Iarba ce-a rămas din fotbal


           Mult fotbal am jucat eu până pe la 20-22 de ani. De atunci reprizele s-au împuţinat, până când, astăzi, o partidă de fotbal a ajuns doar prilej, foarte rar, de mare distracţie în compania prietenilor. Dar nu despre fotbal voiam să scriu azi, când, de fapt, m-am trezit de dimineţă cu gândul de a mai înainta măcar un pic la roman. Despre iarbă voiam să povestesc, să îmi amintesc, scriind, de mirosul de iarbă, mai ales.
        E destul de curios, zic, faptul că prima mea senzaţie, când mă afund în amintirile legate de fotbal, este mirosul ierbii şi atingerea ei. Când apucai să joci fotbal pe terenul submediocru al stadionului din Micul Oraş, era un fel de sărbătoare pentru puştanii ca noi – de obicei jucam în spatele porţilor, unde iarba, netunsă decât rar, ajungea să crească chiar până la 20 de centimetri. Şi ce senzaţie de mângâiere şi îmbrăţisare firavă dar cuprinzătoare îţi dădea iarba, după ce te întindeai printre firele ei, cu suflarea întretăiată şi tricoul ud tot de transpiraţie, la capătul a 2 ore de alergat fără întrerupere... Era vară şi apusul soarelui înroşea norii spre dealurile de la carieră. Unii dintre noi, stând în fund, fleoşcăiau, ca oamenii mari, câte un fir de iarbă, care începuse să se întărească şi să se usuce – acum îmi dau seama că trebuia să fie semn că începea şcoala.
       În rarele momente când se făcea linişte deplină auzeam lăcustele şi greierii cântând lângă noi. E uşor de presupus cât de rar se întâmpla să se instaleze o aşa linişte între nişte puradei care, chiar şi rupţi de oboseală, îşi povesteau, înflăcăraţi, unul altuia fazele cele mai tari şi golurile din unghiurile cele mai imposibile, ca şi când nu tot noi le trăisem cu doar câteva minunte înainte. Şi să nu credeţi că făceam eu excepţie: mă lăudam şi eu, pe drept aş zice, cu golurile mele – eram un jucător bun, talentat şi imaginativ. :) Totuşi, azi, fostului jucător care am fost îi sunt mai aproape foşnetul firelor de iarbă, freacate de tenişii de Drăgăşani, înainte de a ne alege echipele. În sunetul ăla – frrrrâşt! frâşt! frrrrâşt – mă simţeam un Gulliver în ţara firelor pitice, iarba din faţa mea aştepta cumva să fie cucerită, se înfăţişa mereu ca un teritoriu nou, deşi îl văzusem de sute ori până atunci. Foşnetul ăla subtil prevestea, parcă, goana după minge, ca şi larma şi înjurăturile inevitabile. Apoi între cer şi iarbă se instaura vacarmul, pentru două sau trei ore. 
             Ce vremuri, dragii moşului! :))
            Aţi mirosit vreodată iarba încălzită de un soare torid, în timp ce aşteptaţi să ajungă şi la voi sticla cu apă rece de la izvorul din vale? Aţi alergat vreodată pe iarba proaspăt tăiată, după apusul Soarelui, când vântul adie şi mirosul ierbii îţi pătrunde, nepământeşte, plămânii încă neînfundaţi de tutun şi de gazele oraşului? Aţi alergat toamna pe iarba acoperită de brumă a vreunui tăpşan transformat în teren de fotbal cu ajutorul a patru pruni pitici pe post de porţi? Dacă răspunsul e negativ, trebuie să ştiţi că aţi ratat nişte mari şi unice senzaţii.
 

6 Responses to "Iarba ce-a rămas din fotbal"

Anonim

mie mi-a placut portiunea cu cintecul lacustelor. ele cinta la contrabas sau la fluier?

Liviu Drugă says
21 decembrie 2011, 21:20

Anonim: la fluierul piciorului, dacă tot vorbeam de fotbal :)

Anonim

da, suna bine. iti dai seama ca echipa noastra nationala (care fie vorba intre noi in ultimii ani nu s-a prea vazut) poate sa dezvolte o noua strategie de joc si anume cresterea lacustelor directionate catre fluierul picioarelor adversarilor pina la atingerea unor greutati critice?

Liviu Drugă says
21 decembrie 2011, 23:27

Anonim: pana la echipa nationala, te rog! :) Nu le mai am cu fotbalul de cand miroseam iarba. Ma intereseaza fotbalul, ca spectacol, dar la noi nu mai e de mult asa ceva. Am inteles totusi ca suntem mai mult decat varza la capitolul asta, suntem chiar varza de bruxelles. Deci nu cred ca nationala noastra ar fi in stare sa identifice picioarele adversarilor, fluierele, poate :)))

Karina says
25 decembrie 2011, 10:47

L-am vazut urcand pe cos cu tupeul lui de mos, bani, noroc si sanatate le avea in cos pe toate......Craciun fericit ! ! !

Liviu Drugă says
25 decembrie 2011, 11:23

Karina, Craciun Fericit si tie! :)