Călătorim tot mai fals, înţelegem tot mai puţin


         Oamenii au calatorit dintotdeauna, au fost impresionati de noutatea locurilor descoperite si le-au descris intorcandu-se (mai) mereu acasa. S-au oprit din drum, au cugetat asupra celor vazute si au povestit. Unii au plecat din teritoriile lor doar ca sa se lase uluiti de alte lumi, sa le exploreze. Au ajuns pana acolo cu adaptarea la drum incat au existat triburi de nomazi care duceau dupa ele cate un stalp simbolizand Centrul Lumii pe care il fixau in mijlocul corturilor. Calatori dar acasa – ingeniosi, nu? Stalpul era pentru odihna, pentru tihna, sa isi traga sufletul… pe dreapta.

            Azi se parcurg distante “in spume”: pe mare, prin aer, pe roti. Stai acasa si televizorul te duce in mii de locuri departate. Reviste tiparite frumos iti arata peisajele fantastice ale lumii, unde ai 99% sanse sa nu ajungi nicioadata. Turismul a dat doar putin inapoi odata cu venirea crizei. Cu toate acestea, eu sunt sigur mai exista putini calatori ca altadata. Oamenii nu mai merg in alte spatii pentru a se bucura de ele. Oamenii au aparate de fotografiat si isi uita miile de imagini de “calatorie” intr-un computer.  Oamenii sunt stresati si fug, obositi rupti, sa bifeze cat mai multe locuri de pe planeta asta. Ca sa ai bani de drum, trebuie sa muncesti mult, sau sa furi mult, sau sa faci sex cu multi sefi.  Oamenii nu se mai opresc, nu mai au tihna, nu mai gandesc dintr-un punct, nu mai simt nici un “acasa”.
            Internetul face din oameni falsi calatori in fiecare zi. Putem sa vedem mult, putem sa vedem tot – teoretic, dar nimic nu ne indeamna sa ne oprim, sa ne “tihnim”. Retele de socializare pompeaza si mai mult combustibil, poluant psihic si comportamental, in motoarele mijloacelor noastre de transport virtual. Imaginile se perinda prin fatza ochilor nostri de sus in jos, de la dreapta la stanga, cu viteze obositoare, cerand creierului nostru niste legaturi care poate ca nici nu exista. False legaturi pentru false calatorii, pentru false distante. Suntem mereu pe drum, mereu ocupati cu drumul, n-avem nici un stalp in mijlocul laptopurilor noastre, in centrul “prietenilor” nostri de pe Facebook (si familiile isi rezolva problemele pe FB)
            Facebookul scoate o chestie care se numeste “timeline”, un fel de istorie a actelor tale pe FB, in fapt un film, o calatorie in timp, pe care toti prietenii tai si tu insuti o poti accesa oricand si oriunde. Smartphone-urile prezinta cursiv, incredibil de cursiv, imagini pe verticala si pe orizontala. Ecranele nu inseamna doar imagini, poze, ci sute de simboluri care trebuie invatate. Mai multe simboluri descifrate, mai mare viteza prin lumea virtuala. Nu e doar o goana oarba printre imagini si informatii, este insasi existenta multora dintre noi, o iluzie a calatoriei. “Navighez pe internet”, se spune, nu?
            Sa ne mai si oprim, zic, uneori! Si sa ne intrebam, cand scapam de sub influenta noului drog: daca ni se ofera atat de multe cai, partiale si iluzorii, catre alte lumi, pe care le vedem in mare fuga - deci fara sa le intelegem, ce vedem din lumea de acasa, ce constientizam si ce intelegem din ea?