Alice în Ţara
Minunilor este cartea care ar trebui citită de toată lumea cu vârsta minimă de 18
ani. Până la această vârstă, lectura ei să fie opţională. Greşeala de a o
prezenta drept o carte pentru copii a născut în mintea adulţilor de mai târziu ideea că este o creaţie "infantilă", dacă nu pur şi simplu absurdă.
Ecranizările au participat şi ele la această prejudecată.
Lewis Carroll (pseudonimul lui
Charles Lutwidge Dodgson) a dat o lecţie uriaşă de fantezie. Deci imaginaţia
lui Dali mi se pare că se acordează cel mai bine cu lumea fluidă, rapidă şi
plină de semnificaţii din povestea lui Caroll.
Cartea a apărut în 1949, iar
ediţia ilustrată de Deli în 1969.
Minunat ! Anumite limbaje artistice nu pot fi stăpânite decât de cei atinși de un anumit soi de sublimă nebunie. Cum zicea Hesse ? „Numai pentru nebuni ! ” Cei doi au trăit, într-o existență anterioară, pe aceeași planetă. Alta decât Pământul.
nu este nimic nou. a folosit un procedeu arhicunoscut de antici combinatia de elemente diverse de la specii/genuri diferite, dar totul facut cu pastrarea unor raporturi celebre (sau cel putin asa pare). adica nu este nebunie este geniu. si mie imi place dali. cine poate sa spuna pe scurt ce a vrut sa spuna matematicianul Lewiss in Alice,....adica despre ce spatii vorbeste el acolo si despre ce legi ale acelor spatii? multumiri anticipate. eu recunosc ca n-am reusit sa vad filmul pina la capat pentru ca n-am inteles nimic. nu stiu daca tine de lipsa de imaginatie sau de faptul ca-mi lipsesc cunostintele avansate de matematica/geometrie.
7 Responses to "Imaginaţia lui Dali ilustrând-o pe Alice în Ţara Minunilor"
18 noiembrie 2011, 13:49
Minunat ! Anumite limbaje artistice nu pot fi stăpânite decât de cei atinși de un anumit soi de sublimă nebunie. Cum zicea Hesse ? „Numai pentru nebuni ! ”
Cei doi au trăit, într-o existență anterioară, pe aceeași planetă. Alta decât Pământul.
18 noiembrie 2011, 13:56
Serban,
Da, si au crezut că pot reconstrui acea existenţă pe Pământ. Însă nu le-a mers cu ai noştri, ăştia "sănătoşi"
18 noiembrie 2011, 15:56
Superba postare!
Serban, nu poti crea opere de arta, de fapt nu poti crea nimic daca nu esti atins putin de sublima nebunie...
18 noiembrie 2011, 16:01
Karina,
multumesc.
Cu nebunii inainte deci! :)
18 noiembrie 2011, 16:42
Dar aici este toată povestea!
18 noiembrie 2011, 21:02
Scorchfield:
cam da! :)
nu este nimic nou. a folosit un procedeu arhicunoscut de antici combinatia de elemente diverse de la specii/genuri diferite, dar totul facut cu pastrarea unor raporturi celebre (sau cel putin asa pare). adica nu este nebunie este geniu. si mie imi place dali. cine poate sa spuna pe scurt ce a vrut sa spuna matematicianul Lewiss in Alice,....adica despre ce spatii vorbeste el acolo si despre ce legi ale acelor spatii? multumiri anticipate. eu recunosc ca n-am reusit sa vad filmul pina la capat pentru ca n-am inteles nimic. nu stiu daca tine de lipsa de imaginatie sau de faptul ca-mi lipsesc cunostintele avansate de matematica/geometrie.
Trimiteţi un comentariu