Festivalul de Literatura Bucuresti 2010 - ziua 2



A doua seara a venit cu mai putina lume – mai usor de facut rost de scaune, deci. Citisem pe ici - pe colo despre cartea Radacina de Bucsau (Polirom) si ma gandeam sa o cumpar acum, beneficiind de o reducere care ar fi dat bine la un asemenea eveniment, chiar si desfasurat intr-un clubulet. Cele 10 procente cadou din pret au dat doar penibil. Inainte sa cumpar, mi-am zis ca n-ar fi rau sa il aud pe autor, ca doar asta era si rolul lecturilor publice, nu? Dupa ce Iulia Popovici, unul dintre moderatori, a prezentat cartea ca avand sanse sa schimbe fatza literaturii romane, (unii au descris-o ca pe o capodopera!) m-am felicitat a doua oara ca am ajuns acolo. Lectura lui O. Nimgeanu n-a fost rea, dar fragmentul ales de autor m-a determinat sa las pe altadata citirea cartii, chiar cu riscul de a nu fi sincron 100% cu un mare roman. In schimb mi-a placut de Nimigean, ca orator: fluent, coerent, increzator in discursul lui, cu un patos cald si calm. La un moment dat a folosit un neologism (pe care nici eu nu il stiam). Niste gasculite au schelacait ironice pe sub masa, cum ca omul si-a permis, s-a dat mare si a folosit cuvantul acela rar. In plus, o adevarata belea semantico-existentiala, pana chiar si prietenul uneia din “ciupi-ciupi pe lectura” era strain de sensul notiunii. De cat asa cititori mai bine lipsa si toata lumea se retrage in munti sa faca lecturi (t)urbane :)))

Modest, Nimigean a zis ca nu crede ca va schimba literatura romana cartea lui si a cerut chiar sa ii fie privita creatia cu ingaduinta. Mi-a placut de el. Dintre toti cei pe care i-am auzit lecturand in cele doua seri, el s-a apropiat cel mai mult de conceptul de “lectura-spectacol”, ceea ce ar trebui sa se intample la asemenea evenimente.

Dan Sociu, cand i-a sosit randul, a recunoscut ca ii vine greu sa citeasca dupa Nimigean (am inteles ca sunt chiar prieteni) si ca, in fatza fragmentului pe care urma sa il citeasca, publicul “trebuie sa isi coboare asteptarile literare”. Mama lui – a povestit el -, a rupt din carte paginile in care aparea ea, inainte ca aceasta sa imprumute volumul unei cunostinte. Nici de creatia lui sau nu m-am simtit atras, cel putin nu de ce a citit atunci. Chiar imi parea rau ca nici unul nu ma convinsese. Ca oameni, pareau misto.

Sociu a explicat foarte mult contextul in care scrisese ce scrisese. Ciudat treaba, pentru ca nu era un making of, nici o despachetare a actului de creatie. Explicatiile lui mi-au parut mai mult o incadrare a textului, ca si cand TEXTUL nu putea trai decat in CONTEXT. Se vedea ca rememorarea era insotita de trairea chair atunci si acolo, in fata noastra, a momentelor evocate.

Tot timpul am facut comparatie cu seara precedenta, cu Vosganian, Teodorescu, Bodor. Acestia s-au chinuit in naratiunile lor sa slefuiasca verbul, ei sunt niste stilisti ai trecutului incheiat. Pe cei din seara asta, Sociu si, mai putin Nimigean, i-am simtit mai mult ca pe niste cautatori in prezentul personal, auto-fictionalizandu-l ici colo. Prima seara a Festivalului a fost a “marii istorii”, a doua a “micii istorii”.

Ognjen Spahić a citit din volumul Copiii lui Hansen (Polirom). A povestit o chestie interesanta despre ghidul Michelin. Ghidul indica, pentru mai multe informatii, cartea lui, insa el a inventat totul fara sa fi vazut vreodata o leprozerie. Chiar se gandea, in gluma (?), sa ii dea in judecata pe tipii de la ghid.

Nici a doua seara nu a fost rea, dar deosebita mult de prima, mai putin spumoasa, dar atragatoare totusi prin "zbuciumul" aratat cu dezinvoltura de tinerii scriitori. Sambata nu am mai ajuns la Festival. Vineri, cat s-a discutat pe podium despre autofictiune, folosirea unor nume ale unor persoane reale si alte intimitati mai mult sau mai putin literare, eu m-am jucat cu creionul pe hartie. Ce a iesit pe jumatatea de A4 sta in capul postarii de azi si nu e de vanzare :))

P.S. Daca nu am fost clar: nu am citit nimic pana acum din cei trei autori prezenti vineri seara la Clubul Taranului Roman, dar o voi face.