Celui care mă aşteaptă

Memoria mea funcţionează destul de defectuos - se ştie. De aceea, când îmi amintesc întâmplări vechi, am senzaţia că trebuie să celebrez cumva aceste ţâşniri inexplicabile ale memoriei mele, ceea ce şi fac prin această postare. Ieri, de exemplu, mi-am amintit, brusc, o discuţie de acum aproape 20 de ani, în care un amic îmi povestea cum făcea el bani (cam la un an după Revoluţie) aducând blugi, camioane de blugi, şi îi vindea în două săptămâni pe toţi. La puţin timp s-a îmbogăţit. Ultima dată auzisem despre el că era prin Anglia, nici prea bogat, nici rupt în fund. Când mi se lăuda că a început afacerea, m-a întrebat şi dacă nu vreau să investesc şi eu ceva bani în blugi - urma să mi-i transporte el pe gratis din Turcia. 
I-am zis că n-aveam bani. Adevărul era că, în plus, nici n-aveam chef să risc şi să stau cu blugii pe la tarabe prin piaţă sau pe la consignaţii. Băiat cu instinct, amicul mi-a răspuns:
- Lasă, bă, că ţie îţi stă capul la alte alea, treaba ta!

El avea dreptate! Cam la asta îmi stătea capul atunci, în urmă cu 20 de ani:



             Celui care mă aşteaptă



Dinspre poalele minunii
Haiducii vin călări pe zmei
Vin iele-îmbrăţişate-n rochii
Şi urme de miros de zei

Se înserează, asta-i toată gluma
Şi nici nu-i vina vîntului din seri
Haiducii toţi vor din fărîma
Minunii înnodată ieri

Se înserează, asta-i toată gluma
Acum doar zeii mai miros a lan
De grîu, ce creşte în parîma
Zilei ce mi se-ncurcă peste an

Acum doar urma-n aer de haiduci musteşte
De-atîţia zmei şi de minuni la poale
Că zeul iarăşi mă găseşte
Şi mă face
O glumă mare ce atrage
Grămadă de mister la vale


P.S. Atunci, mai tinerel, nu mă grăbeam deloc şi chiar credeam că toate lucrurile mă aşteaptă. Acum, parcă sunt un pic mai matur, îmi port blugii până se tocesc la tiv, refuz orice afacere cu transport gratuit şi implicaţii comerciale şi am convingerea că lucrurile care nu m-au aşteptat regretă şi acum fapta lor necugetată. :))

15 Responses to "Celui care mă aşteaptă"

Scorchfield says
17 martie 2011, 13:32

regret timpul trecut, nu devenirea personală care face ca acest timp să fie cu folos, oare?, dar aşa este, ne stă capul la altele, ce dacă?, vin zmei şi iele, visăm frumos stând călare pe aceştia :)

mofturi says
17 martie 2011, 14:13

Vezi ? Mai bine faceai bisnita cu blugi. Chiar daca nu ajungeai presedinte ca era unu pe teava la Anvers, poate prindeai euparlamentar sau ceva, iar acum eu aveam o pila babana !

Liviu Drugă says
18 martie 2011, 08:56

Scorchfield:

Asa e, trecerea timpului o regret, cand am timp sa ma gandesc la ea. Cand nu am timp, ma ocup de iele si de zmei si de impreunarea dintre... ei :)

Liviu Drugă says
18 martie 2011, 09:02

Mofturi:

Am incercat o singura data sa fac bisnita. Am cumparat 2 geci si trei fuste de la Bucuresti ca sa le vand la Pucioasa. Fustele, dupa ce au stat in consignatie doua saptamani, le-am dat cadou. Tot cadou am facut si una din geci, iar cealalta a fost vanduta cu o zi inainte de Craciun, chiar cand voiam sa o scot si pe ea din consignatie ca nu se interesa nimeni de ea. Total profit: zero!

Dar ca experienta? Uoau! Am simtit, pentru prima si ultima data, cum e sa te joci de-a comertul pe banii proprii. Iti dai seama cum era sa ma imbrac si acum cu blugi pe care nu i-as fi vandut acum 20 de ani? Eram vintage si cool de crapa Botezatu de invidie! :))

Anton says
18 martie 2011, 20:04

M-am tot învârtit pe lângă ceva care mi-a plăcut foarte mult în această postare. "Lucrurile care nu m-au aşteptat regretă şi acum fapta lor necugetată" mi se pare o frază remarcabilă. Eu mi-am notat-o cu atenţie. Aş putea s-o folosesc într-o carte de-a mea?

abbilbal says
19 martie 2011, 21:06

Noa serbus.
Eu nu regret lucrurile care nu m-au aşteptat şi au trecut pe lângă mine. Aşa a trebuit să nu le văd şi să nu mă urc în trenul de lux.

Şerban Tomşa says
20 martie 2011, 18:56

Frumoși haiducii tăi. :)
Trebuie să-ți spun că și eu simt că ar trebui să mă grăbesc. Parcă am înrziat undeva, la o întâlnire importantă.
Mi-a plăcut ideea remarcată și de Marin Anton.

Anton says
20 martie 2011, 21:05

Adevărul e că şi eu simt uneori că am cam întârziat. Dar nu la întâlniri, la treabă sau prin alte locuri, unde mă străduiesc întotdeauna să fiu punctual. Problema mea e că uneori sunt momente în care nu prea-mi dau seama pe unde anume tot zăbovesc: în trecut sau în viitor?

Anton says
20 martie 2011, 21:25

Noroc că momentele astea nu-s excesiv de lungi şi dese, petrecându-se în singurătate!
Bine, puţină lume ştie că dacă creierul nostru n-ar visa ne-am strica la cap rău de tot. Din întâmplare, eu ştiu şi astfel îmi cauţionez rătăcirile. Oricum, luciditatea mă ajunge tot timpul din urmă şi mă pune, sobră şi realistă, la punct. Ceea ce şi merit!

Lascaris says
21 martie 2011, 02:53

Mda, in viata trecem inconstienti pe langa diverse ocazii, iar anii nu ne asteapta sa fim mai intelepti. Uitandu-ne in urma cu totii regretam anumite decizii sau gesturi si ne intrebam cum au putut sa treaca anii atat de repede.

Liviu Drugă says
21 martie 2011, 13:02

Anton, ai liber la folosit fraza care ti-a placut. Ma gandeam ca n-ar fi o ideea rea sa o pui la inceput de carte... :)

Foarte tare asta cu zabovitul in viitor. In spatele afirmatiei tale se poate pune o intreaga filozofie sau estetica. Cand iti pui problema ca ai intarziat? Ce iti refuzi cand stai prea mult intr-un loc sau un timp? Care e relatie intre spatiu si timp, cand vine vorba de zabavă? In limba romană, a zăbovi e pe sens pozitiv, a întărzia e negativ...

E o intreaga discutie aici care mă cheamă frenetic (fiind eu sub influenţa recent rasfiratelor Dialoguri ale lui Platon), dar care nu mă aşteaptă nicicum. Chestie de timp... :)

Liviu Drugă says
21 martie 2011, 13:06

abbilbal,

Ferice de tine. Pe de altă parte, chiar şi cei care şi-au desfăcut chingile regretelor o fac cu aplomb doar rare ori. Starea perpetuă de regret e imposibil de suportat, ca să nu mai zic că îţi trebuie şi timp liber pentru aşa ceva, iar timpul ăsta e tot mai rar, aproape inexistent. Cu alte cuvinte, in zilele noastre, până şi regretul a ajuns un lux.

Liviu Drugă says
21 martie 2011, 13:09

abbilbal,

in sprijinul afirmatiilor mele ia si comentariul lui Anton "dacă creierul nostru n-ar visa ne-am strica la cap rău de tot."

Liviu Drugă says
21 martie 2011, 13:14

Serban,

Uneori ma prind gandidu-ma ca intarzierile si zabovirile mele (vezi comentariul meu catre Anton) duc totusi nu doar la ratarea unor intalniri, dar si la infaptuirea altora. Nu cred ca timpul ne penalizează atât de exact,la secundă, din cauza paşilor pe care îi facem pe loc sau ideilor pe care le repetăm, deşi au fost înţelese de toţi (chiar şi de noi înşine)

Liviu Drugă says
21 martie 2011, 14:15

Lascaris,

Anii nu ne asteapta sa fim mai intelepti, insa lumea din jur asta asteapta de la noi. Cica, sanchi!, aia mai batrani sunt si mai cu mintea la ei... :)