Răsturnata ploaie a căpcăunului

"Băi, eu filmez ploaia. Ai chef să scrii ceva despre ploaie?" Ăsta a fost mesajul primit de la Mihai pe Facebook. I-am zis că da, mai ales că ploua de câteva ore bune şi mă bătea un gând să mai scriu la Jurnalul căpcăunului. Mi-a trimis peste ceva timp filmuleţul într-o primă editare. După ce l-am văzut, am dat o sugestie, care mi-a lămurit şi mie direcţia povestirii... oarecum. :) M-am apucat să scriu. Mihai a mai lucrat la film. Peste o oră ne-am întâlnit iar pe Facebook. Iată ce a ieşit.

   
       Azi, am adus pădurea din spatele casei bunicilor mei în spatele blocului. Vecinii au ieşit toţi la balcone, unii au aplaudat emoţionaţi, alţii au bombănit întorcându-se la meciul de fotbal de la televizor. M-am pus în mijlocul ei şi mi-am dat jos rucsacul, acolo aveam nişte ploaie păstrată de pe vremea când bunicul mă învăţase să îmblânzesc pădurile pe oriunde le găseam şi să le înţelenesc lângă aşezările oamenilor. Bunicii aveau o pădure mare, blândă, cu copaci mici, care se iubeau unii pe alţii, se îngrijeau pe sub pământ de toate cele trebuincioase lor. Când puneam mâna pe ea, se înfiora toată. Am scos din rucsac pachetul cu ploaie şi am aruncat din el câţiva pumni spre cerul senin. În câteva secunde, stropii au început să mângâie frunzele, să le apese, să le împingă nedesluşit, precum pe înserat băieţandrii care nu ştiau ce să spună fetişcanelor de care erau îndrăgostiţi. Şi eu mă uitam din mijlocul pădurii la toată joaca asta a lor, amintindu-mi cum mă uitam şi eu curios şi bleg la fetele, bine înmugurite, adunate seara la marginea satului ca să strângă rouă proaspătă din care să îşi facă ii, cam “necuviinciose” după vorba mătuşi-mii, pentru hora de duminică. 
      Din balcoane, vecinii mei nu ştiau la ce mă gândeam eu. Dar cred că şi ei erau plecaţi tot prin vremurile alea cu mintea, prea îi vedeam înlăcrimaţi şi tăcuţi, cu zâmbete pierdute pe chip, întinzând mâinile în ploaie, între stropi şi frunzele care se dădeau mironosiţe, dar care dansau mărunt din şolduri ca duminica, la horă. 

      “Un strop ici, un strop colea
        Nu m-atinge cine vrea
        Ploaie mică, ploaie deasă
        Mă duc iar singura-acasă”
 
       Aşa chiuiau fetele la horă şi îşi storceau iile asudate după vreun copăcel, să nu le vadă părinţii focul lacom din trup. Iar copăcelul ăla care le ţinea loc de ascunzătoare se făcea mare a doua zi, îmbătrânea peste noapte şi nu mai rămânea decât cu bucuria ploii, fructe nu mai făcea toată viaţa lui.
      Am lăsat amintirile cu mândre să treacă şi am pus şi eu mâna sub câteva picături, le-am rostogolit cu vârful degetelor peste frunze şi peste crengile care începuseră să murmure “Un strop ici, un strop colea...” Am zâmbit cu gândul la cât eram de mototol în copilărie. Ştiu, era un apropo... Din balcoane vecinii, câţiva, au coborât să împingă şi ei stropii de-a lungul crenguţelor, de pe o frunză pe alta, dintr-un copac în altul. Miroseau verdele proaspăt beţi de fericire, îmi mulţumeau din cap, când fugeau desculţi pe lângă mine, şi dădeau veseli bobârnace la rădăcina frunzelor, făcând ca boabiţele de apă să se rostogolească în sus şi-n jos.
       În câteva secunde toţi vecinii mei ieşiţi la joacă în pădurea pe care am adus-o în spatele blocului au devenit transparenţi şi au continuat să se joace de-a flăcăiandrii timizi şi fetişcanele nurlii. 

        Când, peste o oră, meciul de fotbal s-a terminat, ploaia din pachet mi se terminase de mult, dar stropii cădeau încă peste pădure împinşi de bătrânii şi transparenţii mei vecini de bloc. Microbiştii ieşiră în balcon strigându-mi să mă car cu pădurea aia de acolo şi cu ploaia, gata cu distracţia. Unul singur, care băuse tot meciul, a văzut că de fapt stropii erau împinşi de jos în sus. N-a zis la nimeni, i s-o fi părut, dar pe drumul spre chioşc, pe aleea însorită din faţa blocului, începu să cânte din senin, peste sticlele de bere care îi zdrăngăneau în plasă: “Un strop ici, un strop colea / Nu m-atinge cine vrea”.  

(first draft)

(Textul va face parte din cartea "Din jurnalul unui căpcăun".)

2 Responses to "Răsturnata ploaie a căpcăunului"

Scorchfield says
21 aprilie 2014, 11:34

Cea mai frumoasă ploaie cinematografică; în Solaris al lui Tarkovski, chiar la începutul filmului.

Liviu Drugă says
21 aprilie 2014, 11:45

Aşa e. Face din ploaie un personaj.