Dispariţia unui prieten, scriitorul Anton Marin

(ce mai recentă carte a lui, publicată la Tracus Arte)
           
           L-am cunoscut pe Anton prin intermediul internetului. Nu ştiu pe ce site ne-am intersectat prima dată, apoi am început să ne „comentăm” reciproc textele de pe blogurile noastre. În urma unei postări de-ale mele, a vrut să vină şi el la Cenaclul „Bocancul Literar”. Acolo l-am văzut prima dată. Se deplasa încă de atunci încet şi cu grijă.
            Am început să ne întâlnim cam o dată la două săptămâni, uneori mai des, mai vorbeam la telefon şi pe nesimiţite am devenit foarte apropiaţi, petrecându-ne timpul în lungi discuţii despre vieţile noastre şi despre literatură.                
            A fost un om de o modestie şi de o discreţie incredibile, iar viaţa lui însăşi a fost un roman, tumultuos şi tragic, în care pe primul plan au fost mereu prietenii. Povestea cu mare bucurie şi satisfacţie de vremurile când casa lui era plină de prieteni. Drumurile lor s-au despărţit şi încet-încet a ajuns să fie vizitat de tot mai puţini oameni. Coincidenţă sau nu, acesta a fost momentul în care am apărut eu, în ianuarie anul trecut. În vară m-a sunat să trec pe la el cât pot de repede. Am făcut-o a doua zi, când mi-a spus că a fost diagnosticat cu cancer, avea dureri foarte mari. La acea întâlnire, la care a mai fost un vechi şi foarte bun prieten al său, ne-a rugat să avem grijă de cărţile lui după ce va muri.
            A început tratamentul şi se simţea mult mai bine, îşi făcea planuri să mai umble la cărţile aflate în manuscris şi, dintr-o dată, starea lui s-a deteriorat rapid. Era conştient de ceea ce i se întâmpla şi că sfârşitul era aproape. Cu toate acestea vorbea cu aceeaşi lucidiate şi aplomb despre literatură şi despre cărţile lui. Despre cărţile lui în care îşi pusese toată viaţa, parcă simţind la momentul scrierii lor, că viaţa îi va fi aşa de scurtă. Când îi mai reproşam că anumite lucruri erau în plus în textele sale, îmi spunea “nu, nu, acolo am vrut să spun eu ceva” – totul era important. Sunt sigur că literatura, plăcerea de a scrie au fost bunii lui prieteni, alinarea lui.
            Anton a şi pictat şi a desenat cu talent, după ce a învăţat singur aceste lucruri. Din păcate, de vreo 3 ani nu mai lucrase nimic.
            Nu îmi mai rămâne acum, când Anton nu mai este, să cred că soarta cărţilor lui şi numele lui să devină mai cunoscute decât în vremea când el trăia.
            Îmi este dor deja de omul şi scriitorul Anton Marin, bunul meu prieten. Îmi este şi acum extrem de greu să cred că în sufrageria lui de la etajul 4, sufragerie plină de cărţi şi reviste de literatură, Anton nu mă mai aşteaptă, întinzându-mi scrumiera mai aproape de mine, pe colţul mesei.

           

             

3 Responses to "Dispariţia unui prieten, scriitorul Anton Marin"

Karina says
21 mai 2012, 15:10

R.I.P.

Şerban Tomşa says
21 mai 2012, 16:12

Când mi-ai dat vestea că s-a stins, câteva clipe n-am mai respirat. Eram convins că îşi va reveni.
Sunt bulversat.
Azi am aflat că un bun prieten de aici, Mery Dilea, a murit vineri şi a fost înmormântat duminică.

eva says
21 mai 2012, 17:34

regret, nu l-am cunoscut, stiam doar de carte. d-zeu să-l odihnească.