Interviu în exclusivitate pentru Filme-cărți.ro

Mai jos doar o mică parte. Restul aici 
-Ce înseamnă de fapt ”aberantastic”? Ați inventat odată cu povestirile din ”Ceasornicul dansator” un nou (sub)gen literar sau aveți un precursor sau mai mulți din care v-ați inspirat?
Eu cred că felul în care am scris povestirile din “Ceasornicarul dansator” aduce ceva nou în literaturăBoris Vian, Urmuz, Cortazar, Dimov, Frank O`Hara, Daniil Harms sunt numele menţionate când s-au făcut referiri la cartea mea. Da, este evident că mă apropie ceva de stilul celor enumeraţi, dar punctele în comun sunt mai puţine decât cele care mă diferenţiază de fiecare în parte. Absurdul, paradoxul, non-sensul, aberantul sunt categorii care rezistă doar faţă în faţă cu firescul, naturalul, evidentul. Deseori auzim “Ce e, bă, aberaţia asta?”. Cel care o spune acuză de fapt lipsa de logică dintr-o afirmaţie sau situaţie. Dar logica, aşa-zisul “bun-simţ”, privitul cotidian este obositor la un moment dat, ţine dezvoltarea personală şi socială pe loc. Orice avansare, în artă şi în civilizaţie, a fost făcută prin ceva despre care iniţial s-a sus “Ce e, bă, aberaţia asta?” Aberaţia înseamnă părăsirea căii bătătorite, aceea pe care o ştie toată lumea – în primul rând. În al doilea rând, se naşte în mod obligatoriu şi în acelaşi timp propunerea unui alt drum. Nu vine nimeni cu tine, dacă nu anunţi continuarea călătoriei în nişte termeni coerenţi şi care să ofere siguranţă cititor-călătorului. („Siguranţa cititorului” – voi reveni asupra conceptului).
Deci, părăsirea drumului cunoscut implică automat o altă ofertă. În cazul meu Fantasticul domină. Fantasmagoricul e, poate, şi cel mai la îndemână… Nu ştiu dacă există alte soluţii în schema aceasta a mea, şi oricum aşa mă simt eu cel mai comod… Fantasticul este, pe de altă parte, o zonă pe care cititorul o recunoaşte uşor, se simte confortabil cu ea. După ce am pus în ceaţă Realitatea, ascunzând-o toată sau numai bucăţi din ea, trebuie, evident, să pun ceva în loc. Cititorul este, înainte de toate, om şi abia după aceea un tip care s-a tăvălit în fân cu îndeajuns de multe cărţi importante ale lumii. Iar omul – aşa e firea lui de muritor – caută răspunsuri în toate. Eu am încercat să ofer explicaţii pe diferite paliere de cod, să închid structuri în fiecare proză a mea. Indiferent din punctul de plecare al ei, am încercat ca la finalul fiecărei povestiri omul să poată spună “a, deci asta era, m-am liniştitit” sau “a, m-am ne-liniştit.” – depinde de individ. :) Ce zice cititorul, prin prisma lecturilor lui, după ce a terminat de parcurs povestirea nu mai e treaba mea. Eu am propus un set de piese, el le montează cum se pricepe mai bine, numărul de construcţii interpretative fiind mare, dar, evident, limitat.
Revin la confortul citiorului. Cel mai bine şi cel mai sigur pentru cel care se aventurează în prozele mele aberantastice (Aberant + Fantastic) este să nu mai facă, în timpul „călătoriei”, presupuneri asupra finalului. Să stea cuminte şi să citească deschis şi cu bucurie. Atât. Confortul întâlnirii cu Aberantasticul constă în suspendarea actul interpretării întregului până când se ajunge la sfârşitul textului.

În calitate de cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?
Oh, da. Înainte de toate, trebuie să fie linişte perfectă şi să ştiu că nu se anunţă nimic care să mă oprească. Când încep să scriu, o fac cu sentimentul că am timp să lucrez până la sfârşitul lumii. Orice zgomot mă disturbă, fără muzică. Era o vreme când scoteam bateria de la ceasul de perete. Primăvara, o singură păsărică care flecăre ceva pe afară mi se pare că e un stol. Dacă scaunul nu se dă pe spate, încât să pot sta cu picioarele pe birou şi cu laptopul în braţe, scaunul trebuie să fie atât de jos, ca genunchii să formeze un unghi mai mic de 90 de grade, dar nu sub 70. Acum doi ani nu puteam să scriu cu font cu serife (times new roman), dar de curând am depăşit totuşi „criza” aceasta. După prima „mână”, modific de multe ori textul în intervalul imediat următor. Nu beau în timp ce scriu, nu consum halucinogene. Specific acest lucru pentru cei care, voalat sau direct, m-au întrebat dacă am consumat droguri în timp ce am scris aberantasticele. Trag tutun minimum o dată la jumătate de oră. De multe ori nu îmi cumpăr ţigări, tocmai pentru a nu întrerupe scrisul. Dar… îmi inventez pauze trăgând cu ochiul pe facebook. Când revin la paragraful la care lucrez, fie şi după câteva minute, îl văd altfel, ca şi când nu eu l-aş fi conceput. Deşi ideile îmi vin foarte uşor, punerea lor în cuvinte e uneori destul de anevoioasă. Pentru mine, scrisul e plăcere dar şi muncă.

4 Responses to " Interviu în exclusivitate pentru Filme-cărți.ro"

Şerban Tomşa says
5 februarie 2014, 12:43

Dragul meu,
e importantă precizarea : "Nu beau în timp ce scriu, nu consum halucinogene." Afirmaţia ta este valabilă şi pentru mine. Dar altceva voiam să-ţi spun. Să fii fericit că nu ai vecini ca mine, fiindcă ai fi pătimit multe. Nu ştiu cum ar fi reacţionat la originalitatea ta extremă. Am viziuni mai cuminţi decât ale tale şi tot au încercat să demonstreze că nu sunt sănătos la cap. :)

Liviu Drugă says
5 februarie 2014, 13:12

Dragă Şerban,

Relaţia mea cu vecinii e foarte simplă, de "bună ziua". Majoritatea ştiu foarte vag cu ce mă ocup. Şi chiar dacă ar şti, mă îndoiesc că ar da năvală să mă citească. În privinţa prietenilor, ei ştiu că extremismul meu nu este decât în lumea fanteziei. OK, hai să recunosc că uneori exagerez cu tăcerea :)))

Şerban Tomşa says
5 februarie 2014, 14:09

Ai prieteni inteligenţi. Sigur nu este printre ei niciun popă ? :)

Liviu Drugă says
5 februarie 2014, 14:57

Este. Când nu vorbim de cele lumeşti, dezbatem pe teme din Biblie. :)