Lysistrata lui Aristofan




Ilustraţie realizată de Picasso pentru o ediţie Aristofan din 1962, apărută în New York (luată de aici).

Lysistrata, femeie ateniană, convoacă reprezentantele femeilor din diferite cetăţi greceşti pentru a pune capăt războiului Peloponesiac, care are loc în perioada 431-404 î.e.n. între taberele conduse de Sparta şi Atena (iar Aristofan, 456-386, scrie comedia utopică chiar în timpul conflictelor). Soluţia propusă de Lysistrata femeilor este ca acestea să respingă avansurile sexuale ale soţilor, iar când sunt cu forţa supuse totuşi, să nu îşi arate satisfacţia. Evident, femeile iniţial o iau razna când aud de asemenea propunere, explicând foarte clar şi în colorat limbaj că le este drag sexul şi că nu pot vedea viaţa fără el. La fel cum nu o pot vedea şi fără vin, faţă de care se arată foarte ataşate şi pe care îl cinstesc cum se cuvinte (în buna tradiţie a Greciei antice!). În cele din urmă, propunerea antenienei e aprobată: vor face grevă în cadrul sexului "casnic", pentru că războiul trebuie să se oprească. Ele devin conştiente că sacrificiul sugerat de Lysistrata este mic în comparaţie cu victimele coflictelor care durează de ani buni. Şantajul are efect asupra bărbaţilor şi cele două tabere, Sparta şi Atena, renunţă la război. Aceasta este schema de bază a piesei.

Dar ce vrea a spune Aristofan cu Lysistrata lui:
1) Că într-o societate a bărbaţilor cum era Grecia antică, femeile pot avea câştig de cauză dacă pun sexul la bătaie?
2) Că bărbaţii vajnici luptători, odată privaţi de plăcerile intime, se descotorosesc de sabie şi scut şi acceptă orice propunere din partea femeilor doar pentru a ajunge în culcuşul lor din nou? (de luat aici în calcul şi micile "înţelegeri" homosexuale ale epocii, care sunt menţionate şi în piesă o dată sau de două ori)
3) Că, dacă găseşti un pretext bun, de impact imediat, poţi deveni lider peste noapte, oricât ar fi de mare preţul plătit pentru reforma cerută de tine? Modelul Lysistratei este preluat de ideologiile feministe actuale şi transformat în simbol. Dar jocul ei are semnificaţii politice mult mai mari, care depăşesc ţaca-paca feminismului contemporan.
4) Că, în spatele unei comedii utopice, deci ascuns după un personaj caracterizat de porniri himerice, poţi ataca nestingherit contemporanii tăi?
5) Că lumea nu este decât un circ ale cărui valori, aparent de nezdruncinat, pot fi răsturnate oricând de un bobârnac, sexual în aces caz?
6) Că războiale carnal-sexuale, deşi de mai mică... întindere, au deseori consecinţe mai importante decât războiale de pe câmpul de luptă?
Sau ce?... Orice ar fi vrut să spună Aristofan, e loc destul loc de interpretări şi... de întors. 

Aristofan - Trei comedii utopice. Editura Vitruviu, 2010


_________
Am început să recitesc de ceva vreme teatrul antic, constatând că am uitat multe lucruri, după ce am trecut prea repede prin ele, se pare, acum 25-30 de ani. În măsura în care mă mai "agită" vreun impuls după citirea pieselor, pe care le văd binînţeles cu alţi ochi acum, revin aici cu postări.