Concert în Si bemol pentru câinele pământului (al 4-lea fragment)



Scriu de vreo trei saptamani putin mai ordonat la romanul meu. Putin mai... constant. :) Pe masura ce avansez, imi dau seama ca miza subiectului a crescut pe nesimtite. Pe masura ce avansez - foarte incet, de altfel-, devin si mai pretentios si mai drastic cu ceea ce am scris in urma cu aproape un an. Am ajuns la etapa in care scrisul a devenit, in cele mai multe cazuri, uluitor de obositor dar si creator de satisfactii, mai ales cand reusesc sa imblanzesc un sistem care pare ca s-a dezvoltat singur si aparent haotic, iar acum eu trebuie sa ii descoper legile. Orice parere imi va fi de folos. Multumesc. (sper sa nu fi scapat prea multe greseli)

_______________________________________________  
          
        Sfarsit de august, peste Marele Oras se insera inca anevoie.
      Ghemuita si mica, linistea motzaia in paralelipipedul stramt - bucataria familiei Roman, si in mirosul palid de prajeala. Doar Tanti Tanta statea in picioare, imbracata in  capotul rosu cu flori mari si verzi, langa chiuveta cu maltul ros pe fund. Femeia scotea pahare din dulapul de deasupra chiuvetei si le aseza cu grija pe tava de inox. In rastimpuri, clinchete de pahare groase... Linistea tresari. 
        Tanti arunca o privire pe fereastra intredeschisa care dadea spre blocul de vizavi, fatza de care se afla fix la jumatate: cinci balcoane in dreapta, cinci in stanga. Intre blocuri, plopii, infipti in Aleea Liliacului, urcau pana la etajul sapte. Ca la mai toate blocurile din cartier, balcoanele, ticsite cu obiecte, se intindeau pe toata lungimea apartamentelor comandate. Dulapuri, aduse cu multi ani in urma de la tzara, dulapuri strambe de timp si de caldura, pline cu borcane goale pentru muraturi sau cu teancuri de ziare ingalbenite... Biciclete, vechi sau mai noi, prinse cu sarma sau lantzuri de pereti... Masini stricate de spalat rufe... Rufe triste intinse la uscat... Bucati de jucarii ce apartinusera unor copii care, intre timp, ajunsesera vanzatorii tristi din chioscurile cartierului... Rugina scursa din cuie! Praful greu al orasului, peste toate aceaste neoranduieli de la ultimul etaj. Vreo doua balcoane erau mai goale, cat sa se vada mai bine tencuiala cazuta a blocului si crapaturile lui. Vreo trei balcoane erau inchise cu geamuri in cadru de cornier, cat sa se vada mai bine rugina crescuta vanjos pe sub vopsea. Deasupra balcoanelor, lipit de acoperisul inca fierbinte al blocului, se ridica, albastru-inchis si plat, cerul larg.
         Prin balcoanele turbulente vizual din blocul de vizavi, nici un freamat, nici o zvarcolire. Intinsa pe 10 balcoane, o alta liniste, mare, motzaia.
         In rastimpuri si in zvacnete, ca niste sageti boante, urca pana in bucatarie larma dintre blocuri: copiii bateau mingea sau se alergau aiurea si injurau, cu glasuri pitigaiat-nervoase, mamele partenerilor de joaca.
       Dinspre usa spre fereastra, pe lungimea stanga a bucatariei fusesera inghesuite: dulapul, alb-proaspat, pentru farfurii si vesela, un scaun verde, o masa mica, acoperita cu musama chinezeasca, gri cu flori mari rosii, alt scaun verde, instalatia de incalzire centrala, fixata in perete. „Alb proaspat” = nea Tase il vopsise cu doua saptamani in urma, in baie, sa nu umple toata casa de miros de vopsea. Atat, 4 metri lungime.
        Nea Misu si Nea Ghenadie taceau pe cele doua scaune din capetele mesei, primul spre dulap, celalalt spre instalatia de incalzire centrala. Ca toata lumea, se obisnuisera si ei cu apartamentele mici din Cartierul Marginas. Sa fi vrut alt fel de aranjament al mobilei, si nu se putea. Toate bucatariile din blocurile vechi aratau asa, niste cutii de chibrituri in care locatarii ardeau mocnit cu gandul la apa marii. Prinsi intre mobile si pereti, stransi unii in altii, locatarii pensionari visau mereu ca vor pleca si ei din nou „pe litoral”. Nu spuneau „la mare”, asa zicea tineretul care „dadea o fuga la mare” chiar si de sambata pana duminica. Majoritatea batranilor nu mai vazusera marea de ani buni: 15-20 poate, dar acest lucru nu ii impiedica sa se imagineze vara urmatoare pe nisip, lipsiti de griji, departe de apartamentele lor ca niste sertare mancate de molii, privind peste valuri zarea larga si spalacita.
         Rohmanii nu visau, n-aveau de ce, n-aveau la ce. Stiau tot, oricat ar fi amestecat lumile, stiau ca rezultatul nu poate sa fie decat unul singur. Maxim doua.
        Pe masa la care manca familia Roman, cand nu aveau invitati, se gasea acum, de plastic si de un albastru spalacit, castronul familiei pentru gogosi, brumate, ca de obicei, cu zahar vanilat, inca fierbinti.
     Pe lungimea din dreapta a cutiutei se aflau masina de spalat rufe, acoperita si ea cu musama chinezeasca, aragazul, chiuveta, deasupra careia doamna Roman isi tinea dulapul pentru pahare si cani. Intre corpurile de mobila ingramadite cu resemnare matematica de-a lungul peretilor, se formase un culoar, lat de 80 de centimetri, prin care visatorii la mare se  puteau misca, intre usa si geam, cand gateau sau isi barfeau vecinii, cand se imbatau - cu diferite ocazii sau fara nici o ocazie -, cand isi bateau nevestele sau copii. Pe culoarul acesta, Gelu si Nea Tase stateau tot pe doua scaune verzi, care, de obicei, isi aflau locul sub masa. Tanarul – spre usa, pensionarul - cu spatele spre fereastra.
       Exceptie facea Nea Tase, imbracat chiar si pe caldura aceea cu halat, ceilalalti erau in sort si tricou.
      - Cald a fost si astazi... ridica Nea Misu ochii din linoleumul maroniu, cu desene imitand parchetul, care acoperea cimentul din bucatarie. Privi apoi spre blocul de vizavi, cat putea sa vada pe langa umarul lui Nea Tase, care cam bloca perspectiva.
        Prin balcoane nici freamat, nici zvarcolire.
        Mai mult din umeri, sa nu se loveasca de intalatia centrala, se intinse si Nea Ghenadie spre geam. Scaunul, cumparat la „set” din targ in urma cu 20 de ani, scartai lung. Tacu: Misu avea dreptate.
        Tanti Tanta, repezita:
         - Ca bine zici, Nea Misule, ia scoate mata sticala aia de suc din frigider sa nu faca rosu-n gat ala micu, zise femeia, care, parca respirand alt aer, vioi, de vant abia iscat intre piscuri, se misca fasneata prin bucataria intesata cu cei patru barbati. Femeia aproape ca tranti tava cu pahare langa castronul cu gogosi. Facu cu ochiul spre Nea Tase, dar el nu baga de seama gestul jucaus.
         Gelu tresari. Mirata, mica liniste, crapa si ea un ochi.
         Tanti Tanta il mangaie pe crestet:
         - Ce-i, ma, mama, Gelutule, te-ai speriat? Doamna Roman ii zambi cald tanarului, apoi privirea ii trecu roata si oarecum surprinsa pe la cei trei rohmani, cu fruntile plecate spre linoleum.
        Isi puse mainile in sold. Tanti ii mai analiza o data, cate putin pe fiecare, in tacere. Porni de la Gelu si tot la el se intoarse.  De undeva din trecutul ei departat peste ea se pravaleau senzatii imprecise, ca niste ecouri ii umblau prin minte si trup. Nu stia de unde veneau, dar simtea acum ca ele, starnite cumva de tensiunea neinteleasa a barbatilor, ii tineau in frau firea vioaie.
           Sa... bag... in ma-ta... zvacni pana in bucatarie galagia de jos a copiilor.
         - Nu m-am speriat, tanti. Ma gandeam la Victoras, care ar trebui sa apara din clipa in clipa... Nu-i asa, Nea Tase? Pensionarul inclina usor din cap in semn ca da, fara sa ridice ochii din modelul de parchet.
          Din buzunarul tricoului galbui, decolorat de soare, Gelu scoase o cutie de chibrituri si o aseza incet pe culoarul ingust pe care, in urma cu jumatate de ora, Tanti se invartise, pregatind gogosile si ascultand la radioul vechi de aproape 15 ani stirile pe care le uita fix dupa 12 ore. In acelasi timp cu miscarile tanarului, Nea Tase se ridica de pe scaun si deschise larg fereastra ingusta, apoi, cu mainile sprijinite pe marginea ei, cu umerii usor aplecati, privi in jos spre varfurile plopilor care se leganau toropiti de vant un pic mai jos.
          Isi incorda usor ochii doamna Roman si facu jumatate de pas inapoi, cand il vazu pe Gelu in genunchi manavrand cu atentie cutia de chibrituri. Glasul femeii vibra temator:
          - Tase, ce face asta micu’ aici? Ce are acolo? Mai facu un pas in spate, tarsaindu-si papuci cu ciucuri rozalii. Bratele ii cazura tepene pe langa corp. Pumnii stransi. Aproape se lipi de nea Tase, care nu se intoarse, continua sa priveasca impasibil cand la varfurile plopilor leganti, cand dincolo, la balcoanele fara de freamat si fara zvarcoliri. 
            Linistea mica motaia mai departe in bucataria de la etajul opt din marginea Marelui Oras ce se zvarcolea neputincios si haotic langa Padurea Verde.
          Nea Ghenadie se juca: impingea castronul cu gogosi, inainte-inapoi, incadrandu-l cat mai bine intre 4 petale desenate pe fatza de masa. In celalalt capat al mesei, Nea Misu urmarea cu degetul conturul unei flori de pe musama.
         - Tanta, Tanta, sopti Nea Tase, ca pentru el, din cadrul ferestrei, simtind cum sotia lui se apropia de el, de spatele lui, cu tot cu frica ei fatza de lucrurile venite din alta lume.
           ...unde cacat ma vezi tu dupa masina, ba boule, ala e fratio-tu, manca-mi-ai... Patima copiilor trecu iar de varful plopilor pana la etajul opt unde Gelu, in mijlocul bucatariei, astepta linistit reactia pensionarei in capot rosu si cu fata tot mai congestionata.
            Spate in spate cu barbatul ei, cu bratele tepene pe langa corp, Tanti Tanta, dintr-un zvacnet, isi deschise pumnii mirosind inca a ulei prajit si a gem. Degetele incordate, ca in cautarea unui ajutor, ca niste rugaminti mute asteptand un raspuns ce urma sa o scoata pe rohmana din spaima care o infasura tot mai strans. Asa cum statea in cadrul ferestrei, rohmanul lasa mainile sa i se scurga pe langa corp. Isi indrepta spatele, deschise si el palmele. Un pas mic inapoi al ei, un pas mic inapoi al lui, prin mirosul palid de ulei ars al bucatariei, inghesuiti intre dulapul pentru pahare de deasupra chiuvetei si instalatia de incalizire centrala... La etajul opt, la marginea Marelui Oras, la jumatatea bacoanelor de vizavi... Cand degetele rasfirate si tremuratoare ale  femeii atinsera degetele rasfirate si relaxate ale barbatului, dupa ce rohman si rohmana se apropiara, strans, spate in spate, Tanti Tanta se lumina la fatza. Degetele se intrepatrunsera cu putere.
            Ma-ta aia ta, mare si grasa...
           Nea Misu, Nea Ghenadie isi vedeau fiecare de joaca lor cu florile de pe fatza de masa. Gelu inchise cutia de chibrituri si se aseza in fund pe fasia libera din mijlocul bucatariei, rascucind cu degetul incet pe linoleum cutia in jurul axei sale.
            In balcoanele cele mai apropiate de cer, de dincolo de alee, fulgera miscare. Timpul se misca altfel. Ici-colo, de printre obiectele claie peste gramada aparura scantei. Apoi scanteile se unira in linii spiralate, nascand turbioane din fire lucitoare, palnii care se leganau ca niste mari capete de serpi peste varfurile plopilor. Din strafundul mic cat un varf de ac al fiecarei spirale erau azvarlite cioburi de imagini, ca niste confetti, ce se intregeau, la capatul opus, mare si rotund, al palniei. Zeci de ecrane circulare, cu diametrul de peste trei metri, se unduiau, tentacular, iesind din balcoanele aflate intre cer si crengile plopilor. Cand ecranele se atingeau, din contactul lor, fulgere, rosii si verzi, se inaltau precum baloanele de sapun spre cerul albastru-inchis si larg. In ecranele acelea lent-unduiduitoare, mii de imagini... Dulapurile de la tzara isi recapatau prima forma si se acopereau de promoroaca, borcanele se umpleau de muraturi frumos aranjate... Teancurile de ziare isi dadeau foc in subsoluri de tipografii... Bicicletele, frumos nichelate, se calareau dezlantuite, cu seile asudate, prin coclauri de munte... Suvoaie de rufe, curate dar ude, umpleau vechile masini de spalat, facandu-le sa rugineasca si mai tare... Jucariile se jucau unele cu altele, cum o faceau noaptea prin magazine, inainte de a fi cumparate... Rufele puse la uscat se cutremurau de ras pana atza le crapa pe la cusaturi, devenind niste simple carpe vesele de spalat vase... Cuiele isi sugeau propria rugina scursa prin toate mobilele, dupa care se improscau cu ea, ascunzandu-se prin straturile flelexibile de lemn presat.
           Dar nici un pamantean nu vedea acest spectacol. Realitatea Intersecta se manifesta intotdeauna aproape de rohmancele inspaimantate, intotdeauna in spatele lor, aproape de cer, mai sus de orice viatza vegetala, insa numai rohmanii o puteau vedea.
            In jurul ochilor rohmanei, liniutze albe, subtiri, se luminau si se stingeau repede, in spirale, se nasteau sub pleoape si coborau in spirale mici spre barbie, porneau de la tample desenand cerculete pana spre colturile gurii. Ca niste riduri fluorescente...
         Femeia zambi. O nanosecunda se scursese de cand Realitatea Intersecta sclipise, serpuindu-se apoi peste balcoanele alandala din blocurile de vizavi si de cand spaima o cuprinsese si o eliberase pe Tanti Tanta.  Realitatea Tuturor revenise acum, la fel de nespectaculoasa: nici un freamat, nici o zvarcolire acolo sus, in fata blocul H8, dincolo de Aleea Liliacului. La marginea Marelui Oras, perdelele innegrite de praf se miscau in ritmul varfurilor de plopi. Liniutele spiralate de pe chipul doamnei Roman au disparut, absorbite in tenul peste care nu se vedea cum trecusera cei 600 de ani.
            Bagaboanta aia de ma-ta a mai intrebat de mine?
            Intelesese Tanti Tanta, isi amintise acum. Isi desclesta degetele, se departa de sotul ei. Femeile rohmane, cand se aflau la suprafata pamantului, dupa 12 ore uitau tot ce apartinea de Realitatea Intersectă. Asa se nasteau.

41 Responses to "Concert în Si bemol pentru câinele pământului (al 4-lea fragment)"

pantacruel says
24 septembrie 2011, 01:13

titlul si nota explicativa imi plac foarte mult. zilele urmatoare am sa-mi fac timp sa citesc/caut toate cele 4 fragmente (de pana acum). sincer, simt ca voi fi placut impresionat!

si sa nu uit, felicitari!

Liviu Drugă says
24 septembrie 2011, 01:24

Panta: garantez ca vei fi impresionat si sper sa iti si placa. Chestia e, ca stilistic, celelalte 3 fragmente au mai suferit transformari. Nu le-am sters de pe blog din respect pentru cei putini care trec pe aici.

Iti astept parerea. :)

Şerban Tomşa says
24 septembrie 2011, 19:32

Am remarcat și cu alt prielj tehnica amânării, a acumulării de detalii semnificative, pe care o stăpânești foarte bine.
Acum am o puternică impresie de realitate, pigmentată cu referințe care plasează scenele într-o lumină surprinzătoare. Cred că ți-a ieșit un lucru fundamental pentru un romancier : acel continuum romanesc despre care vorbea eminentul critic și eseist Daniel Cristea-Enache.
Sper să citesc cât mai curând întreg romanul, dar nu vreau să te grăbesc. Ca autor de narațiuni ample, trebuie să ai răbdare, multă răbdare. Și se pare că tu ai.

Şerban Tomşa says
25 septembrie 2011, 10:03

Puternică senzație de realitate-irealitate...

Anonim

descriptiv. predomina solicitarea vizuala, miscarea este foarte lenta. Are nevoie de ritm, ritm intrinsec. De fapt ce este Realitatea Intersecta?

Liviu Drugă says
25 septembrie 2011, 16:28

Serban, multumesc pentru comentariu. Vorbeam cu Angi, sotia mea, si ii ziceam chiar azi de dimineata ca poate as putea sa termin in cateva luini cartea asa cum e acum, dupa o revenire "stilizanta" asupra multor secvente, insa mai am destule "tablouri" si evenimente imaginate care sa completeze povestea. Daca nu le-as pune si pe ele, as trai cu frustrarea ca povestea e incompleta, chiar daca eu as fi singurul care stie asta.

Liviu Drugă says
25 septembrie 2011, 16:36

Anonim:
da, se poate spune si asa despre fragmentul de aici. Exista, totusi, o alternanta de "viteze" de-a lungul intregii naratiunii.

Voi analiza la cele mentionate de tine. Multumesc pentru comentariu.

Liviu Drugă says
25 septembrie 2011, 16:42

anonim (continuare): "intreaga naratiune" = toata cartea

"Realitatea intersecta" = un univers straniu care intersecteaza, in anumite conditii si pentru intervale scurte, lumea noastra. Evident, in analogie cu universuri paralele. Ti-as spune mai multe despre aceasta realitate, dar, deocamdata, nici eu nu stiu prea multe :)

Anonim

ma gindeam ca "intersecta" (inter-secta?!")se refera la intersectia realitatii cu ceva...oare ar suna mai bine "realitatea intersectata"? este ceva misterios, despre care autorul cunoaste adevarul, adevar pe care autorul il devoaleaza treptat cititorului? sau este inca un mister si pentru autor?

Liviu Drugă says
25 septembrie 2011, 21:05

anonim:
Realitatea Interesecta interesecteaza realitatea Tuturor (cotidianul nostru, cu alte cuvinte). Imi suna mai insolit asa decat Intersectata.

Despre aceasta realitate se face vorbire putin mai pe larg la cateva paragrafe dupa fragmentul pus pe blog, dar INCA nu stiu unde voi lamuri total ce este cu acest univers, pentru ca e destul de complex intregul univers al cartii: o lume reala, a noastra, plus o lume subterana, la care se adauga si intersecta realitate, care are manifestari vizibile dar si invizibile pentru oamenii de rand...

E un fel de fantasy pentru oameni mari, din acest punct de vedere...

Anonim

intersect =eng, intersectat = romana.
pe net la intersect apar: https://intersect.com/ - mi se pare interesant acest site australian. de ce: pentru ca trimite la spatiu, timp si "nume" adica la cele 3 elemente definitorii ale fiintei "constiente". deci internetul ca o forma de constientizare, etc, etc. da,daca "diversele realitati" se intersecteaza sub forma unor cercuri atunci este interesant de vazut relatia dintre multiplele realitati si starea de constienta a fiecarui individ. Realitate -cunoastere - constienta?

Liviu Drugă says
26 septembrie 2011, 11:44

Anonim:
ei, deci vezi cam la cate trebuie sa am in vedere cand ma pregatesc sa scriu, si nu in timp ce scriu.

Universurile astea au legi diferite, cum ziceam, iar locuitori ai unuia trec in celalalt si viceversa. Se pare, totusi, ca in Realitatea Intersecta nu se poate intra (poate intr-o alta carte!!!)

Greu-provocator-responsabilitate unica! :))

Anonim

da, se pare ca este un debut in literatura. din acest punct de vedere cred ca este mai bun eseul, adica fiecare idee importanta din viitorul roman trebuie analizata intr-un eseu. apoi se va ivi si "filozofia" romanului

Liviu Drugă says
26 septembrie 2011, 13:36

anonim:
poate nu este o idee de neglijat sa faci o carte de eseuri, analizand propriul tau roman... Si poate ca asta va fi urmatoare etapa, desi mai e drum lung pana sa termin "Concert in si bemol..."

De fapt nu sunt atat de precupat de filozofia lumilor cat de lumile insele. Dar cum universurile astea ciudate stau pe niste legi care sa le dea lor coerenta, trebuie sa iau in calcul si "filozofia" lor...
De asta spuneam ca mecanismele si conceptele s-au complicat din mers, iar acum trebuie sa stabilesc de ce am legat eu acea rotita de acea tija si nu de alta. Uluitor sau nu, inconstientul a lucrat in multe cazuri foarte... ordonat

Anonim

cind citesc sintagma "ciinele pamintului" ma gindesc la ciinele cu 3 capete care sta de paza la hotarul dintre lumi. imagistica antica legata de acest subiect nu m-a lamurit nicidecum. as spune ca am ramas cu ideea aceea de mister antic neinteles. mai sunt citeva.

alexandru petria says
27 septembrie 2011, 10:36

Textul are forta si fluenta. Felicitari!

Liviu Drugă says
27 septembrie 2011, 11:44

anonim:
ideea mea e de inspiratie folcloric-romaneasca

Liviu Drugă says
27 septembrie 2011, 11:46

alexandru petria:
multumesc timpul acordat. Ma bucur!

Scorchfield says
28 septembrie 2011, 12:47

Textul este sofisticat prin ermetismul lui, aici sigur că este vorba de categoriile de cititori, dar cum cultura este în cădere liberă şi cititorii înarmaţi cu răbdare şi precizie în ale cititului sunt tot mai rari, sfatul meu constă în a utiliza metoda lui Procustes: ori se taie din text, mai ales unde repeţiile măresc stările de încordare, sau se intercalează fraze care ar putea să explice mersul ideii -despre prefacerea lumii şi a timpului.

Oricum ar fi, mi-ai amintit de stilul -drag mie, al romanelor S.F. ce apăreau în Almanahul de pe vremuri. Dar atunci era mai mult timp pentru citit şi pentru înţelegere, de aceea eu personal optez în favoarea textului mai curgător.

Liviu Drugă says
29 septembrie 2011, 12:09

Scorhfield:
unii au vazut textul ca fluent, altii fara ritm (deci nefluent), unii l-au citit "de familie" (majoritar domestic), altii l-au descifrat ca mai mult S.F.
Acum, eu ce sa zic? Ma bucur intr-un fel... Asta e si ideea, dar cu o observatie: cele doua perspective sa fie vazut concomitent de citior... Pe de alta parte, un fragment doar nu e de ajuns pentru a intelege intregul...

Stil:
pariul meu e asta, si e prima data cand il afirm, nu va fi o carte de citit pe fuga, dar aventurile si lumile descrise in ea sper sa il tina aproape si pe cititorul obisnuit cu scriitura mai aerisita, putin solicitanta. Vom vedea cine castinga!

Liviu Drugă says
29 septembrie 2011, 12:16

Scorchfield:

dupa ce ti-am raspuns tie, am citit acest articol excelent care imi continua ideea mea de mai sus.
in articolul de aici http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/despre-literatura-mica scrie asa
"Literatura de consum afectează familia ei culturală prin lipsa de profunzime, fiind adaptată necesităţii omului postmodern aflat în căutarea timpului pierdut. Ea este o literatură ce se consumă – adică este consumată de cititor ca un bun – şi, în acelaşi timp, se consumă – adică îşi restrînge din semnificaţie, devine reziduală."

Eu incerc sa nu scriu un text-reziduu :)

Anonim

pentru o literatura de buna calitate: prea multe adjective anihileaza miscarea/curgerea armonioasa. apoi starile descrise tind sa determine senzatii/stari/judecati complexe, contrarii etc, etc.
pe mine ma atrage literatura care ridica "intrebari", care-l pune pe cititor sa se gindeasca (adica ii creste gradul de constientizare) si sa-si imagineze diverse dar sunt dezamagita daca descopar faptul ca scriitorul nu cunoaste "regulile" gindirii/imaginatiei proprii.
apoi acord importanta limbajului, nu pentru faptul ca m. cartarescu a spus intr-un interviu recent ca scrierile lui sunt de fapt scrieri intru ale limbajului ci pentru ca sunt obsedata de modul cum lucreaza mintea in producerea limbajului. interesante scrierile lui scorchfield despre grecia! ma intreb daca a gasit diverse "intelesuri" despre psihologia umana atit de bine inteleasa de anticii greci.

Liviu Drugă says
30 septembrie 2011, 17:30

Anonima:
E clar ca regulile imaginatiei nu le cunoaste nimeni: stii de unde pleci, dar nu unde ajungi, oricat de riguros ti-ar fi planul. Pentru mine scrisul acestei carti este o aventura, in cel mai pur sens al cuvantului, atat in planul imaginativ/creativ, cat si in plan speculativ.
Am mai spus-o: scriu ce mi-ar placea sa citesc. Trebuie sa ma surprind... pe mine, sa imi placa mie in primul rand.

De aceea voi pune punct romanului numai si numai cand il voi fi "dresat" in intregime, stiut fiind ca in timp se "salbaticeste".

Deci regulile imaginatiei ramane necunoscute creatorilor, ceea ce intra sub controlul autorilor fiind doar INTENTIA, PLANUL.

Scorchfield says
2 octombrie 2011, 13:44

Liviu, am citit şi articolul şi toate comentariile de aici, departe de mine dorinţa de a da lecţii, abia reuşesc cu mine :)

N-am scris niciunde că ceea ce citesc eu este literatură de consum! deci citindu-te, pot scrie că te şi apreciez în acelaşi timp, dar bobârnacele le primeşti şi de la prieteni nu numai de la duşmani :)

"Anonima" care a postat la tine ştie ea ce ştie, tot ceea ce doresc să-i transmit este că am să încerc să demonstrez că odată ce vezi Grecia, te îmbolnăveşti de dorinţa de a cunoaşte.

Liviu Drugă says
2 octombrie 2011, 14:04

Scortchfield:
Nu e vorba de lectii aici, am luat in considerare parerile tuturor de aici, asa cum le-am luat si pe cele trimise direct pe email.
Dar nici eu nu am zis ca ai citi literatura de consum (ceea ce nu e mortal, ci chiar necesar, in cantitati mici, pentru a-i intelege pe contemporani)
Bobarbnace? :)) Imi place cuvantul... Le accept, mai ales cand vin din siceritatea unor prieteni care stiu subiectul.

Cu prietenie, de care sa nu te indoiesti, iti multumesc pentru... bobarnace.
Sper ca la finalul cartii sa pot spune ca le-am primtit... degeaba. :) Sau poate nu au fost degeaba, si consecinta lor o voi recunoaste direct la momentul respectiv.

Nu ne ramane decat sa asteptam :)

Liviu Drugă says
3 octombrie 2011, 20:35

anonima a comentat la o alta postare:
"dupa tine, care este rolul matematicii in viata omului obisnuit din zilele noastre?
cred ca de aproape 100 de ani artistii pun accent pe forma (mijloacele de lucru, etc) pentru ca subiectele par sa fi fost deja epuizate sub aspectul esentialitatii. un loc mai putin explorat este cel stiintific. din aceasta cauza cred ca romanele hibrid (eseu-romanb etc) au succes sub raportul timpului - in cazul in care ar putea sa "imagineze" alternative pentru viata pe pamint. si poate ar mai avea succes sub raportul timpului acea capacitate a scriitorului de a vedea frumusetile lumii actuale cu echilibru, etc, etc
pentru multi literatura este doar o forma de a pune punctul acolo unde nu pot sa-l puna in viata reala. ca atare lumea imaginara se inscrie in aceasta paradigma de rezolvare a frustrarilor din lumea reala."
ii raspund aici pentru ca discutia a inceput de la aceasta postare.
Deci:
Nu ma pricep la matematica nici un pic, dar sunt sigur ca lumea civilizata nu poate exista astazi fara ea. Era o carte, am uitat titlul, in care erau prezentari ale matematicii (geometriei, mai mult) in formele naturii.


Am spus mereu ca eu nu cred ca subiectele din arta s-au epuizat, imaginatia omului inca mai are multe de "spus". Da, sunt insa de acord cu ce spui despre forma artei care, in lipsa continutului oarecum reluat, duce stindardul mai departe. Asa e, cam de la jumatatea sec 19, arta se ocupa cu expresia, iar in ultimii 50 de ani parca e numai expresie - asta si pentru ca ideea nu vine cand alergi, ci cand stai, iar noi alergam tot mai mult in ulima vreme...
Stiinta ca miez, ca pretext al artei? Da, insa odata asezat in mijlocul acestei intersectii, autorul trebuie sa fie dat dracului pentru a pastra proportiile egale intre cele doua.

Frustrarea creatorului fatza de lumea reala? Nu e nimic rau in asta, e chiar motorul multor capodopere. IAr ce nu imi place mie, generic vorbind, s-ar putea sa nu iti place nici tie - dar tu sa nu te fi gandit niciodadata la disconfortul pe care il traiesti dar de care nu esti constient

Anonim

"Omul" (evoluat) ar trebui sa nu aiba frustrari dar in acelasi timp ar trebui sa nu produca si sa nu-si produca frustrari.
Din pacate, frustrarea are mai multa legatura cu ego-ul si nu cu intelectul/creativitatea etc. In momentul in care reusim sa rezolvam o problema care ne contrariaza suntem extrem de multumiti si uitam de toate necazurile pe care le-am avut. Asa vom reusi sa traim in armonie cu lumea, cu natura.
Personal, cred ca literatura are mai mare sansa in batalia cu timpul. Nu explic aici in detaliu de ce: ex. mijloacele muzicale sau vizuale sunt destul de limitate comparativ cu posibilitatile nebanuite ale dictionarului. este greu sa pui intr-un tablou increngatura de relatie dintre elemente, poti s-o sugere. altceva se intimpla intr-o carte: poti scrie atitea cuvinte neinventate inca, atitea concepte negindite inca, etc, etc
incearca sa faci un tablou care sa sugereze un concert in si bemol pentru ciinele pamintului si vei vedea cit de incorsetat esti de marginile tabloului si daca nu esti incorsetat de ele atunci cit de incorsetat esti de "mijloacele" descriptive. cam atit pentru azi.
timpul in curgere la renascentisti in acelasi tablou....dar ei aveau atit de putina literatura!

Liviu Drugă says
5 octombrie 2011, 18:21

Anonima:
Nu stiu ce intelegi tu prin om evoluat, dar eu sunt sigur ca mare frustrare a omului este Moartea si nu depinde cat e de religios - in fapt, cu cat e mai ne-religios, cu atat frustrarea aceasta este mai mare. Credinciosul o mai da spre diferite salvari, chestie de gust... :)

Nu sunt singurul care considera muzica "limbajul" cel mai sofisticat, capabil de a exprima cel mai bine nu doar emotii dar si peisaje, la o adica.
Literatura are forta ei, dupa mine, in multe aspecte, superioara filmului de exemplu...

Anonim

Moartea - da, are legatura cu ritmul (muzica) si ...erosul
dar, moartea poate fi si catharsis -
Moartea, ca marea neputinta? sau este vorba de nemurire - marea neputinta?

Liviu Drugă says
7 octombrie 2011, 12:57

Anonima;
Moartea, catharsis? Se poate, dar nu dureaza mult senzatia. Viata IM-purifica repede ce a reusit intalniea cu moartea. Iti zici ca o sa fii mai bun, ca o sa lupti mai bun dupa ce te intalnesti cu Moarta, a ta, a altora, si... in cateva zile o iei de la capat. Asta e puterea vietii ca, in majoritatea cazurilor, te "tine" aproape de ea, dar cu amentintarea mortii departe. Esti mai aproape de viata decat de moarte, oricat ai fi de obsesat de a doua.
Ating aceste subiecte/subiect si in cartea mea, fara sa fiu asa de "teoretic", totusi :)

Anonim

trebuie sa recunosc ca raspunsul tau ma surprinde. de fapt, nu prea l-am inteles. din pacate, intelepciunea vine cu trecerea anilor. daca as avea cunostintele si trairile de acum si as avea o virsta mai mica altfel mi-as gindi viata. sigur ca ar trebui, tot pe baza cunostintelor de acum, sa admit ca vointa personala in gindirea propriului script nu joaca singura ci trebuie sa "joace" cu alti determinanti. "moartea" sau mai corect apoptoza este inscrisa in codul nostru genetic. omenirea a facut pasi mari in prelungirea vietii. si desi in fiecare zi mai cistigam ceva in aceasta lupta tot in fiecare zi pierdem enorm. este prea complicat sa-ti scriu despre asta.

Scorchfield says
8 octombrie 2011, 12:46

citat

"Reamintindu-mi mereu ca voi muri curand este cea mai buna cale care mi-a fost data sa ma ajute sa fac marile alegeri din viata mea.

Si asta pentru ca aproape totul: toate sperantele, mandria, toate spaimele fata de greutati sau esecuri - toate acestea palesc in fata mortii si ramane doar ceea ce este mai important.

Sa iti reamintesti ca vei muri este cea mai buna cale pe care eu o cunosc pentru a evita capcana de a gandi ca as avea ceva vreodata de pierdut.

Suntem deja dezbracati in aceasta viata. Nu avem niciun motiv sa nu ne urmam glasul inimii... Ramaneti flamanzi! Ramaneti nebuni!"

- din cuvantul de deschidere al lui Steve Jobs la Universitatea Standford, 2005

Anonim

dupa "trecerea" lui steve s-au intensificat mailurile cu si despre ideile lui. bunicii mei au ziceri asemanatoare despre aceasta problema. ceea ce ma face sa regret faptul ca nu "promovez" intelepciunea lor despre viata. exista o carte scrisa de un francez, publicata in romania in 2 volume prin anii 2000 despre problema "trecerii" de-a lungul istoriei occidentale. in plus, eliade a scris o carte "arta de a muri".

Liviu Drugă says
10 octombrie 2011, 15:24

Anonima:
incerc sa fiu mai clar in ce spuneam despre moarte. Contactul cu moartea te face mai bun, iti dai seama ca totul e trecator si vrei sa oferi dragoste si sa primesti dragoste mai multa decat pana atunci. De fiecare data cand constientizezi moartea care trece pe langa tine, esti mai sensibil cu cei de langa tine. De la o vreme insa prezenta mortii in massmedia a desensibilizat omul sub acest aspect care este fundamental fiinta. Asta voiam sa spun ca Moartea, cand o simti aproape, are putere de purificare. - nu e o noutate acest lucru. Nou mi se pare si de discutat e cand vine vorba de obisnuinta de a trai cu moartea pe ecranele televizoarelor si a monitoarelor. Traind prea frenetic uitam ca exista un final. "Amenintarea" acestui final, gandul acesta ar face lumea mai buna. Religiile, culmea, au permis dezvoltarea Raului in aceasta viata sub promisiunea unei posibile salvarii intr-o alta viata.

Liviu Drugă says
10 octombrie 2011, 15:30

Scorchfield:
Cuvintele lui Jobs pot fi rastalmacite de un anarhist cu mare usurintza.
Cuvintele lui inseamna acum ceva pentru ca autorul lui a marcat cumva istoria omenirii. Important este,cum raspundeam si Anonimei, ca lumea, odata cu disparitia lui, si-a intors gandul catre Moarte cateva secunde. Apoi ne-am vazut mai departe de facturile noastre neplatite, de parintii nostri bolnavi, de vremea urata de afara si de proiectele noastre, mici sau mari.
In fond, daca e sa fiu cinic, totul este atat de simplu...
Atat, cateva secunde!

Scorchfield says
10 octombrie 2011, 16:55

Şi moartea fi răstălmăcită cu uşurinţă; pentru câţi moartea nu este decât o trecere, o punte.

Şi ce curajoşi sunt mulţi care cred în înţelepciunea morţii, le recomand să privească cu mare atenţie imaginea

http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/durer/engravings/knight.jpg

ca şi

http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/durer/engravings/orpheus.jpg

...

Liviu Drugă says
10 octombrie 2011, 16:58

Scorchfield:
Punct ochit, punct lovit: sunt fan Durer. :)

Anonim

eu incerc sa vorbesc despre lucruri general valabile. inca de la...grecii antici...stim ca tanathos merge impreuna cu eros. problema este: de ce creierul nostru functioneaza in acest fel? in ciuda evolutiei pe parcursul a 2000-3000 de ani omul european intelege si se comporta vis a vis de acest subiect la fel ca antecesorii.
1. Prea multa traire fara intelegere (adica teorie, citire, invatare)duce la rutina si la "adormire"
2. absenta criteriilor de bine, frumos si adevar din educatia contemporana ne accentueaza trasaturile de agresivitate, ostilitate si anxietate
3. reciprocitatea sentimentala mi se pare o chestie foarte ciudata: te iubesc daca ma iubesti la fel. te iubesc mai mult pentru ca ma iubesti mai mult, etc, etc (diverse combinatii). Iubesti in general pe cel care natura l-a inzestrat cu ceva ce intuitiv te atrage. Cei care se iubesc cu adevarat se pun in valoare reciproc. Nu au nevoie sa "masoare" intensitatea sentimentelor.
4. Totusi iubirea nu vindeca tarele psihofizicosociale ale omului, dar ii poate face trecerea pe pamint mai usoara.

Liviu Drugă says
13 octombrie 2011, 15:55

Anonima:
Alege-ti alt nick pentru ca si comentariul asta a intrat la spam - d-asta iti si raspund asa tarziu.

Anticii (greci + romani), pe care ii invoci au avut doua viziuni total divergente: materialismul hedonist al scolii epicureice si metafizica opresiva a lui Platon, pe care s-a sustinut Crestinismul ulterior. Ca un ateu ce sunt, il sustin pe Epicur, mai putin ideea lui de zei din alte universuri paralele. Deci dragostea pentru "aproape" este absolut necesara omului, fara ea nu se poate decat daca ai cu ce sa o inlocuiesti, cu o mare Idee, ceea ce omului de rand nu este foarte accesibila :)) pentru ca nu il duce capul... Geniile sunt rare tocmai pentru ca au aceasa calitate unica de a se dedica mai mult unei idei decat unui om, indiferent care ar fi comportamnentul lui social. Cum ziceai, dragostea poate face trecerea pe pamant mai usoara, indiferent catre ce se indreapta acel sentiment.

Scorchfield says
16 octombrie 2011, 20:13

Liviu, eu care credeam că liber cugetătorii numai există! :)

Liviu Drugă says
18 octombrie 2011, 13:50

Scorchfield: exista liber cugetatori tot mai multi. Necazul e ca nu sunt bineintentionati toti si ca, in loc sa puna ratiunea lui BINE, folosesc, devastator, CONFUZIA.

Concluzia: vin vremuri grele. Doar FANTEZIA ne mai poate salva! :))