O nouă cronică a "Ceasornicarului Dansator"

        

   
Anca Giura, pe care o găsiţi şi pe blogul personal, evaziunispontane.blogspot.com, a scris despre "Ceasornicarul dansator - povestiri aberantastice", la rubrica ei cu recomandări literare din "Glasul Aradului". Aveţi mai jos un fragment. Articolul complet e aici

Mulţumesc, Anca.

        ,,Dansatoarele de tango nu se privesc în ochi niciodată, când dorm” este doar una dintre butadele superbe ale volumului de povestiri semnat de Liviu Drugă. Nu se privesc în ochi pentru că sunt hipnotice aşa cum şi autorul s-a lăsat hipnotizat benevol de jocul stilistic cu ideile şi a plăsmuit perso­naje savuroase, plecate în aventuri incredibile, din alte lumi. Pe parcursul năstrușnic al lecturii ne întâlnitm cu Hipolit Ghionoaie devenit Apolodoreanu, cu Şoricelul Roz din Ţara Glossy (cel care putea vedea dezbrăcate toate femeile frumoase de pe Terra), ascultăm Păsările de Şoapte, poposim la Fabrica de Exagerări Forjate. Şi câte şi mai câte. Dar oare aventurile de prin lumea virtuală sunt de neglijat? Mărturisesc că îmi plac mult pasajele în care Liviu Drugă ia peste picior, dar o face cu atâta fineţe, abilităţile de homo ludens ale contemporanilor. Conectaţi la calculatoare, ei întreprind călătorii pe net, îndrăgostiri pe net, zilnice dezamăgiri şi irosiri, inutile comentarii. Şi-n tot acest timp pierd controlul timpului, care se scurge, se scurge, se scurge. Însă pentru cititorii acestei cărți nonconformiste timpul se va scurge cu mare folos, cu binevenite relaxări și sugestii precum: ,,-Să știți că eu mă bazez pe nuditatea dumneavoastră, domnișoară, îi spuse sigur pe el bărbatul și își lovi cizmele verzi de cauciuc între ele, scuturându-le de zăpadă. Abia acum înţeleg de ce se spune că eşti beat ţăndări. Îţi rămâne mereu o ţandără de luciditate care să îţi fie de folos la o adică, în caz de pericol. Şi noi cam în aşa situaţie suntem, ce să mai… Că ne sminteşte atâta aşteptare înfri­gurată… Dar ştiţi, nu e corect când zice lumea ,,şi-a băut minţile”, eu nu sunt de acord cu asta… Mereu trebuie să bei cu cap, să găseşti cea mai bună cărare pe care să te rătăceşti. De aia când mă îmbăt cu proştii, că mai fac şi eu din astea, încep să tac, şi tac, şi tac până nu mă mai opreşte nimeni din tăcut… Din tăcut da, da, nu din tăcere, că la mine tăcerea e lucru grav …Dacă vă e frig, aş putea să vă dau o cizmă, ieri le-am cumpărat, nu cred că au început să pută…Parcă ştiam că aşa o să mi se întâmple…”