Aşa îmi imaginez eu scriitura perfectă!





Aprig-catifelată, conglomerat-compactă, molcom-furioasă, silenţios-sacadată, fluent-segmentată, împăciutor-războinică, terorizantă până la obsesie. Aşa să îmi ajute Zeul Scrisului, să îmi lumineze calea spre cele de trebuinţă... :)))

Audiţie plăcută! Inspiraţie "furioasă"! Weekend plăcut...

"Pariu pe prietenie". Imagini dintr-o lume pe care o credeam dispărută.

Am scris recent despre cum l-am cunoscut pe poetul Ştefan Ciobanu. Ziceam atunci cât de mult m-a impresionat evenimentul numit “Pariu pe prietenie”, care ieri seară a aniversat 2 ani de existenţă. Am fost şi eu aseară. Să asculţi muzica (pop-) folk  şi poezie în beciul unui club bucureştean, azi, când crizele economice şi personale îngroapă speranţe de tot felul, pare un salt într-o altă lume: paralelă, extra-terestră, intra-senzorială şi ultra-spirituală. Oameni de toate varstele şi de toate sexele, la costum (unul singur) sau în geci de motor, majoritatea în discrete veşminte, bând delicat sucuri sau beri puţine... Toţi veniseră acolo, în clubul Mojo Music de pe Gabroveni doar pentru muzică şi poezie. Dacă nu aş fi fost acolo, nu aş fi crezut că un numar atât de mare de oameni, contemporani cu posturi tv ca OTV sau Manele TV, cu politicieni care mint de ingheaţă apele şi când afară sunt plus 10 grade, nu aş fi crezut, ziceam, că atât de mulţi oameni pot aplauda frenetic după citirea unei poezii.

Voci excepţionale care nu sunt invitate pe la tv... Îmi pare rău că de unii nu am auzit mai devreme, dar mă bucur enorm că i-am descoperit acum. Le puteţi găsi numele pe posterul care anunţa spectacolul.

Deşi aţi fi tentat să vă gândiţi la o comparaţie cu Cenaclul Flacara, e bine să nu o faceţi. Sunt 2-3 moderatori, cu discursuri, de cele mai multe ori relaxate şi discrete, desfăşurate în tonuri prieteneşti, explicând astfel şi titlul: “Pariu pe prietenie”. Din câte am înţeles, invitaţii cântă fără a fi plătiţi – atmosfera e aproape ca la o intalnire pe o plajă sau la munte, sau într-o garsonieră, unde nişte prieteni s-au strâns ca să cânte ce au mai cântat şi vor mai cânta, nişte prieteni care se bucură de fiecare dată când necunoscuţii se opresc şi fac roată în jurul lor ascultându-i în tăcere. Scriind asta, acum, mi-am amintit de o seara de la Costineşti (2002 poate) când doi tipi cântau la ora 2 dimineaţa în spatele unor boscheţi. După ce m-am apropiat şi eu, cu greu, prin întuneric, am văzut ca zeci de oameni erau întinşi pe iarbă, dupa gardul de boscheţi, ascultând în tăcere incredibilele acorduri ale acelor necunoscuţi (pentru mine). I-am asculat preţ de 2 ore. Am plecat, cu părere de rău -  a doua zi de dimineaţă devreme aveam filmări. Le-am strâns mâna chitariştilor şi le-am spus că mi-a plăcut cum au cântat. Mi-au mulţumit, timid, şi au continuat să atingă maiestuos corzile chitarelor. Cam aceeaşi senzaţie am trăit-o şi la „Pariu pe prietenie.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să vă pot da mai multe detalii despre numele celor care au fost prezenţi ieri seara in beciul de la Mojo Club, aşa cum mi-ar fi plăcut să am timp şi să vă povestesc cum a fost in decembrie, când spectacolul a fost parcă si mai amplu si mai divers, cu un poet-recitator în mare formă, mare talent şi de mare forţă – e vorba de Adrian Suciu (blogul lui aici).

Aceasta postare nu e neapărat o invitaţie la întâlnirile „Pariului pe prietenie”, deşi un test nu strică. :) Vreau, în primul rând, să arăt că există oameni care trăiesc după alte reguli, care se entuziasmează în faţa unor acorduri şi ale unor voci uimitoare (precum a Marandei) şi care se bucură în apropierea unor versuri semnate de poeţi contemporani sau dispăruţi, că sunt romani trecători pe strazile noastre care nu îşi doresc măriri de salariu sau case noi, sau maşini tunate.

...şi toată această lume, pe care o credeam de mult dispărută, am descoperit-o prin intermediul unui click întâmplător pe blogul unui tip total necunoscut. Mulţumesc, din nou, Ştefan, pentru prima ta invitaţie! :)


Mai jos sunt două dintre multele cântece care au sunat foarte fresh şi memorabile aseară. Coverul după Sting a fost mult mai bun decât înregistrarea asta de pe youtube.





Filmul rusesc în 2010 (alese de scriitorul Vasile Ernu)

"Topuri, topuri, topuri. Eu nu vă ofer topuri şi nici filme care circulă la tot pasul. O sa vă propun o listă cu cele mai semnificative filme ruseşti ale anului 2010. Pe astea le ştiu şi eu mai bine. Nu spun că sînt cele mai bune, cele mai apreciate, premiate etc. Sînt cele mai semnificative, cred eu, pentru cinematografia rusă actuală. Marea obsesie a filmelor din acest an este ideea  redescoperirii  Rusiei (istorie, spaţiu, necunoscut etc). Aşa mi se pare mie."


Aşa a scris Vasile Ernu pe blogul lui. La această adresă puteti sa gasiti filmele mentionate de el (eu nu am vazut niciunul dintre ele). Mi s-a parut interesanta prezentarea sa, pentru ca Ernu trebuie ca stie realitatile acestei lumi mai bine decat multi dintre bloggeri de la noi care scriu despre filme.

Fostul meu coleg de facultate, bibliotecar într-o pârnaie americană

Cu Ciprian am fost coleg la facultate - eram singurii băieţi din grupă (la română). Drumurile noastre, după absolvire, s-au despărţit aproape imediat. Ne mai întâlneam rar prin Bucureşti, loc in care amândoi lucram şi trăiam. Apoi, acum câţiva ani, a plecat în State, el care terminase română-franceză (eu rom-engl.) Ii citesc cu plăcere rarele postări pe blog. Într-o zi aflu că a intrat în pârnaie... ca bibliotecar. 

Vă recomand cu mare plăcere cele trei texte ale sale, postate de când împrumută cărţi condamnaţilor din Pennsylvania.

Incepeti cu "I work for the State" şi urmăriţi cronologia până la cel mai recent text. 

Dafnis si Hloe, romanul jocurilor de pastori


“Dafnis si Hloe” este romanul celebru scris in secolul 2 al erei noastre. Cei doi eroi sunt abandonati la varsta frageda si adoptati de familii vecine dintr-un sat grecesc pe insula Lesbos. Asa incepe aventura vietii lor de ciobanasi. Las deoparte prin ce trec ei, ca traitori intr-o Grecie ba pastorala, ba tumultuoasa, cand terestra, cand zeiasca, si trec aici, spre a fi si altora cu bagare de seama, cateva notitze. Notitze despre felul in care Longos, autorul, a vrut sa propuna contemporanilor lui o alta viziune asupra dragostei si a erosului, intr-o epoca a deplinei libertati sexuale. Uneori il mai scapa si pe autor rasul peste incercarile lui de a crea o relatie pura, bazata in primul rand pe dragoste si respect si abia apoi pe sex. Cartea, chiar daca e subtire,... :) merita!

Cum gandeste Hloe, cand il vede pe Dafnis: “Frumos e Dafnis, dar si florile-s frumoase. Frumos canta el din nai, dar si privighetorile canta frumos si, totusi, pe mine nimic nu ma misca. O, de-as fi naiul lui, sa-I simt rasuflarea! As vrea sa fiu o capra, sa fiu pascuta de e. Apa blestemata, numai pe Dafnis l-ai facut frumos; eu degeaba m-am scaldat in undele tale”

“Ce mi-o fi facut, oare sarutul Hloei? Buzele ei sunt mai fragede ca trandafirii si gura ei mai intepatoare decat acul albinei. Adesea am sarutat iezii, adesea am sarutat catelushii si vitelul daruit de Dorcon. Sarutarea asta e altfel: imi taie rasuflarea, inima imi tresare, sufletul mi se topeste si, totusi, vreau sa o sarut iarasi.”

Dupa ce o vede pe Hloe in deplinatatea ei nuda, ramane la fel de strain animalului din el : “taran liber, nepriceput inca in viclesugurile dragostei, i se parea scaldatul Hloei mai temut decat marea, iar sufletul lui ca se gaseste in mainile hotilor”

Pustanii isi jura dragoste vesnica unul altuia. Memorabila ramane atitudinea mareata a lui Dafnis: “in picioare, in mijlocul turmei, cu o mana pe capre , iar cu alt ape tap, jura ca va iubi pe Hloe, cata vreme il va iubi si ea”

El o roaga sa ii dea tot, ea e de acord si, in ciuda exemplului oferit de tapii si caprele lor, actul tinerilor ramane nefinalizat. Dafnis “nestiind sa faca nimic din cele ce dorea cu patima, o scula (pe Hloe – n.m.) si se lipi de ea pe dinapoi, ca tapii. Mult incurcat, insa dupa ce se aseza, incepu sa planga, ca era mai nestitutor in ale dragostei decat berbecii”

Baietanul este pana la urma initiat de o sotie (Lykainion) careia ii cazuse cu tronc si, in ditamai ironia autorului, “se repezi sa alerge la Hloe si sa-i faca indata ce invatase, de teama ca, intarziind, sa nu uite” Cand afla de la initiatoarea in lucru ce parea al dracului de greu pana atunci ca pierderea virginitatii poate fi insotita de urlete si sangerari, baiatul intra in panica. Dragostea fatza de Cloe e prea mare, asa cum e si teama lui de sange: “O data se culcara si in pielea goala si trasera pe ei o piele de capra. Si usor s-ar fi facut Hloe femeie, daca Dafnis nu s-ar fi inspaimantat de sange. Ba, de teama ca nu se putea stapani, de multe ori n-o lasa pe Hloe sa se dezbrace, incat ea se mira, dar ii era rusin sa intrebe pricina”


Un vizitator de rang mare, venit de la oras, fiind si iubitor de tineri, incearca sa il momeasca pe Dafnis, initiat deja, insa doar partial in misterele sexului. Tanarul pastor nu intelege propunerea, cand Astylos, oaspetele, “il ruga sa se lase in voia lui, cum fac caprele cu tapii. Cum Dafnis il intelesese cu greu si-I arata ca era lucru firesc ca tapii sa sara pe capre, dar ca nu vazuse nimeni, niciodata un tap sarind pe alt tap, nici berbec in locul oilor, nici cocosi pe cocosi in locul gainilor


Si minunatul final: “Dafnis si Hloe, dupa ce se culcara goi impreuna, se stransera in brate, se sarutara, fara sa fi inchis ochii toata noaptea, mai treji ca bufnitele. Dafnis facu ce-l invatase Lykainion, si Hloe de abia atunci afla ca ceea ce faceau ei in padure nu erau decat jocuri de pastori”

Dafnis si Hloe - Longos, Editura Orion, 1992 (reeditare din 1957 ESPLA)