Dafnis si Hloe, romanul jocurilor de pastori


“Dafnis si Hloe” este romanul celebru scris in secolul 2 al erei noastre. Cei doi eroi sunt abandonati la varsta frageda si adoptati de familii vecine dintr-un sat grecesc pe insula Lesbos. Asa incepe aventura vietii lor de ciobanasi. Las deoparte prin ce trec ei, ca traitori intr-o Grecie ba pastorala, ba tumultuoasa, cand terestra, cand zeiasca, si trec aici, spre a fi si altora cu bagare de seama, cateva notitze. Notitze despre felul in care Longos, autorul, a vrut sa propuna contemporanilor lui o alta viziune asupra dragostei si a erosului, intr-o epoca a deplinei libertati sexuale. Uneori il mai scapa si pe autor rasul peste incercarile lui de a crea o relatie pura, bazata in primul rand pe dragoste si respect si abia apoi pe sex. Cartea, chiar daca e subtire,... :) merita!

Cum gandeste Hloe, cand il vede pe Dafnis: “Frumos e Dafnis, dar si florile-s frumoase. Frumos canta el din nai, dar si privighetorile canta frumos si, totusi, pe mine nimic nu ma misca. O, de-as fi naiul lui, sa-I simt rasuflarea! As vrea sa fiu o capra, sa fiu pascuta de e. Apa blestemata, numai pe Dafnis l-ai facut frumos; eu degeaba m-am scaldat in undele tale”

“Ce mi-o fi facut, oare sarutul Hloei? Buzele ei sunt mai fragede ca trandafirii si gura ei mai intepatoare decat acul albinei. Adesea am sarutat iezii, adesea am sarutat catelushii si vitelul daruit de Dorcon. Sarutarea asta e altfel: imi taie rasuflarea, inima imi tresare, sufletul mi se topeste si, totusi, vreau sa o sarut iarasi.”

Dupa ce o vede pe Hloe in deplinatatea ei nuda, ramane la fel de strain animalului din el : “taran liber, nepriceput inca in viclesugurile dragostei, i se parea scaldatul Hloei mai temut decat marea, iar sufletul lui ca se gaseste in mainile hotilor”

Pustanii isi jura dragoste vesnica unul altuia. Memorabila ramane atitudinea mareata a lui Dafnis: “in picioare, in mijlocul turmei, cu o mana pe capre , iar cu alt ape tap, jura ca va iubi pe Hloe, cata vreme il va iubi si ea”

El o roaga sa ii dea tot, ea e de acord si, in ciuda exemplului oferit de tapii si caprele lor, actul tinerilor ramane nefinalizat. Dafnis “nestiind sa faca nimic din cele ce dorea cu patima, o scula (pe Hloe – n.m.) si se lipi de ea pe dinapoi, ca tapii. Mult incurcat, insa dupa ce se aseza, incepu sa planga, ca era mai nestitutor in ale dragostei decat berbecii”

Baietanul este pana la urma initiat de o sotie (Lykainion) careia ii cazuse cu tronc si, in ditamai ironia autorului, “se repezi sa alerge la Hloe si sa-i faca indata ce invatase, de teama ca, intarziind, sa nu uite” Cand afla de la initiatoarea in lucru ce parea al dracului de greu pana atunci ca pierderea virginitatii poate fi insotita de urlete si sangerari, baiatul intra in panica. Dragostea fatza de Cloe e prea mare, asa cum e si teama lui de sange: “O data se culcara si in pielea goala si trasera pe ei o piele de capra. Si usor s-ar fi facut Hloe femeie, daca Dafnis nu s-ar fi inspaimantat de sange. Ba, de teama ca nu se putea stapani, de multe ori n-o lasa pe Hloe sa se dezbrace, incat ea se mira, dar ii era rusin sa intrebe pricina”


Un vizitator de rang mare, venit de la oras, fiind si iubitor de tineri, incearca sa il momeasca pe Dafnis, initiat deja, insa doar partial in misterele sexului. Tanarul pastor nu intelege propunerea, cand Astylos, oaspetele, “il ruga sa se lase in voia lui, cum fac caprele cu tapii. Cum Dafnis il intelesese cu greu si-I arata ca era lucru firesc ca tapii sa sara pe capre, dar ca nu vazuse nimeni, niciodata un tap sarind pe alt tap, nici berbec in locul oilor, nici cocosi pe cocosi in locul gainilor


Si minunatul final: “Dafnis si Hloe, dupa ce se culcara goi impreuna, se stransera in brate, se sarutara, fara sa fi inchis ochii toata noaptea, mai treji ca bufnitele. Dafnis facu ce-l invatase Lykainion, si Hloe de abia atunci afla ca ceea ce faceau ei in padure nu erau decat jocuri de pastori”

Dafnis si Hloe - Longos, Editura Orion, 1992 (reeditare din 1957 ESPLA)

6 Responses to "Dafnis si Hloe, romanul jocurilor de pastori"

Scorchfield says
12 ianuarie 2011, 16:29

Sigur este reeditarea traducerii lui C.I.Balmuş, Petru Creţia îl va traduce din nou şi se va publica în 1964.

Titlul este o traducere forţată din greacă. Hloe este de fapt Cloe sau Chloe; χλόη (khlóē), dar nu numai în felul acesta, şi nemţii, francezii, spaniolii traduc Chloe.

Povestea este într-adevăr minunată, printre primele romane în literatura europeană şi a lumii!

Felicitări pentru alegere. :)

Liviu Drugă says
12 ianuarie 2011, 16:49

Scorchfield: da, aceea e reeditarea. Stiam ca asa apare cel mai des, Chloe, dar am vrut sa raman in aceeasi "linie" cu titlul acestei traduceri. Oricum multumesc in numele vizitatorilor - care vor da buluc sa citeasca postarea mea :))) - pentru specificarea ta in privinta numelui.

anaid

Bine te-am regasit si anul asta, sa ne incanti in continuare cu randurile tale ticluite frumos din condei.
p.s. stii ca nu ma pot abtine la a obiecta, :)(nu rautacios desigur) fa ceva cu dimensiunea font-ului, mi-a omorat ochii.

Liviu Drugă says
13 ianuarie 2011, 20:43

anaid: bine ai revenit! Sper sa ma descurc cu ticluirea si anul acesta :)
Am rezolvat-o cu fontul. Mai incercasem si anul trecut, dar imi dadea erori - acum a mers. O fi vreun semn de inceput de an?!?!? :))))

Enjoy! :)

Liviu Drugă says
13 ianuarie 2011, 20:46

anaid: cand mai ai probleme de genul acesta, cu fontul mic/mare, tii apasat pe "ctrl" si apesi pe tasta "+" sau "-", pentru ca dimensiunea fontului sa se mareasca sau se misoreze, dupa dorintza.

chrysallidis says
14 ianuarie 2011, 12:08

o carte superbă. eu am citit-o în traducerea lui Vladimir Besleaga,la Cartier.