"Pariu pe prietenie". Imagini dintr-o lume pe care o credeam dispărută.

Am scris recent despre cum l-am cunoscut pe poetul Ştefan Ciobanu. Ziceam atunci cât de mult m-a impresionat evenimentul numit “Pariu pe prietenie”, care ieri seară a aniversat 2 ani de existenţă. Am fost şi eu aseară. Să asculţi muzica (pop-) folk  şi poezie în beciul unui club bucureştean, azi, când crizele economice şi personale îngroapă speranţe de tot felul, pare un salt într-o altă lume: paralelă, extra-terestră, intra-senzorială şi ultra-spirituală. Oameni de toate varstele şi de toate sexele, la costum (unul singur) sau în geci de motor, majoritatea în discrete veşminte, bând delicat sucuri sau beri puţine... Toţi veniseră acolo, în clubul Mojo Music de pe Gabroveni doar pentru muzică şi poezie. Dacă nu aş fi fost acolo, nu aş fi crezut că un numar atât de mare de oameni, contemporani cu posturi tv ca OTV sau Manele TV, cu politicieni care mint de ingheaţă apele şi când afară sunt plus 10 grade, nu aş fi crezut, ziceam, că atât de mulţi oameni pot aplauda frenetic după citirea unei poezii.

Voci excepţionale care nu sunt invitate pe la tv... Îmi pare rău că de unii nu am auzit mai devreme, dar mă bucur enorm că i-am descoperit acum. Le puteţi găsi numele pe posterul care anunţa spectacolul.

Deşi aţi fi tentat să vă gândiţi la o comparaţie cu Cenaclul Flacara, e bine să nu o faceţi. Sunt 2-3 moderatori, cu discursuri, de cele mai multe ori relaxate şi discrete, desfăşurate în tonuri prieteneşti, explicând astfel şi titlul: “Pariu pe prietenie”. Din câte am înţeles, invitaţii cântă fără a fi plătiţi – atmosfera e aproape ca la o intalnire pe o plajă sau la munte, sau într-o garsonieră, unde nişte prieteni s-au strâns ca să cânte ce au mai cântat şi vor mai cânta, nişte prieteni care se bucură de fiecare dată când necunoscuţii se opresc şi fac roată în jurul lor ascultându-i în tăcere. Scriind asta, acum, mi-am amintit de o seara de la Costineşti (2002 poate) când doi tipi cântau la ora 2 dimineaţa în spatele unor boscheţi. După ce m-am apropiat şi eu, cu greu, prin întuneric, am văzut ca zeci de oameni erau întinşi pe iarbă, dupa gardul de boscheţi, ascultând în tăcere incredibilele acorduri ale acelor necunoscuţi (pentru mine). I-am asculat preţ de 2 ore. Am plecat, cu părere de rău -  a doua zi de dimineaţă devreme aveam filmări. Le-am strâns mâna chitariştilor şi le-am spus că mi-a plăcut cum au cântat. Mi-au mulţumit, timid, şi au continuat să atingă maiestuos corzile chitarelor. Cam aceeaşi senzaţie am trăit-o şi la „Pariu pe prietenie.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să vă pot da mai multe detalii despre numele celor care au fost prezenţi ieri seara in beciul de la Mojo Club, aşa cum mi-ar fi plăcut să am timp şi să vă povestesc cum a fost in decembrie, când spectacolul a fost parcă si mai amplu si mai divers, cu un poet-recitator în mare formă, mare talent şi de mare forţă – e vorba de Adrian Suciu (blogul lui aici).

Aceasta postare nu e neapărat o invitaţie la întâlnirile „Pariului pe prietenie”, deşi un test nu strică. :) Vreau, în primul rând, să arăt că există oameni care trăiesc după alte reguli, care se entuziasmează în faţa unor acorduri şi ale unor voci uimitoare (precum a Marandei) şi care se bucură în apropierea unor versuri semnate de poeţi contemporani sau dispăruţi, că sunt romani trecători pe strazile noastre care nu îşi doresc măriri de salariu sau case noi, sau maşini tunate.

...şi toată această lume, pe care o credeam de mult dispărută, am descoperit-o prin intermediul unui click întâmplător pe blogul unui tip total necunoscut. Mulţumesc, din nou, Ştefan, pentru prima ta invitaţie! :)


Mai jos sunt două dintre multele cântece care au sunat foarte fresh şi memorabile aseară. Coverul după Sting a fost mult mai bun decât înregistrarea asta de pe youtube.





Filmul rusesc în 2010 (alese de scriitorul Vasile Ernu)

"Topuri, topuri, topuri. Eu nu vă ofer topuri şi nici filme care circulă la tot pasul. O sa vă propun o listă cu cele mai semnificative filme ruseşti ale anului 2010. Pe astea le ştiu şi eu mai bine. Nu spun că sînt cele mai bune, cele mai apreciate, premiate etc. Sînt cele mai semnificative, cred eu, pentru cinematografia rusă actuală. Marea obsesie a filmelor din acest an este ideea  redescoperirii  Rusiei (istorie, spaţiu, necunoscut etc). Aşa mi se pare mie."


Aşa a scris Vasile Ernu pe blogul lui. La această adresă puteti sa gasiti filmele mentionate de el (eu nu am vazut niciunul dintre ele). Mi s-a parut interesanta prezentarea sa, pentru ca Ernu trebuie ca stie realitatile acestei lumi mai bine decat multi dintre bloggeri de la noi care scriu despre filme.