Din jurnalul unui bordurist bătrân (2)

Toamna, fluturii-s ciudati

"Azi, octombrie, 22, ora 9.10. O pubela maronie, pe una din strazile marginase ale Marelui Oras. Din ea se revarsau, caracaticeşte, pungi slinoase, pline de zoaie maronii, verzulii, rosiatice. Din ea, pline de tehnica moarta, ieseau capete de cabluri groase, decojite de plasticul izolator. Peste pubela asta, in aerul sticlos de dimineata, zbura un fluture rosu-negru. Delicat! Cred ca era ultimul fluture traitor din anul asta. Ultimul fluture nascut - si mort - in libertate, atata cat putea veni din partea unei strazi urbane, in anul 2010. Insecta se incapatana, cu batai anemice de aripi, sa se aseze pe capacul pubelei. Imi parea putin indecis, putin obosit si putin cam fraier.

Septembrie, 11, ora pranzului. Imbracat fiind eu cu un tricou puternic-albastriu, am fost urmarit vreo 30 de metri de un fluture rosu-negru, identic cu cel de pe pubela. Voia sa se puna pe umarul meu drept, in conditiile in care sufla un vant teribil pe plaja pustie de la Vadu. Nu putea. La un moment dat, m-am intins pe nisip, intre tufe, cu speranta ca vantul bate mai slab acolo jos. „Animalul”, daca nu a mai fost haituit de suflarea de vant, dupa trei aterizari ratate, mi s-a asezat pe umar. Eu tolanit pe burta, burta pe nisip, cu capul intors spre el. El si-a strans aripile, obosit poate... S-a inclinat spre dreapta, ca si cand si-ar fi cautat cea mai buna pozitie pentru a ma studia. Am stat asa nemiscati vreo 30 de secunde. Apoi, cand vantul a incetat sa ma bata, a dat scurt din aripi si s-a carat. Directia parea sa fie spre Marele Oras.

Azi, octombrie, 22, ora 9.11. M-am asezat pe bordura si m-am gandit, cu ochii la "animal", pana cand gunoierii au venit si-au rasturnat slinosenia aia de pubela. Fluturele parca asta astepta: s-a urcat pe masina de gunoi, si-a lipit aripile, ca atunci, la Vadu, si s-a carat fara sa mai priveasca inapoi."