Reîntâlnirea mea cu Sadoveanu


            Prin ‘88, îi spuneam, mândru foarte de convingerile mele, unei profesoare de română pe care abia o cunoscusem că nu îmi place Sadoveanu. S-a mirat doamna cum unul care vrea să dea la Filologie nu e interesant de proza marelui scriitor. Mi-a adus câteva argumente pe care i le-am desfiinţat atunci politicos dar scurt: timpul din scrierile lui curge prea încet, cum să îţi placă Sadoveanu când la 18 ani viaţa are ritm "de Accelerat" (dacă ştiam ce viteză o să ia peste numai puţin de 2 ani...)? Chiar aşa i-am zis, cu "ritm de Accelerat". A dat din cap încet şi parcă voia să se pornească într-un nou avânt al pledoariilor, dar s-a oprit:
            - Poate ai dreptate, nu m-am gândit la asta niciodată. Dar dacă e aşa cum zici, înseamnă că o să îţi placă şi ţie mai târziu.
            Nu mai ştiu ce i-am răspuns. Discuţia a avut loc în holul întunecat şi plin de igrasie al unui bloc de la marginea Târgoviştei. De atunci, de acolo nu am mai văzut-o, nu mai ştiu nimic de bătrâna profesoară
            A avut însă mare dreptate. În ultimele zile am recitit Creanga de Aur, Hanul Ancuţei şi Ochi de urs. Cred că totuşi “recitit” nu e cuvântul prea potrivit. Abia acum parcă le-am citit pentru prima dată. Abia acum am înţeles magia despre care citisem că o au.
            Asta e lucrul bun, îmbucurător. Dar mai este ceva: dacă am ajuns să înţeleg bătrâneşte textele lui Sadoveanu (cu toate lipsurile lor în ale construcţiei narative), ce s-a întâmplat cu tinerelul care îl nega vehement în holul blocului pe autorul cu limbaj lent-arhaizat? Maturizare - veţi gândi siguri pe voi, întrebări retorice - veţi zâmbi în barbă (care aveţi). Eu zic că, printr-o spărtură de trei zile, timpul sadovenian, molcom şi mitic-aşezat, a pătruns în timpul meu accelerat, răpciugos şi de-grabă-consumat.
            Care aţi păţit în tinereţile voastre ca mine, încercaţi într-o zi măcar “Ochi de urs”.  Unde s-a spart o dată timpul, o mai merge şi a doua oară.


Later edit: Cu această ocazie, m-am şi gândit la o strategie pentru ca fiica mea să nu păţească la fel. :)  
            
           

6 Responses to "Reîntâlnirea mea cu Sadoveanu"

Jovi says
7 septembrie 2012, 19:10

Sunt curios de strategia pentru fiica ta, peste ceva timp probabil va trebui sa o parcurg si eu (daca da roade)...

Liviu Drugă says
7 septembrie 2012, 19:16

Jovi, lasa-ma sa o incerc mai intai, apoi iti povestesc. :)

dragoş c says
7 septembrie 2012, 23:32

și eu am pregătită creanga de aur. dar pentru prima dată. :)

Liviu Drugă says
8 septembrie 2012, 11:19

dragos:
creanga de aur este de departe cea mai buna din cele mentionate de mine.
Dar cum e mai lung, am zis ca Ochi de urs incape intr-o zi.

Curios ce impresie o sa iti lase Creanga :)


Anonim

Cea mai bună carte a lui Sadoveanu este 'Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihai Sadoveanu', întâmplător scrisă nu de el, ci de Alexandru Paleologu. Aruncând gluma în păpuriș, cartea lui A.P. reușește să ucidă câteva pre-judecăți, pentru cei bătrâni, și să deschidă câțiva - măcar doi - ochi (deși, un fel de iubire ar fi mai bine spus) vis-a-vis de opera lui M.S, pentru cei tineri.

Liviu Drugă says
12 septembrie 2012, 20:11

Anonim,
multumesc de pont.
voi cauta cartea.