Am o viaţă la cuptor

Am o viaţă la cuptor

Stăteam deseori pe marginea unui lac
Un lac mare crescut din joaca şi din visele mele
care uitau repede că lumea leşina la coadă la carne

Când mă întreba pe mine ceva lacul ăsta
repede mă ridicam pe vârful valurilor până la privirea mea ultimă

Iar de acolo îi răspundeam rar şi fără grabă:
Despre forma sânilor în iarnă
Şi cum se construişte o casă prin lucarnă
Despre dresatul cafelei în pasaj la Universitate
Şi de ce toate orele sunt mereu înaintate
Despre singurătatea bordurilor din Pucioasa
Şi pentru ce firul de iarbă a violat coasa
Despre înotul de marmură al puiulor de delfin 
Şi ce greutate ţipă-ntr-un parfum fin
Despre sufletul atomilor din mingea spartă
cu care driblam prunii uscaţi de pe hartă
Şi de ce marcam noi în lumina dintre pomi vioi
până cădea ruptă noaptea peste noi

La câteva întrebări nu ştiam să răspund
La unele nu voiam.
Eram copilandru şi ziceam:
- Ştii că am o viaţă la cuptor, io-te ce frumos miroase!
Cu ea în desagă voi împărţi toate răspunsurile astea
din goana unui val eretic şi trufaş
ca un cal voi tropăi în lume cu răspunsurile mele
Când mă fac eu mai măricel decât praful de pe făraş
Dau foc şeii mele în piaţa centrală a Marelui Oraş
din scânteile ei oamenii îşi vor face case şi suflete mari
din fumul ei oamenii vor construi oglinzi
cerul să-l aducă sub tălpile lor
Ai să vezi, lacule! 

Lacul râdea ca o ascuţită rindea
smălţuită cu soare proaspăt şi cu multă nea
apoi îmi punea în acul undiţei un peştişor
încetişor
Să mă întorc acasă de la pescuit
în pantaloni mei scurţi şi cârpiţi în trei locuri
vesel că am prins şi eu ceva precum prietenii mei fericiţi.

Trebuia să mă uit mai bine atunci la el
Şi trebuia să mă întrebe cineva
De ce
Dinspre ultima privire a mea
Lacul se vedea uneori cât un cercel urlând
Acoperit de întrebări crescute alandala
Prietenii mei se vedeau gârboviţi, erau la fel de mici
De acolo de sus se zăreau pe spatele lor umbre de bici
Dar eu credeam că sunt zgârieturi
de când ne împiedicam de râs cu rolele de borduri
sau de când furam pe întuneric prune
pentru fetişcanele alea cuminţi şi nebune

Chiar dacă m-ar fi întrebat atunci lacul
de lucrurile alea stricate care licăriră spre mine sus
înainte ca şaua să-mi vină şi eu să m-apuc de spus
Din înaltul ultimei mele priviri
Între o poezie goală şi-un buletin de ştiri
Sigur i-aş fi răspuns obraznic cu vorbe prea mieroase:
- Ştii că am o viaţă la cuptor, io-te ce frumos miroase!



(first draft)