Umberto Eco: “Probabil nu voi mai scrie un alt roman”



Cimitirul din Praga este al saselea roman al dumneavoastra. A devenit mai usor sa scrieti o noua carte in acest moment al carierei? A fost mai greu sa gasiti un subiect care sa va intereseze?
De fiecare data cand scriu un roman, sunt convins ca nu voi mai scrie un altul in urmatorii cel putin doi ani. Doi ani trebuie sa ai grija de el, ca de un copil. Incepe sa mearga, apoi sa vorbeasca. Peste 2 luni voi avea 80 de ani. Probabil nu voi mai scrie un alt roman, iar lumea va fi in siguranta.

V-ati simtit bine scrind aceasta carte?
Mai putin decat la celelalte. Mie imi ia cam 6 ani, de obicei, sa scriu. In acesti ani adun materiale scriu, rescriu. Ma aflu, impreuna cu personajele mele, intr-un fel de univers personal. Nu stiu ce va urma sa se intample (in carte – n.m.). Descopar asta pas cu pas, si devin foarte trist cand romanul este gata pentru ca nu mai exista nici o placere, nici surpriza. In privinta acestui roman, materialul cu care am avut de-a face a fost atat de urat, incat nu m-am simtit deloc comod cu el. A trebuit sa creez un personaj foarte urat, respingator, care poate sa fie o adevarata provocare pentru orice scriitor. Din fericire, cativa colegi de-ai mei au facut la fel. Shakespeare, de exemplu, cu Richard al III-lea.

De ce va intereseaza atat de mult plastografia? Este o tema des prezenta in creatia dumneavoastra.
Am fost interesat de plastografie vreo 30-40 de ani, pe de o parte pentru ca studiez problemele limbii si ale comunicarii. Iar minciuna este o activitate specifica a omului, uneori mai importanta decat adevarul. Datorita minciunilor putem produce si inventa lumi posibile. Si pentru a intelege daca ceva este sau nu limbaj, trebuie sa vezi daca acel ceva poate fi folosit drept minciuna. Daca da, atunci e limbaj. Un caine iti fura mancarea si o ascunde, dar el nu iti spune ca alt caine a facut acel lucru.
Am fost interesat de Protocoalele ( Sionului – n.m.) nu pentru ca este un fals important, ci datorita tragediei la care a contribuit. Ziarul The Times of London a demonstrat in 1921 ca ele au fost un fals. Dupa aceea au fost luate tot mai in serios si publicate peste tot. Asa ca eu am fost interesat de acest fenomen si m-am intrebat pe ce s-a bazat succestul lor. Raspunsul vine din faptul ca ele nu lansau idei noi. Ele consolidau prejudecati mai vechi.

Am vazut ca multe ilustratii apartin colectiei dumnevoastre particulare. V-au inspirat desenele in vreun fel?
Nu, am adunat ilustratille dupa ce am scris cartea si m-am straduit din greu sa gasesc cel mai bun desen pentru fiecare pagina. Evident ca aveam in cap ce ilustratii sa se potriveasca pentru acele carti. (…) Ilustratiile indeplinesc un dublu rol. Cand ele se refera la romane populare, cititorul recunoste imediat si zice: A, asta e ca dintr-un roman popular. Si, brusc, apar documente reale, reviste cu orientari antisemite sau portretul unei persoane reale. Acest lucru ar trebui sa socheze, aici nu avem de-a face cu fictiune, e ceva adevarat in aceste personaje. Ilustratiile au o functie oscilatorie, creeaza un dublu sentiment.  

Sunt cateva locuri in care descrieti mancarurile intr-un fel minunat. Gatiti sau sunteti in mod special interesat de mancare?
Nu, eu merg la McDonald’s… Glumesc. In acest caz, i-am dat lui Simonini mancare in loc de sex. Si i-am dat in cantitati uriase. Denumirile acelor feluri de mancare sunt atat de frumoase, chiar si din punct de vedere lingvistic, incat multi oameni s-au indragostit de acele mancaruri.

Ati mentionat intr-un interviu recent din Paris Review cateva emisiuni de teleleviziune la care va uitati cu placere. V-a atras atentia ceva in ultima vreme la televizor sau in cultura populara?
Aici, in Italia, are loc o invazie a televiziunea de doi bani. E dureros sa te uiti la televizor. Am lucrat in televiziune, pentru trei sau patru ani, incepand din 1954. Exista un singur canal, alb-negru. Putea sa fie distractiv si educativ. Seara difuzau piese de teatru importante, opere sau tragediile lui Shakespeare. Azi, mai ales la televiziunile lui Berlusconi, vezi doar materiale pornografice. Asa ca sunt si mai pesimist ca inainte. Uneori, dupa ora 23, mai poti gasi ceva interesant, dar oamenii normali merg sa se culce la ora 23.

Fragmente traduse si adaptate din interviul aparut pe 15 noiembrie in revista "Paris Review".

4 Responses to "Umberto Eco: “Probabil nu voi mai scrie un alt roman”"

Scorchfield says
20 noiembrie 2011, 11:19

Este normal, prea-normal ce spune Umberto Eco; noi, românii, am avut o șansă mai mare ca a italienilor ca să ne desprindem de consumerismul cultural, dar am pierdut-o repede, datorită celor ce acum își dau aere că ar reprezenta intelectualitatea în România, ori Umberto Eco reprezintă intelectualitatea în Italia și spune bine. Ai noștri se dau pe balansoarul politic, huța-huța vine....

marul says
20 noiembrie 2011, 12:26

ar fi si cazul . desi cred ca abia acum ar cauta ... simplitatea .

Liviu Drugă says
20 noiembrie 2011, 12:46

Scorchfield:

consumerismul, si cel cultural, a venit firesc la romani, dupa ce 50 de ani nu au prea avut acces la cultura. S-au aruncat sa haleasca mult, cat mai mult. Recunosc ca si eu am facut la fel la inceput. Abia in ultimii 5 ani m-am mai potolit. Ca sa nu mai zic ca acest consumerism cultural s-a dezvoltat la noi si pe o trasatura, oarecuma specifica a noastra, a esticilor, aceea a universalitatii. Am fost obisnuiti in scoala sa invatam de toate, ceea ce in Occident e pe cale de disparitie. Intelectualitatea romaneasca de acum, mai ales cei tineri, sunt in aceeasi postura - de a nu sti sa limiteze discursul in limitele culturii "inalte" - si cred ca ar fi si foarte greu, inchizandu-si astfel portile definitiv catre public. De asta mi-a placut si imi place foarte mult de Eco, pentru ca el a stiu sa iasa spre public cu notiuni din zona academica, folosindu-se de notiunile culturii de masa.
Nu imi place de el ca romancier, desi nu ii contest meritele, insa ca antropolog (bagand aici tot ce a intrat in sfera lui de interes) este foarte tare, dupa mine.

Balansoarul politic :)) Da, corect, insa si asta, cred eu, vine tot din noutatea sferei care, brusc, s-a pus la dispozitia lor. Ca au facut-o prost, foarte prost, e o chestie nu prea complicata, in care constiinta e lasata in urma foamei si a grijii pentru familie. POate explicatia asta din urma o suna simplist si/sau penibil, dar e convingerea mea.

Liviu Drugă says
20 noiembrie 2011, 12:49

marul:
te referi la simplitatea pe care ar trebui sa o aiba romanele sale? Sau ce simplitate?