Cu şorţul de bucătărie la concert




            Fără să mai aştepte aplauzele sălii, Furnica se repezi furioasă asupra pianului cu coadă. Îi ciupi timp de aproape 5 minute clapele înmiresmate, făcându-l de câteva ori să geamă de plăcere. La sfârşit, auditoriul, recunoscându-se vinovat în faţa propriei plăceri, aplaudă roşu de furie, ore în şir.
            - Ce concert! Ce concert! zbiera Greierele, agitându-şi de pe ultimul rând al sălii şorţul de bucătarie pătat de toate sosurile din lume. Din lumea lui.
            - Incredibil! striga, gros, cortina, unduindu-se gata să cadă peste invitaţii din primele rânduri.
            Criticii muzicali plângeau burduşiţi de emoţie neîncepută.
            Directorul Conservatorului înghiţea în sec partitură după partitură, din cele scrise de Primarul Oraşului. 
            După ce liniştea se întinse, în sfârşit, lihnită şi udă, peste sala de concerte, Greierele, încă fleşcăit de neînţelegerile care-i secau mintea, se furişă pe scenă. Acolo, dintr-o singură mişcare, tăie, fără să clipească, o bucată sănătoasă din coada pianului. De mult voia să facă o ciorbă din coadă de pian. Trebuia să se grăbească şi să fie gata până se întorcea Furnica acasă. Ea venea mereu de la concert cu fundul în sus şi numai ciorba gătită de el, nici prea caldă, nici prea rece, îi putea trăgea fundul ei de furnică îngâmfată şi tatuată la locul lui. Şi ce fund avea! Ce fund...
            Pe scenă, pe întuneric, pe îndelete, pianul, trist şi nemângâiat, urma să se zbată iar un an lung şi tăcut până îi creştea coada la loc.  

0 Responses to "Cu şorţul de bucătărie la concert"