Etnogeneza poporului român (adaptare animalieră)


            Nu ştim cum se făcu, dar, într-o zi, înainte ca primul român să fi căscat ochii peste tărâmul carpato-danubiano-pontic, Privighetoarea şi Ursul ajunseră să facă sex. Evident, sălbatic!
            A doua zi, de dimineaţă, Privighetoarea, era ca de obicei la locul ei pe cracă, lansând în văzduhul nepoluat triluri de mai mare dragul. Toate fiarele pădurii o ascultau încântate. Unele se adunau în jurul ei, să o audă mai bine şi, totodată, să se bucure de lanul de canabis de sub copacul în care păsărica dădea tril după tril.
            Veni şi Ursul lângă grupul de jivine spectatoare şi o asculta pierdut, în timp ce, pe la spate, ţinea inconştient, cu coadă lui lungă şi stufoasă, ritmul din aria iubitei lui pe care o sorbea din priviri... Şi-o imagina cum îi completa lungul şir de fantezii început cu o noapte înainte.
            Pentru că relaţia lor era departe de a fi una firească,  pădurea în mod evident nu trebuia să le afle marele secret – era şi mai palpitant aşa, de altfel. La un moment dat, Ursului i se păru că Viezurele şi Cerbul îl priviră insitent. Ca să scape de stinghereală şi suspiciuni, se ridică în două labe şi aplaudă  stângaci cu celelalte două:
            - Minunată voce! mai mormăi el.
            Privighetoarea, care tocmai se oprise, îl privi încruntată:
            - Dar du-te-n pizda mă-tii şi lasă-mă cu miştourile tale de huidumă unsuroasă, îi zise din inimă, cu o voce acră şi seacă păsărica.
            - Du-te, fă, afoano, cu vocea ta de rahat de aici şi cu mă-ta aia ta grasă şi cu tactuăla repetent, se porni şi Ursul orb de furie, zbătându-şi necontrolat coada lungă şi stufoasă. Apoi plecă.
            Noaptea, cei doi, uitând de înjurăturile pe care şi le adresaseră reciproc în poiană, se iubiră până în zori cu pasiune, cum numai jivinele din spaţiul carpato-danubiano-pontic ştiau.
            Din păcate, în dimineaţa următoare, ura lor sinceră le ieşi din nou prin botul lui, prin ciocul ei.
            Când se lăsa noaptea, iubirea îi aducea iar împreună devastând bârlogul lui, cuibul ei. Pentru că şi ea, ca orice păsărică, avea fanteziile ei.
            Şi au ţinut-o tot aşa până când, din hărţuiala şi împreunarea lor, s-a născut un pui biped blond, primul om care a căscat ochii peste târâmul carpato-danubiano-pontic. Şi a lor era progenitura fără îndoială, căci, înainte de a veni pe lume fraţii săi, deci singur fiind, îşi găsea pricină de gîlceavă şi ocară chiar şi cu el însuşi, atunci când dragostea de sine înceta să îl mai împresoare. După ce au apărut fraţii şi surorile lui, labilitatea a devenit însuşirea lor cea mai trendy. 
             
           
           
               

4 Responses to "Etnogeneza poporului român (adaptare animalieră)"

Scorchfield says
23 iunie 2012, 08:49

cine-o fi cine-o fi, fabula-i fabulă, dar tot se referă la ceva!
:)

SOmeONE says
24 iunie 2012, 11:26

:))
Nu te-ai multumit! I-ai pus si coarne ursului. Avand in vedere latitudinea locului desfasurarii ostilitatilor, ma indoiesc ca ar fi vorba despre un fratior de-a lui Fram, astfel ca bipedul blond e putin contrastant. Cu astfel de privighetoare pe post de Eva, se explica multe... :)

Liviu Drugă says
25 iunie 2012, 10:48

Scorchfield: las interpretarile deschise! :)

Liviu Drugă says
25 iunie 2012, 10:52

SOmeONE:
:)) Nu m-am gândit la asta!!
Însă, cum ziceam mai sus, nu vreau sa vorbesc pe langa mai mult decât am scris... :) Deci poate fi si aşa cum insinuezi tu...