Celui care mă aşteaptă

Memoria mea funcţionează destul de defectuos - se ştie. De aceea, când îmi amintesc întâmplări vechi, am senzaţia că trebuie să celebrez cumva aceste ţâşniri inexplicabile ale memoriei mele, ceea ce şi fac prin această postare. Ieri, de exemplu, mi-am amintit, brusc, o discuţie de acum aproape 20 de ani, în care un amic îmi povestea cum făcea el bani (cam la un an după Revoluţie) aducând blugi, camioane de blugi, şi îi vindea în două săptămâni pe toţi. La puţin timp s-a îmbogăţit. Ultima dată auzisem despre el că era prin Anglia, nici prea bogat, nici rupt în fund. Când mi se lăuda că a început afacerea, m-a întrebat şi dacă nu vreau să investesc şi eu ceva bani în blugi - urma să mi-i transporte el pe gratis din Turcia. 
I-am zis că n-aveam bani. Adevărul era că, în plus, nici n-aveam chef să risc şi să stau cu blugii pe la tarabe prin piaţă sau pe la consignaţii. Băiat cu instinct, amicul mi-a răspuns:
- Lasă, bă, că ţie îţi stă capul la alte alea, treaba ta!

El avea dreptate! Cam la asta îmi stătea capul atunci, în urmă cu 20 de ani:



             Celui care mă aşteaptă



Dinspre poalele minunii
Haiducii vin călări pe zmei
Vin iele-îmbrăţişate-n rochii
Şi urme de miros de zei

Se înserează, asta-i toată gluma
Şi nici nu-i vina vîntului din seri
Haiducii toţi vor din fărîma
Minunii înnodată ieri

Se înserează, asta-i toată gluma
Acum doar zeii mai miros a lan
De grîu, ce creşte în parîma
Zilei ce mi se-ncurcă peste an

Acum doar urma-n aer de haiduci musteşte
De-atîţia zmei şi de minuni la poale
Că zeul iarăşi mă găseşte
Şi mă face
O glumă mare ce atrage
Grămadă de mister la vale


P.S. Atunci, mai tinerel, nu mă grăbeam deloc şi chiar credeam că toate lucrurile mă aşteaptă. Acum, parcă sunt un pic mai matur, îmi port blugii până se tocesc la tiv, refuz orice afacere cu transport gratuit şi implicaţii comerciale şi am convingerea că lucrurile care nu m-au aşteptat regretă şi acum fapta lor necugetată. :))