Curul gol nu e pentru poeţi (Din jurnalul unui căpcăun)

4 aprilie 2013

            Pe la 4 dimineaţă n-am mai putut să dorm. Răpăiala ploii dispăruse, poate că liniştea m-a și trezit. M-am dus imediat în bucătărie să văd ce face Vuţ, dormea la fel de liniştit pe fundul cratiţei. Apa se răcise. Am deschis televizorul. Ştiri:
            1) Fata mică a preşedintelui a fost prinsă participând la o cursă ilegală de scutere de apă pe străzile inundate din cartierul rezidenţial de nord. Consumase alcool şi, în timpul arestării, se bălbâise detaşată, în flamandă, cu o colegă din parlamentul european despre un nou tip de lichid de frână care să se asorteze cu geanta nouă primită de la băiatul primului ministru.
          2) Manelistul fotografiat alaltăieri în costum de piele cu ţinte, la acea petrecere organizată de Preşedinte, a fost surprins într-un magazin de submarine. A refuzat să spună presei scopul vizitei. Surse din anturajul său au declarat că şi-a făcut implant de branhii, cu gândul de a se muta în Groapa Marianelor, dacă popularitatea lui se va afla în declin şi astăzi. Se aşteaptă rezultatul sondajului printre taximetrişti.
            3) Un poet de pe lângă curtea Preşedintelui îşi lansează volumul „Vâsle pe cer”, produse poetice confecţionate în cele 48 de ore cât a plouat, timp în care n-a băut, n-a mâncat, după cum a lăsat să se înţeleagă în interviu. Iubita lui, o anonimă cuminte, a speculat abstinenţa pare-se totală a poetului de curte şi a ieşit în stradă. A mărşălui prin faţa Uniunii Scriitorilor, în curul gol, pe care şi-a scris cu o cariocă neagră „Jos poezia! Curul gol nu e pentru poeţi.”
            4) De azi vremea se îndreaptă.

            Am închis televizorul şi mi-am aprins o ţigară pe întuneric. În lumina puternică din sufrageria ei, am putut s-o văd pe Viviene fumând, pe marginea balconului ei, în halat de baie, legănându-şi cu picioarele în afară. Un contur fantomatic în aerul rece de la etajul 8. Sigur văzuse lumină la mine şi spera că am s-o sun, rugând-o să renunţe la gândurile sinucigaşe. Încep să cred că e mai mult spectacol în pornirile astea ale ei. Femeia mă ia de prost, iar eu mă ridic la înălţimea aşteptărilor ei. Vântul se mai răstea câteodată printre blocuri şi îi vânzolea redactorului-şef părul lung şi halatul de baie.

            Aveam chef să citesc. Am încercat să duc mai departe, pentru a doua oară, „Sonata pentru Acordeon” (R. Aldulescu) şi „Nevoi Speciale” (D. Sociu). Nu, n-au fost scrise pentru mine. Recunosc, în „Sonata” am găsit multă forţă, totuşi. În „Nevoi” n-am găsit nimic. Mi-am adus aminte de „Bibliografia generală” (M.H. Simionescu) şi am re-citit câteva zeci de pagini, după mai bine de 20 de ani. Un adevărat spectacol. Ce minte a avut omul ăsta! Am adormit cu părere de rău că nu l-am cunoscut când am avut ocazia, cu vreo 5 ani înainte de moartea lui.  

            Înainte să mă bag în pat, pe la 7, am trimis un email şefului să îl anunţ că nu vin azi la serviciu. Vuţ bolboreşte încet în cratiţă.
            O nouă zi fără să scriu la roman.