Cum luăm şi ducem lucrurile în "Serios"

“A lua în serios

Am auzit ieri, pe stradă, aceste vorbe: “ar trebui să iei şi tu lucrurile mai în serios”. Şi mi-a rămas gândul la ele... Le-am luat în serios! :)


În primul rând Seriosul” ar fi o zonă, bine delimitată, mai ales bine desprinsă de „Neserios” (frivolitate, superficial, uşor, imoral…). Ca să ajungi înăuntru (în serios), implică de la sine faptul de a fi în afară – logic! J. Deci există o graniţă care ţi se bagă pe gât şi pe care eşti sfătuit să o treci pentru a-ţi schimba perspectiva, întru beneficii nebănuite, de partea Binelui, pe tărâmul Sobrietăţii şi al Fundamentalului.

A lua în serios” este mereu asociat cu lucrul văzut bine,  văzut corect, aşa cum trebuie, ca şi când joaca, gluma exclude înţelegerea reală a lucrurilor. Eşti neserios = iei lucrurile în glumă, eşti superficial, ţi-e gândul numai la prostii, nu se poate baza lumea pe tine. Că asemenea judecăţi sunt deseori eronate nu mai trebuie comentat.

Ce mă fascinează pe mine în toată sintagma asta este totuşi verbul a lua: credinţa vorbitorului că totul, de are sau nu mânere, este manipulabil, că e nevoie doar de o simplă trecere în partea cealaltă pentru a fi în rândul lumii presupus-adevărate. Pe de altă parte, o asemenea perlă” exprimă din start două fenomene simultane: încrederea emitentului că interlocutorul poate face această traversare în Serios, dar şi indignarea, revolta primului faţă de judecăţile sau comportamentul celui din urmă.

Serios, nu vi se pare un soi de glumă cu mare potenţial când cineva spune “ar trebui să iei lucrurile (mai) în serios”?