"Pariu pe prietenie". Imagini dintr-o lume pe care o credeam dispărută.

Am scris recent despre cum l-am cunoscut pe poetul Ştefan Ciobanu. Ziceam atunci cât de mult m-a impresionat evenimentul numit “Pariu pe prietenie”, care ieri seară a aniversat 2 ani de existenţă. Am fost şi eu aseară. Să asculţi muzica (pop-) folk  şi poezie în beciul unui club bucureştean, azi, când crizele economice şi personale îngroapă speranţe de tot felul, pare un salt într-o altă lume: paralelă, extra-terestră, intra-senzorială şi ultra-spirituală. Oameni de toate varstele şi de toate sexele, la costum (unul singur) sau în geci de motor, majoritatea în discrete veşminte, bând delicat sucuri sau beri puţine... Toţi veniseră acolo, în clubul Mojo Music de pe Gabroveni doar pentru muzică şi poezie. Dacă nu aş fi fost acolo, nu aş fi crezut că un numar atât de mare de oameni, contemporani cu posturi tv ca OTV sau Manele TV, cu politicieni care mint de ingheaţă apele şi când afară sunt plus 10 grade, nu aş fi crezut, ziceam, că atât de mulţi oameni pot aplauda frenetic după citirea unei poezii.

Voci excepţionale care nu sunt invitate pe la tv... Îmi pare rău că de unii nu am auzit mai devreme, dar mă bucur enorm că i-am descoperit acum. Le puteţi găsi numele pe posterul care anunţa spectacolul.

Deşi aţi fi tentat să vă gândiţi la o comparaţie cu Cenaclul Flacara, e bine să nu o faceţi. Sunt 2-3 moderatori, cu discursuri, de cele mai multe ori relaxate şi discrete, desfăşurate în tonuri prieteneşti, explicând astfel şi titlul: “Pariu pe prietenie”. Din câte am înţeles, invitaţii cântă fără a fi plătiţi – atmosfera e aproape ca la o intalnire pe o plajă sau la munte, sau într-o garsonieră, unde nişte prieteni s-au strâns ca să cânte ce au mai cântat şi vor mai cânta, nişte prieteni care se bucură de fiecare dată când necunoscuţii se opresc şi fac roată în jurul lor ascultându-i în tăcere. Scriind asta, acum, mi-am amintit de o seara de la Costineşti (2002 poate) când doi tipi cântau la ora 2 dimineaţa în spatele unor boscheţi. După ce m-am apropiat şi eu, cu greu, prin întuneric, am văzut ca zeci de oameni erau întinşi pe iarbă, dupa gardul de boscheţi, ascultând în tăcere incredibilele acorduri ale acelor necunoscuţi (pentru mine). I-am asculat preţ de 2 ore. Am plecat, cu părere de rău -  a doua zi de dimineaţă devreme aveam filmări. Le-am strâns mâna chitariştilor şi le-am spus că mi-a plăcut cum au cântat. Mi-au mulţumit, timid, şi au continuat să atingă maiestuos corzile chitarelor. Cam aceeaşi senzaţie am trăit-o şi la „Pariu pe prietenie.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să vă pot da mai multe detalii despre numele celor care au fost prezenţi ieri seara in beciul de la Mojo Club, aşa cum mi-ar fi plăcut să am timp şi să vă povestesc cum a fost in decembrie, când spectacolul a fost parcă si mai amplu si mai divers, cu un poet-recitator în mare formă, mare talent şi de mare forţă – e vorba de Adrian Suciu (blogul lui aici).

Aceasta postare nu e neapărat o invitaţie la întâlnirile „Pariului pe prietenie”, deşi un test nu strică. :) Vreau, în primul rând, să arăt că există oameni care trăiesc după alte reguli, care se entuziasmează în faţa unor acorduri şi ale unor voci uimitoare (precum a Marandei) şi care se bucură în apropierea unor versuri semnate de poeţi contemporani sau dispăruţi, că sunt romani trecători pe strazile noastre care nu îşi doresc măriri de salariu sau case noi, sau maşini tunate.

...şi toată această lume, pe care o credeam de mult dispărută, am descoperit-o prin intermediul unui click întâmplător pe blogul unui tip total necunoscut. Mulţumesc, din nou, Ştefan, pentru prima ta invitaţie! :)


Mai jos sunt două dintre multele cântece care au sunat foarte fresh şi memorabile aseară. Coverul după Sting a fost mult mai bun decât înregistrarea asta de pe youtube.





17 Responses to ""Pariu pe prietenie". Imagini dintr-o lume pe care o credeam dispărută."

anaid says
17 ianuarie 2011, 22:11

am un zambet larg cat toata fata(il vezi, nu?:) ).In astfel de momente imi pare rau ca nu-s in Bucuresti, dar am o lista intreaga de motive pentru care n-ar trebui sa fiu in Bucuresti,:) si-mi revin repede. eu inca traiesc cu sentimentul ca-n fiecare dintre noi e-o lume nedescoperita. Zvacnirea cred ca ne lipseste, cotidianul ne macina si ne distruge incet, incet. Astfel de evenimente dau suflu si pare un pahar cu apa rece in desert.

Liviu Drugă says
17 ianuarie 2011, 22:37

anaid, ai zis-o la fix p-asta cu apa rece in desert. Stii ca undeva exista apa, dar e doar dorinta pe care o simti cand ti-e sete. Si gasesti apa, e ca si cand ai descoperi ceva pe care il credeai viu doar in capul tau de insetat/-ă!

Bine ai zis-o si cu adevar si pe cea cu zvacnirea: suntem prea vlaguiti pentru a sari din valul enorm de târâtoare care se imprastie peste toate trotuarele orasului. De aceea asemenea manifestari mie unul imi dau speranţa ca unii dintre noi vor fi capabili să renunţe la statutul de târâtoare...

Jump! Jump! Jump around!... :))

anaid

1. erata -par*(evenimente)
2. asta cu jump m-a facut sa izbucnesc in ras.
3.finalmente e un pariu castigat de "cei care stiu(inca) sa sara"! :)
4.poate c-ar trebui sa intri in publicitate(nu stiu cu ce te ocupi) pentru ca ai o imaginatie "criminala"(e de bine!) :)

Liviu Drugă says
17 ianuarie 2011, 23:26

LOL LOL am lucrat in publicitate si lumea spunea ca eram f bun... Dar trecut-au ani de atunci si nu imi pare rau ca am renuntat. Pentru cine e in afara ei, vrea sa intre, desi multi de acolo vor sa scape.

abbilbal says
18 ianuarie 2011, 00:48

"Vreau, în primul rând, să arăt că există oameni care trăiesc după alte reguli, care se entuziasmează în faţa unor acorduri şi ale unor voci uimitoare..."

Astfel de oameni au existat, există şi vor mai exista. Omul simplu ştie să trăiască şi să guste ceea ce-i place. Şi omul simplu ştie când şi cum să poarte atât cravata, cât şi costumul de doc de pe vremuri sau pur şi simplu un trening.

Karina says
18 ianuarie 2011, 09:55

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/01/blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din.html

aici ai leapsa. fa si tu nominalizari pe pagina ta si trimite linkul cu postarea la adresa cu concursul. apoi trimite leapsa la ce prieteni vrei.

Liviu Drugă says
18 ianuarie 2011, 09:59

@abbilbal: ai dreptate, insa acum ei sunt tot mai putini, iar prin locurile prin care trec eu des, aproape ca oameni de acest fel nu exista.

@karina: indata ce am ceva timp, ma o sa imi spun si eu parerea pe tema blogurilor. Merci! :)

abbilbal says
18 ianuarie 2011, 11:49

"insa acum ei sunt tot mai putini, ... aproape ca oameni de acest fel nu exista."

E trist că oamenii cu bun simţ dispar şi rămân doar etichetele de mărci. Nu mi-am dat seama de treaba asta pentru că eu am încetat demult să frecventez localuri şi săli de spectacole. M-am ramolit din acest punt de vedere, dar am noroc cu internetul unde întâlnesc mulţi prieteni ce nu se uită la hainele ce le port ci la ceea ce port ascuns. Nu de haine, ci de chelie (zilele astea trebuie să dau jos "peruca" de pe ea că s-a cam îndesat).

Liviu Drugă says
18 ianuarie 2011, 12:03

abbilbal: eticheta conteaza tot mai mult. Producatorii, in consecinta, isi pun de vreo 50 de ani incoace numele tot mai mare pe produsele lor.
La mare, pe plaja, sau in orice alt loc public, daca te vede cineva cu o carte recunoscuta ca mai dificila, esti considerat snob sau fitzos. Mai putine priviri ironice primesti insa, daca porti haine cu logoul unei case de moda mare cat Casa Poporului.

anaid says
18 ianuarie 2011, 16:12

acu' fie vorba intre noi nu prea imi pare ca plaja e un loc tocmai bun de citit o carte relativ greoaie. zic.......

Liviu Drugă says
18 ianuarie 2011, 16:30

@anaid, nu neaparat sa citesti, ci doar sa o ai la tine si sa se vada... :)

anaid says
18 ianuarie 2011, 18:10

:))), Barbat de-as fi, iti jur ca nu la carte m-as uita! :)

Scorchfield says
18 ianuarie 2011, 21:12

uite cum "câştigă" Liviu un pariu pe prietenie , trimiţând un e-mail politicos :)

Liviu Drugă says
18 ianuarie 2011, 21:18

@Scorchfield :)

Anton says
20 ianuarie 2011, 20:50

Împărtăşesc şi eu anumite nostalgii pe care le simt adiind în cele consemnate de tine cu o subtilă şi sensibilă catifea. Sunt nostalgii care n-au absolut nimic comun, cum foarte bine ai subliniat, cu cenaclul "Flacăra". Sunt ceva mult mai profund şi mai nuanţat.
Faină postare şi mă bucur pentru tine că ai avut o asemenea întâlnire.

Liviu Drugă says
23 ianuarie 2011, 23:28

Anton, ai inteles bine - nostalgia. Si nu este printre lucrurile cele mai buimacitoare sa dai nas in nas cu nostalgiile ?

Asemenea intalniri, pentru mine unul, care sunt departe de lumea "fizica" a artei, sunt cure-shoc (si, intr-un fel, e bine ca sunt odata la 2 saptamani!) :)

Adrian Suciu says
24 ianuarie 2011, 15:13

Imi place blogul tau. nu neaparat pentru ca ai scris de bine despre mine. :) as vrea sa-ti propun un schimb de link-uri. daca esti de acord, da-mi de stire. :)
Adrian Suciu
poezie@adriansuciu.ro