Visul
Se făcea că mă
trezeam într-o dimineaţă şi mă uitam pe geam. Curtea care se deschide în faţă e
puţin înclinată înspre casă, astfel că pot să văd foarte bine mărul plasat în mijlocul
ei. Un şir de oameni, 15-20, format de undeva dinspre grădina vecinului meu din
stânga vin să citească ce am scris eu pe o bucată de carton agăţată de măr. Un
măr mare, fără frunze acum – e toamnă. Nu ştiu ce am scris pe cartonul ăla. Mă
mai uit odată pe geam şi nu prea înţeleg. După ce se apropie de carton şi citesc,
necunoscuţii din curtea mea trec în linişte pe lângă casă, aproape de ea, prin
stânga, şi, presupun, ies pe poartă spre strada principală, văzându-şi de ale
lor. În vis fiind, că asta e tocmai ce v-am povestit, îmi dau seama că visul
era de fapt o parabolă a facebookului.
Locul 2
Mă lămurea un vis
de ce blogul ăsta a trecut pe locul doi, după pagina mea de facebook, care a
devenit în ultimul an un loc de joacă mai dinamic, unde contactul cu lumea
virtuală este mai mare şi mai divers. În plus, pe blog a trebuit să şi activez
setarea prin care trebuie să demonstrezi că nu eşti o maşină/robot în cazul în care vrei să comentezi
ceva. Înainte mai comenta lumea, dar de când cu setarea asta, e linişte. Sau
poate nu mai merită nimic comentat,
am luat şi asta în calcul :)) Setarea cu princina blochează accesul
comentariilor de tip spam scrise în rusă sau engleză care dracu ştie ce
urmăresc, în afară de a-mi umple mie căsuţa de email.
Planuri cu blogul
Am de gând să îl mai antrenez puţin de acum încolo, dar din el vor lipsi comentariile legate de cărţi. Deşi
citesc în continuare cam în acelaşi ritm, nu voi mai posta decât foarte rar şi
foarte scurt note despre cărţile care mă impresionează. Destul de multă lume face asta, unii – f. puţini! -
mai bine decât mine, aşa că prefer să îmi aşez timpul şi atenţia în scrierea textelor
proprii - bune, rele – decât în
nişte critici – bune, rele – care să nu fie citite decât de o mână de oameni şi
care să fie o picătură în masa de comentarii de carte din netul ăsta mare. Orgoliu
de creator? Cred că da. Subevaluarea bloggerilor de carte recenzenţi?
Sigur nu! Nu e doar o problemă de “fă
ce ştii mai bine”, ci şi de “fă ce-ţi şade mai bine”.
Alţii mai harnici
Aşa cum au dispărut filmele comentate pe blog, aşa vor
dispărea şi cărţile comentate. Sunt alţii mai harnici şi mai buni decât mine la
astfel de lucruri. Şi aici mă refer strict la bloggeri, categoria criticilor
profesionişti (şi oneşti!) rămânând într-un teritoriu bine delimitat care nu poate
fi în nici un fel uzurpat de casta bloggerilor dedicaţi cărţilor. Sunt, că tot fierbe subiectul de ceva vreme, două regate total distincte, cu tradiţii şi
modalităţi de luptă diferite, cu zei care iubesc şi înjură diferit. :) Poate
revin asupra subiectului mai pe larg săptămâna viitoare.
În umătoarea postare voi povesti cum şi de ce am luat decizia de nu mai urmări filme, după ce acum 3 ani vedeam şi câte 4 filme pe zi.
