Satul numit “Pagina 111”

          
Aventura proiectului "Două poteci" continuă. Mai jos aveţi începutul celei mai proaspete povestiri, postată ieri pe site, acolo unde găsiţi şi mai multe poze. Mâine mergem la Şirnea, la primul nostru workshop. Sunt convins că va fi o experienţă memorabilă atât pentru  cei 9 participanţi, cât şi pentru mine şi Mihai. Despre cum a fost acolo voi scrie săptămâna viitoare.

***

Satul numit “Pagina 111”

          Într-o noapte, mai mulţi săteni au auzit zgomote înfundate în pădure, dinspre locul în care copacii se înghesuiau puţin, făcând loc drumului să treacă spre baltă. Străinul a fost zărit două zile mai târziu plimbându-se visător prin împrejurimi. Câţiva copii, care s-au apropiat mai mult de el şi l-au putut iscodi din spatele unor tufe, au povestit că omul avea o batistă neagră înnodată la gât şi cămaşa era albă cum nu mai văzuseră ei niciodată până atunci. Când au mai zis copiii că străinul citea tot timpul dintr-o carte, nimeni nu s-a mai îndoit că aveau de-a face cu un nebun. Din bătrăni se spunea că “minţile rătăcite” nu trebuiau alungate din sat, că nu degeaba se opresc ele lângă aşezările oamenilor, că poate acolo aveau să se întâmple lucruri stranii, iar sătenii nu se puteau împotrivi firii. Au închis mai bine uşile noaptea şi au lăsat câinii dezlegaţi, apoi şi-au văzut de traiul lor zilnic.
         
         Abia ieşit din iarnă, pământul căuta să întinerească la loc, iar oamenii parcă aşteptau un semn de la el să li se lumineze şi lor feţele.
     După şapte zile de la sosirea străinului, chiar la intrare în pădure, pe marginea drumului de căruţe care unea satul de şosea, trecătorii au descoperit o mogâldeaţă din chirpici. Acolo îşi improvizase noul venit o cămăruţă. Când nu stătea în uşă, pe un cauciuc în loc de scaun, cu cartea deschisă, bărbatul cutreiera pădurea şi dealurile. Toată ziua citea din cartea lui roşie fără titlu. Nimeni nu îl văzuse vreodată făcând altceva. Purta întotdeauna papion – “batista” din spusele copiilor – şi era îmbrăcat cu pantaloni la dungă, cămaşă albă, sacou cu revere lucioase şi pantofi de care nu se lipea niciodată noroiul. Răspundea zâmbind tuturor cărora îi dădeau bineţe, dar nu le adresa nici un cuvânt în plus şi nici ei nu îndrăzneau să spună mai mult.
       - Ce să caute un bărbat aşa elegant în sat la noi?, a întrebat tare într-o zi, după slujba de la bisercă, Ion, holtei voinic şi pus mereu pe harţă, dar cu frică de Dumnezeu. Să ştiţi că ăsta a venit după femeile noastre, să le necinstească…
      Câteva fecioare ale satului, auzindu-l pe Ion au chicotit, plecându-şi, îmbujorate, ochii. Le cam plăcea străinul. Dar nebunia lui, de care vorbea tot satul, le înspăimânta de moarte, multe visau cum bărbatul le răpea noaptea şi le închidea între coperţile cărţii lui.





0 Responses to "Satul numit “Pagina 111”"