Sfârşitul şcolii

         - Copii, ia să vedem acum ce am înţeles noi din cerul de astăzi? zise învăţătoarea cu glas suav-controlat.
         Îndată crescu o pădurice de mâini cu degetele depărtate vest-est.
         - Ionel.
         - Noi am înţeles că... Noi am înţeles că...
         Lui Ionel i se puse un nod în gât şi începu să transpire. Se uită în dreapta, se uită în stânga, pe geam, pe stradă, pe sub stradă, prin pomi, pe după ei, prin urma lor, pe la vulturi, pe sub zborul lor, prin salutul minerior...
         Când se uită în sus, clasa răsuflă uşurată şi.
         Cerul căzu peste ei.

Buricul portocalei

       O portocală stătea la soare, în zăpadă, cu buricul gol. Suflul de gheaţă o înfăşura mărinimos, ca o gheişă la început de carieră. În jurul buricului îi crescuse de vreo două zile un tatuaj discret, de primăvară. D-aia şi ieşise afară portocala, să se dădea mare cu tatuajul ei, iar fulgii coborau până aproape de tot să îl vadă, apoi se topeau de încântare. Ce tatuaj frumos! strigau fulgii extaziaţi. Ce tatuaj hot! adăugau cei mai curajoşi dintre ei. Suflul de gheaţă nu înţelegea de unde atâta încântare la ei. Ce scârboşenii mici, mici şi excitate, gândea vântul domol. 
       Din topeala fulgilor, o umbră de piscină apăru în buricul portocalei, însă, din cauza căldurii interioare a fructului exotic, apa nu îngheţa. Când, într-un târziu, înţelese şi vânticelul de gheaţă ce se întâmpla-n buric, acesta sări, ca o gheişă veselă, în cap, drept în mica adâncitură plină cu apă a portocalei. 
       Imediat, deasupra lumii încetă să mai sufle ceva. Fulgii, geloşi, nu s-au mai apropiat de găurica portocalie. Lipsiţi de obiectul adoraţiei, au rămas lipiţi de cer să bârfească liniştiţi depravările regnului vegetal. Deci nici n-a mai nins. 
     Până într-o zi… Când tatuajul discret înghiţi buricul portocalei cu tot cu vânticelul înotător şi izbucni o furtună de zăpadă galbenă, mai galbenă ca banana care se pregătea şi ea să cadă la soare, în zăpadă, cu buricul gol, de pe balconul vecinului de la 8, bătrânul vegetarian, blândul puşcăriaş tatuat pe limbă.

Poze din "atelierul" romanului



De când vizitele mele au fost mai mult scurte prin împărăţia textului, am constatat că un mare haos pare să se fi instalat acolo. Parcă în anul care a trecut alte conexiuni s-au pus pe treabă, fugindu-mi cu totul din cap. Am zis că o bună idee ar fi să trec principalele scene pe cartoane ca să le pot suci cum vor muşchiul meu şi, mai ales, :) inspiraţia mea. 



Am glumit cu inspiraţia. De acum e şi mai multă muncă. Distracţia s-a cam gătat, vremea zburdălniciei a trecut. Ordine şi respectarea planului. Un plan ar fi cel vertical. De fapt, "verticalul" episoadelor stă acum pe 3 rânduri, lipite cu scotch de o hartă a lumii. 

După ce le-am lipit, mi-am dat seama că mai am nevoie nişte episoade. Mâine deci mă duc să cumpăr carton. Loc am destul pe hartă. Momentul - acum aproape de sărbători, cu agitaţie şi vizite necalculate  - poate nu e tocmai potrivit de aşa pornire. Eh, dar mă simt ca şi cum aş fi trasat primele linii în haosul (aparent!) din romanul "Concert pentru câinele pământului"

A, şi cred că am găsit şi conceptul pentru copertă.    

Lansare "Ceasornicarul dansator". Gaudeamus 2012. Poze.

Scriitorul Cosmin Perţa, redactorul-şef al editurii Tracus Arte, cel care a văzut imediat ce am pus eu în această carte, definind-o foarte clar şi concis în răspunsul său la propunerea mea de publicare. 



Poetul, textierul, publicitarul, publicistul şi vechiul meu prieten şi coleg din vremea copywriteriei mele, cel care s-a exprimat atât de colorat şi de specific lui părerile despre "Ceasornicarul dansator".



Fiica mea şi un mare fan al meu, care îmi spune foarte emoţionat :) că abia aşteaptă următoarea carte. 



 Un fan şi mai mare.



Mica dedicaţie scrisă acum, aici, sper să fi fost pentru o mare scriitoare de mai târziu, Mara. 



Între Andi Moisescu, alături de care mi-am petrecut 3 ani spectaculoşi din viaţă, făcând împreună emisiunea de mare succes Marcă Înregistrată (Andi a terminat de citit cartea până la ora 2 dimineaţa, în aceeaşi zi) şi Florin Dumitrescu, doi prieteni care m-au onorat cu prezenţa lor.  




Spunând şi eu nişte chestii.

Mulţumesc pentru aceste poze lui Cătălin Şura.