Sărutul acela disperat şi tăcut din metrou

            Aparent nu era decât un părinte, cu un copil în braţe. Câteva priviri curioase i-au urmărit 1-2 secunde. Au intrat în vagonul de metrou în clipa în care eu m-am ridicat. Urma să cobor „la prima”. Tatăl, pe undeva la un metru 50 - în jur de 30 de ani, băieţelul pe jumătate din înălţimea lui, poate clasa întâi, a doua. Amândoi în costume de blugi: geacă şi pantaloni, cam tocite dar curate. Amândoi romi. Copilul îl ţinea strâns cu mâinile în jurul gâtului şi cu picioarele înconjurându-i talia. Ca un pui de maimuţă cărat de unul din părinţi prin padurile amazoniene. Tatăl părea că nu simte deloc greutatea, ţinea spatele drept, privirea înainte. S-au aşezat pe scaunul pe care abia îl eliberasem. Am crezut iniţial că băiatul avea ceva în neregulă, că se simţea rău, că era accidentat. Apoi l-am văzut foindu-se în braţele părintelui şi mi-am dat seama că totul era/părea în regulă.
          Ce m-a uimit peste măsură, lucru pe care nu îl mai văzusem în public niciodată? Băieţelul îşi ţinea lipite buzele de obrazul celui pe care l-am numit până acum “tatăşi care, acum îmi dau seama, putea să fie şi altcineva. O îmbraţişare teribilă, care îi schimonosea faţa tatălui, ce continua să privească rătăcit înainte. Strângea în braţe fiinţa care cred că avea pe jumătate greutatea lui şi privea rătăcit înainte. Pe copil îl vedeam doar din profil.
       Prin ce mare încercare trecuseră cei doi? Ce întâmplare îi despărţiseră încât acum îmbraţişarea lor să fie atât de puternică? Ce pierdere suferiseră? Restul lumii dispăruse, erau în acel metrou aglomerat doar ei doi. Ei doi şi îmbrăţişarea lor înfiorătoare. Şi sărutul acela disperat şi tăcut, suspendat parcă în timp. Aşa i-am lăsat când am coborât din metrou.
        Ajuns afară, pe stradă, primul lucru a fost să le sun pe Tania, fiica mea, apoi pe Angi, soţia mea, să le întreb ce fac. Făceau bine: una acasă, cealaltă la birou, aveau amândouă probleme cu internetul.
           
                 

23 Responses to "Sărutul acela disperat şi tăcut din metrou"

Jovi says
22 aprilie 2011, 09:56

Si uite asa ti se reliefeaza cele mai frumoase lucruri din viata...
Superba poveste, Liviu!

Liviu Drugă says
22 aprilie 2011, 10:00

Jovi:

Asa e. Din nefericire, uneori doar nefericirea altora ne scoate in fatza fericirea noastra.

Scorchfield says
22 aprilie 2011, 10:34

În vârtejul acestei lumi prudenţa ne îndeamnă să nu ne intereseze ce se întâmplă mai departe de cei apropiaţi, restul să fie televizor.

Atunci când o facem o parte din mintea noastră este uimită la vederea unor oameni atât de singuri şi neajutoraţi în atâţia oameni din jurul lor.

De fapt, omul este o fiinţă singură.

eva says
22 aprilie 2011, 12:58

Iată, încă unu' din specia ,,cu suflet'', mofturi.:) Ai ochi de de artist, se vede...

Suflet de curva says
22 aprilie 2011, 16:21

:)

SOmeONE says
22 aprilie 2011, 17:43
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
SOmeONE says
22 aprilie 2011, 17:44

Admirabil creionat! Remarca "amandoi romi" insa, eu as elimina-o. Chiar nu are nicio relevanta...

Paste fericite, Liviu! :)

Anton says
22 aprilie 2011, 18:34

Sensibilă şi fină acuarelă!

Liviu Drugă says
22 aprilie 2011, 22:18

Scorchfield:

Zici "omul este o fiintza singura". Acum 20 de ani ti-as fi dat dreptate 100%. Azi nu sunt sigur decat ca omul este o fiintza singura in fatza mortii; in timpul vietii are sansa la prietenie si la dragoste.

Liviu Drugă says
22 aprilie 2011, 22:19

eva:
specia e pe cale de disparitie :)

Liviu Drugă says
22 aprilie 2011, 22:22

Suflet de curva:

Fii binevenita pe blog! :)

Liviu Drugă says
22 aprilie 2011, 22:30

SOmeONE.

Paste fericit, si tie Sorin!

P.S. "amandoi romi" - am tinut si tin sa subliniez, undeva in subsidiar, ca sentimentele puternice nu tin de etnie, mai ales ca etnia in cauza nu mai e de mult vazuta cu ochi buni.

Liviu Drugă says
22 aprilie 2011, 22:37

Anton:

Multumesc. Ma bucur ca ti-a placut scurta mea poveste adevarata.

SOmeONE says
22 aprilie 2011, 23:27

You're the boss!... :))

Liviu Drugă says
23 aprilie 2011, 13:06

SOmeONE:

:)

Karina says
23 aprilie 2011, 18:26

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/

SARBATORI PASCALE CU LUMINA IN SUFLET!

abbilbal says
24 aprilie 2011, 11:45

Hristos a înviat !

Liviu Drugă says
26 aprilie 2011, 12:19

Karina & abbilbal:

Multumesc pentru urări.

Toate cele bune!

Crestin Evanghelic says
2 aprilie 2014, 15:23

Daca astazi e o zi grea pentru tine, sau treci printr-o perioada grea, si speranta aproape ca te-a parasit, daca nimeni nu e langa tine si ti-e greu, te rog, drag prieten, sa alergi la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. La El gasesti iertare, speranta, bucuria de a trai si fericire adevarata...
El e singurul care ramane cand toate celelalte se duc. Si El iti va fi un prieten adevarat, cum niciun om nu iti poate fi.
Te rog, da la o parte orice piedica si vino la Isus! http://www.caleamantuirii.blogspot.ro

Scorchfield says
2 aprilie 2014, 15:31

Vreau și eu la Isus, pot ajunge la el (ca el) fără să mor?

Liviu Drugă says
3 aprilie 2014, 12:30

Crestin Evanghelic, cu tot respectul, sigur ar gresit locul de postare. :)

Liviu Drugă says
3 aprilie 2014, 12:32

Scorchfield: "Ca el" :))) Pentru comentariul tau nu am sters interventia Crestinului Evanghelic :)

Scorchfield says
3 aprilie 2014, 14:24

Pe lângă miracolul învierii, asistăm mai întâi la cel al sacrificiului. Întrebarea vine ca o mirare: Trebuie neapărat un sacrificiu pentru ca mai apoi lucrurile să devină mai bune?

Anticii greci au răspuns mult mai devreme; sacrificiul Ifigeniei, deschiderea drumului spre Troia, și la întoarcere șirul lung de crime... de la Mycenae (Micene) n-au adus nimic bun.