Orele târzii ale despărţirilor de Facebook

La postarea mea despre calatoriile in fals, (de aici) traite pe fuga si partial, am primit un comentariu care, ulterior si imediat, a fost sters de autoarea ei, necunoscuta mie. Eu postez totusi acest comentariu, respectand anonimatul semnatarei, fiind  sigur ca experienta ei este simptomatica, dincolo de ironia textului, pentru dependenta oferita azi de Facebook multora din utilizatorii acestei platforme de socializare. Să şedem deci şi să cugetăm! :) 



"am renuntat la facebook de aproape 3 saptamani. inca ma mai trezesc gandind in statusuri, da' imi trece rapid. din cand in cand ma mai intreaba lumea daca sunt bine, intrebarea seamana mult cu cea pusa in timpul unei boli care te tine la pat. renuntarea la fb e ca o despartire, la birou trag cu ochiul in fuga la ecranul altor colegi, sa vad cum mai arata pagina. ma zvarcolesc pana nu mai pot la gandul ca trebuie sa intru iar in retea, sa-mi iau toate pozele, pe multe nu le-am mai salvat in calculator, sunt doar acolo, in contul meu. chiar daca am disparut din retea, informatiile exista, e suficient sa introduc mailul si parola si lucurile revin la "normal". m-am gandit sa aleg o ora tarzie, cand nu e multa lume pe fb. ca la despartiri. 
am mai mult timp acum, dar mi-e ciuda ca nu pot anunta oameni ca se intampla lucruri, cum ar fi faptul ca in seara asta s-a aprins nocturna in ghencea, in timpul meciului stelei din cipru."