Nimic despre cartile de la Gaudeamus 2010

Cine spune ca nu se citeste in Romania se insala. Multa lume am vazut la Gaudeamusul asta. M-am invartit 3 spre 4 ore printre standuri. Cititorii se imparteau in doua categorii, din perspectiva respectului pentru “aproapele”, pentru vecinul de stand, care si el cauta o carte acolo. In prima categorie intra agitatii nesimititi, orbii, care nu vedeau si nu simteau ca universul din jurul lor era totusi limitat. Te impingeau si te jucau in picioare la propriu. Si sa nu credeti ca era diferit de la o editura la alta, ca depindea de gustul pentru un anume tip de carte. Humanitas, ALL, Corint, Polirom, etc – IMPINGATORII se lafaiau chiar si acolo unde nu incapeau doua carti una langa alta. IMPINSII, la randul lor, se strecurau pe unde puteau, ocoleau standuri intregi ca sa nu deranjeze. Impinsii citeau si carti tehnice, si de bucate, si ezoterice, si ii vedeai zdrobiti pe la toate standurile. Impinsii nu mergeau cu ochii in jos (spre deosebire de categoria opusa) si stateau mereu cu simturile video si tactil aproape de explozie. Eu m-am incadrat in cele doua tipuri, pentru ca, oricat bun simt as fi avut, unii meritau jucati in picioare, asa cum si ei voiau sa ma joace pe mine. Am ales deci sa le respect regulile jocului :)) De cateva ori, ca un Robin Hood veritabil, am protejat impinsii de impingatori, bucurandu-ma pe ascuns de rolul pe care mi-l asumasem (asta dupa ce m-am intremat cu o cafea si m-am hidratat cu o bere).

Dupa aproape o ora si jumatate de ochi bulbucati aruncati peste rafuri, am facut o pauza la restaurant. Fara gluma: eram rupt de oboseala. O bere si o cafea mi-au adus si mai aproape oamenii care venisera in miezul cartilor.

La o masa: un domn cu barba, unul fara si o doamna vopsita blond – toti trei peste 50 de ani. Barbosul a vorbit fara sa fie intrerupt numai despre filme. Cand m-am asezat eu la masa era la productiile romanesti. Nu il auzeam prea bine, dar nu le-a vorbit de rau. Apoi a trecut la Kurosawa. Insotitorii lui il ascultau in tacere. Doamna blonda a fumat tigara de la tigara, privind printre cei doi, prin monologul barbosului, catre barul departat la care barmanii se miscau cu incetinitorul, ca in celebra scena cu gloante din Matrix.

Pe langa masa cinefililor a trecut o duduie care isi infigea cu mare indiferenta tocurile cui in linoleumul zgomotos si cu mare ingamfare posteriorul bine strans de blugi in privirile tuturor. Cursul despre filme a incetat cateva secunde, lungi, tarkovskiene. Barbosul a urmarit blugii stransi, apoi a dat de privirea distanta a doamnei vopsite care a scuturat indiferenta a 40 tigara in scrumiera cu varf si a zis molesita: “Ii mai dau 10 ani si gata”.

Dupa cusatura blugilor s-a tinut si domnul care a vorbit despre istorie, la alta masa. Dupa ce ingamfatul posterior i-a iesit din vizor, domnul a inghitit in sec. Cred ca miscarea marului lui Adam a fost vazuta si de cele 10 perechi de ochi care i-au urmarit siderati si aproape nemiscati peroratiile despre istorie: Garda de Fier, Carol, guvernul actual, Cuza… Cred ca era vreun profesor universitar, in pragul pensionarii, sau vreun guru al acelui grup care ii sorbea fiecare cuvant.

Eu mi-am permis sa urmaresc mai mult timp blugii – ma “documentam”, da? :)) Asa am vazut cum, din sens opus, au aparut doua doamne, ponosit imbracate, dar cu o asa de mare prestanta, incat ma intrebam daca nu s-au ratacit prin restaurant. Mi le-am imaginat ca fiind niste profesoare care plecau de la scoala obosite dar cu constiinta lucrului bine facut. Calcau cu grija sa nu deranjeze cu abia perceptibilul zgomot al pasilor lor. Calcau de parca mangaiau linoleumul in care, cu doar cateva secunde mai devreme, stapana posteriorului ingamfat infipsese turbata pantofii cu toc cui. Au trecut nebagate in seama de nimeni pana in coltul restaurantului, si-au strans la piept gentile scorojite asezate in poala, asteptand venirea ospatarului. In zece minute, cat am mai stat eu acolo, au ramas nebagate in seama in coltul acela retras.

Dupa cele 20 de min de pauza, m-am aruncat din nou in valtoarea vizitatorilor si a cartilor. Re-intrarea mea in décor a fost fix in cea mai dragalas-absurda discutie intre doua vanzatoare de carte, tinerele si cam sleampate (nu stiu de la ce editura; erau pe un culoar):

- Fata, ca animalele se imping astia…

- Nu-mi spune ca eu ma oftic de mor…

- De ce, fata?

- Nu pot, fata, sa plec de aici sa ma duc la expozitia de ti-am zis ieri… aia de haine.

- Chiar ca…

Le las cu marele lor necaz si ma strecor spre editura Corint sa iau o carte Taniei. Cand dau sa intru, aglomeratie mare, lumini de televiziune si niste membre care nu faceau parte din decorul obisnuit al unui targ de carte. Am dat vina initial pe jumatatea aia de halba de bere de sub cealalta jumatate, de spuma. Ceva nu era la locul lui. Fac un pas inapoi si ma izbesc frontal niste priviri pierdute de caprioare la fel de pierdute. Pornesc in jos de la ochii lor umezi si tampi spre restul corpurilor. Iar restul se dezvaluie a fi format, in majoritate, din adaos substantial de silicon si din membre lungi, evident inferioare, si usor dezechilibrate, scurse pana in podea. Undeva, departe de ochii caprioarelor, umeziti de alergia provocata de apropierea cartilor un domn junior al unui mare senior politic dadea autografe pe cartea recent lansata. Nici nu conteaza cine era autorul (Andrei Hrebenciuc). Conteaza insa ca un tinerel, sub 25 de ani, scotocea portofelul cam pustiu, langa casa, sa vada daca are bani destui sa ia aceasta creatie despre criza economica. Plin de cosuri, aspirantul la invatatura celebritatii insotita de turma de caprioare, se uita ba la banii putini, ba la crupa ciutelor cu boticul rosu de plictiseala. A gasit in final bani suficienti pentru carte si a cumparat-o. A strans-o la piept apoi visator, cu ochii la blondina de langa el. Ea i-a aruncat o privire superioara, apoi si-a intins, dracoasa, bluza subtire peste cele doua bucati de silicoane de calitate superiora. I-a soptit vecinei, tot cu superioare, ceva la ureche. Au pufnit amandoua in ras. Baiatul s-a inrosit si a plecat.

Asa am vazut eu Gaudeamus 2010. Pentru reduceri de pret si evenimente, discursuri si alte concluzii culturale, puteti cauta pe google.

P.S. Am plecat cu o carte pentru Tania si una pentru mine. Chiar am inceput sa o citesc pe a mea si, pana acum, sunt incantat de ea. O sa si scriu aici curand despre “Carte de colorat pentru orbi” de Maria Ellis.