Machete (2010)




Sangele erupe ca in filmele gen gore si fetele sexy marcheaza punctaj bun. E politic, politist, bascalios si, ca majoritatea filmelor americane, e moralizator. Pana in ultimul moment am crezut ca morala va fi mai diluata si ca macar unu dintre cei rai va scapa. Insa nu, senatorul e ucis in acelasi fel in care el insusi ucidea la granita. Nu va suparati ca am dezvaluit finalul. Filmul, daca nu aveti prejudecati in privinta productiilor de acest gen, poate fi o interesanta distractie, cu substrat, a regizorului Robert Rodriguez. Nu e un film extraordinar, dar are cateva delicii care poti li lesne trecute cu vederea, mascate fiind de schematismul conflictului sangeros si involburat.

Umorul e lansat brusc, inca din primele secvente: o bunaciune isi scoate un mobil din cel mai intim loc si, odata cu el, e expusa publicului si cheia descifrarii filmului. Apoi poantele, uneori prea slabe, alteori prea ascunse, continua sa cada incet, ca picatura de la robinet, pana ajunge sa umple chiuveta. Punctul culminant e scena unde capul rautatilor (Steven Segal) isi rasuceste macheta, deja infipta adanc in el, pentru a nu se intalni cu Machete, eroul pozitiv, in Iad. Inteligent rationamentul, nu? :) Daca nu ar fi fost un crescendo al absurdului, scena risca sa fie penibila.

Politista e sexy. Robin Hood-a mexicana, in “costum” de vanzatoare de hotdog, e si ea sexy. Amandoua discuta, profund supuse rolurilor asumate, despre drepturile omului si despre lege – minunat moment! Mai ca iti vine sa crezi ca regizorul a fost serios la faza asta. Ditamai omul influent in politica ii da potentialului ucigas sa bea dintr-un pahar ieftin de bar din Vestul Salbatic. Cuplul de ucigasi care, in haine de politisti, il “aresteaza” pe Machete poarta si el un mesaj ironic antirasist: un mexican prins de un negru si de un roscovan (evreu?). Masina explodeaza exact intre 2 blocuri inalte, imagine care trimite la explozia turnurilor gemene din NY. Intr-o transmise pe net, Steven Segal are o mana pe umar, dar in cadru nu apare si restul femeii. Mexicanii ataca in masini “de negri” care sar pe roti precum cele din videoclipurile muzicale cu rapperi. Clipurile tv electorale au un final rostit repede ca in reclamele la medicamente: “Se recomanda citirea cu atentie a prospectului…” Nici chiar mexicanii deja sositi in tara nu sunt de acord cu venirea altor mexicani in SUA, iar americanii incearca sa invete limba noilor veniti, in timp ce spala vase in restaurant cot la cot cu acestia.

Unele poante au mers prea departe insa, dupa gustul meu: salvarea cu ajutorul intestinului; discutia dintre medic si asistente, in timp ce eroul era grav ranit pe targa; magia oului asezat apoi sub pat; termometrul care explodeaza.

Mi-a placut tocmai aceasta ciorba de agresivitate exploziva in care plutesc bucati de discurs comic nemarcat mereu ca atare. Poate acesta este si motivul pentru care, la final, n-am ramas cu impresia generala de film de actiune, ci de incercare a regizorului de a se juca. Din pacate, obsesia tip americana de a inchide cercuri, de a oferi explicatii, de a tzipa spectatorului in megafoane mereu care e calea de urmat, omoara starea de confuzie, tensiunea relaxanta si controversata care ar fi putut domina filmul.

E un film de vazut, daca dati peste el.