Vivien şi fericirea (Din jurnalul unui căpcăun)


            Azi a plouat toată ziua. M-am gândit - puţin - la cum apare fericirea şi - mult - dacă stropii de ploaie intră vreodată unul în altul, până ajung pe pământ. Unul cade mai încet, iar altul se grăbeşte? Sau cum?
            După ce s-a înserat, am deschis geamul la bucătărie, a intrat imediat un aer de pădure umedă... Probabil de la copacii din faţa blocului. Am scos mâna pe geam, să mi-o ude. Ca să te bucuri de micile întâmplări, trebuie să uiţi de marile necazuri. Dar ce prefăcătorie de mare forţă îţi trebuie să le faci uitate. Fumam, în timp ce răsuceam încet, ca o chiftea în tigaie, palma întinsă în ploaie.   
            De vizavi, Vivien îmi făcu semn cu mâna. A crezut probabil că asta făceam eu cu mâna afară, o salutam pe ea. A fost bărbat, acum e femeie, una frumoasă. Fericirea ei s-a suprapus peste a medicului care a operat-o, acum el e văzut ca un mare artist în viaţă, i se spune „Michelangelo al schimbării de sex”. Pentru dubla ei experienţă în materie de sex, Viviene a fost numită redactor-şef la revistă erotică online, deşi femeia scrie sec şi întortocheat. Oricum, numai erotic nu. Îmi mai trimite câteodată articole să îmi dau cu părerea. I-am răspuns încă de la primul că n-am găsit nimic deosebit în text. N-a crezut, mi-a dat reply imediat, în care scria că nu sunt eu pregătit pentru stilul ei revoluţionar. A publicat două cărţi de atunci, din care una a avut succes la public. Dar nu e fericită, mi-a recunoscut într-o zi în staţia de metrou. Vrea să redevină bărbat. M-a întrebat dacă ar putea împrumuta nişte trăsături ale feţei de la mine. Îi place fruntea mea, iar Michelangelo acela ar putea să îi modeleze fruntea după cum vrea ea. I-am zis că n-am nimic împotrivă. Sunt sigur că şi-a imaginat fruntea mea deasupra ochilor ei frumoşi, când mi-a făcut cu mâna mai devreme, de la geam. Fericire, da, da!
            Am ridicat şi eu mâna, apoi am stins lumina în bucătărie, am stins şi ţigara. Foşnetul ploii s-a auzit parcă şi mai tare aşa, cu întuneric de jur împrejur. De ce nu ar fi şi ploaia fericită când un căpcăun se gândeşte atât de frumos la ea? Acum scriu cu laptopul pus pe masa de bucătărie pe care am mutat-o lângă geam. Viviene doarme în blocul din faţă şi se visează un bărbat frumos cu o frunte ca a mea (care e una foarte banală, părerea mea).
            Din tot cartierul, numai la ea e lumina aprinsă. I-e frică de întuneric şi de fericire. Mi-a zis asta, tot în metrou, dintre şine, când încercam să o conving să se ridice de acolo, să nu se sinucidă. „Ca să fii fericit din nou, trebuie să treci printr-o tristeţe, mi-a zis femeia, şi eu nu mai suport asta. Nu mai suport lanţul ăsta de tristeţe – fericire – tristeţe - fericire.” Stătea între liniile de metrou, murdară de motorină şi de ulei pe rochia elegantă, pe mâini, pe frunte şi plângea cu sughiţuri. Oamenii se rugau de ea să iasă de acolo că întârziau la serviciu şi era zi de salariu. Am anunţat-o într-o doară că afară a început să plouă şi am rugat-o să meargă pe bloc cu mine că am pus acolo rufele la uscat. Să mă ajute să le strâng, că erau multe. S-a ridicat, în timp ce a 20-a lacrimă îi intra în a 19-a şi amândouă atingeau şina de fier a metroului, în acelaşi timp.
        Am strâns rufele împreună, am băut un ceai verde, eu am adormit pe canapea, fericit că am scos nebuna dintre şine, ea s-a apucat de o sticlă de whiskey pe care a terminat-o cât a văzut un film porno pe net, zicea că nu mai are nicio idee de editorial şi poate se inspiră de acolo.
       Încă plouă atât de frumos. În oraşul ăsta mare, unii dorm fericiţi în tristeţea lor, alţii sunt singuri. Mă duc să mă culc şi eu.
        Încă o zi fără să scriu nimic la roman. 

























0 Responses to "Vivien şi fericirea (Din jurnalul unui căpcăun)"