Cu orgasmul la gât

            - Nu i-ar fi ruşine să-i fie, bodogănesc şi acum babele mai tinere, când trec prin faţa pieţei improvizate, aranjându-şi ochelarii de soare pe nas.

        Tanti Filofteia vinde zarzăre şi ouă din coşuri de nuiele. Numai turiştii cumpără de la ea, sătenii o ocolesc ca pe o piază rea.

      Ore în şir urcă turiştii pe cărările abrupte ale muntelui ca să ajungă în cătunul lor, faimos acum în lumea toată din cauza Filofteii. Nici ei nu ştiu dacă e să îi mulţumească sau nu. Mai vând câteva fructe şi legume, altceva n-au.  Poate nişte ouă şi două-trei găini. O vreme se dezvoltase şi turismul la ei in sat, se dormea la cort, dar lupii şi urşii îi făceau pe străini să rămână în oraşul de la poalele muntelui. Pe lângă asta, nici nu se încumetau prea mulţi turişti să care marfa de la ţărani atâta amar de cale înapoi spre oraş.

       Din toate coluţurile lumii veneau să vadă orgasmul de la gâtul Filofteii. Femeii nici că-i pasă, se aşază pe la ora 8 pe băncuţă şi priveşte preocupată cerul fără nori până spre prânz, când turiştii se înfăţişează şi încep să scormonească miraţi uliţele strâmte dintre cele câteva case. Dar mai întâi se pun cuminţi la coadă în faţa coşurilor cu zarzare şi ouă ale Filofteii, holbându-se la orgasmul cât un ou de prepeliţă, lipit pe pieptul scofâlcit al babei.

      În afară de bojdeuca dărăpănată din fundul satului, de cei 6 pruni din spatele curţii şi de cele 9 găini slăbănoage, e singurul ei lucru de preţ. Nu fusese căsătorită, n-are copii.

        Când a apărut Filofteia cu orgasmul pe uliţă, în anul acela toate televiziunile lumii au venit să o filmeze. Îşi tinea Filofteia orgasmul în palma şi camerele video îl hăpăiau toate cu lentilele lor mari. Filofteia nu dădea interviuri. Filofteia era muta şi nici nu ştia să scrie sau să citească. Băbuţa îi ţinea pe ziarişti dincolo de gard şi îşi aranja basma, cu mare precizie, din 20 în 20 de secunde.

       Cu o săptămână înainte să iasa Filofteia pe uliţă cu orgasmul agăţat cu sfoară la gât, un vaiet dulce-uriaş a ţâşnit din ultima noapte şi a tăiat satul de jur împrejur şi pământul s-a ridicat şi a crăpat prin pădurile care au crescut toate mari şi dese într-o singură zi. Tot cu gândul la mărgica de la gâtul babei, ţăranii au uitat că sătucul lor fusese în mijlocul câmpiei până atunci.

       Până să o lase în pace, au călcat-o hoţii de mai multe ori pe tanti Filofteia, credeau ca pandantivul acela alb şi lucios valora o avere. Niciunul dintre ei nu s-a mai întors la fel cum plecase. Unii scoteau doar sunetul „o”, alţii numai „u” şi „e”, câţiva rosteau un „a” gutural, majoritatea însă şuirau un „i” apăsat-amărui... Numai vocale. Sunt şi acum internaşi prin spitale de psihiatrie, îndopaţi cu  pastile şi curentaţi o dată pe săptămână.

       Dacă i-ar trece cuiva prin cap să îi pună laolaltă, ar vedea că nebunii aceştia care desenează numai noaptea vulcani răsturnaţi pot comunica între ei şi, împreună, ar putea spune povestea. Dar nimănui nu-i trece prin cap aşa ceva. Toata lumea urcă şi coboară fără oprire din dealul înălţat în vârf de munte, acolo unde nimeni nu mai doarme de peste un an de zile, acolo unde e mereu lumină. Lumina de la orgasmul agăţat la gâtul Filofteii, baba gârbovită a satului din miezul întunericului.