Fundul, o chestie absolut diabolica

Atentie: contine termeni considerati de unii drept vulgari!

Errores Dazariorum (1437)


Fundul a fost mereu un tabu, iar Crestinismul a plasat subiectul imediat in sfera ideii de Diavol, a nedumnezeirii. Dupa ce grecii antici au fost ultimii mari toleranti ai conceptului in discutiile si in viata publica, Crestinismul, incepand din evul mediu vest-european, a aruncat pentru totdeauna anatema asupra extremitatii rectului. Curul e al Dracului! Apartine celor rele, murdare, periculoase, nefiresti. Iar firea, nu-i asa?, nu este decat una singura – cea crestina!

In povestile populare medievale, poate si mai inainte, sotii care se stiau inselati si totusi nu reactionau erau purtati, in batjocura, pe cai sau pe magari cu fatza spre coada animalului. Mai tarziu, femeile erau acuzate de vrajitorie daca se spunea despre ele ca au dansat, au calarit sau au mers invers, aiurea sau in procesiuni sabatice conduse de Diavol, ca uzurpator al tronului dumnezeiesc. In Errores Dazariorum (1437) apare un desen in care Satana este pupat fix in cur de o vrajitoare, intr-un ceremonial al dezmatului, pus pe seama evreilor, conform ideii larg raspandita in epoca.

Compendium maleficarum, Milan, 1626

In alt desen (pe care nu l-am gasit pe net), credinciosii erau provocati sa pupe dosul unei maimute. Imaginea sarutului rectal se raspandeste repede drept moment important al ceremoniilor sabatice, mai ales ca, odata cu aparitia protestantilor, acestia se intreceau in ineptii cu Biserica de la Roma, incercand sa arate fiecare ca raul este in curtea celuilalt.

Dupa ce nuditatea renascentista incepe sa deranjeze papalitatea (sec 16), damnatii sunt imbracati iar vrajitoarele sunt cele cu popoul la vedere, dovedindu-se ca, pentru scoaterea sexualitatii in public, se gaseste mereu o solutie, o explicatie “moralizatoare”, care sa devinovateasca pe toata lumea :))

…Si de atunci, fundul blamat si-a urmat drumul sau incapatanat prin istorie, pana cand reclamele tv cu popouri misto de dama apar in miezul zilei, iar gay-i se confeseaza dezinvolti prin studiorile de televiziune. Bisericile mai mormaie doar prin altare sau la microfoanele protestante, temandu-se sa nu se afle cat de multe dintre luminoasele lor fetze practica ceremonialul sarutului dorsal fara insa sa fie semn de aderentza la nici un cult sanatic, ci dintr-o salbatic impuls uman.

Deci… cand indemnati pe cineva “sa ma pupi in fund”, nu uitati ca sunteti de partea Raului, a Hosului, ca, daca ma gandesc bine, intai aspirati la tronul Satanei (potrivit ceremoniei din Evul Mediu) si apoi, concluzie implicita, al lui Dumnezeu. Cam naspa, zic! :)) Nu traducea oare Irina Margareta Nistor pe VHS-urile comuniste “kiss my ass” drept “du-te dracului!”? :))

In limba romana, fundul, cu sens anatomic, e prezent in expresii care definesc finalurile negative, nefericite, periculoase: a sta cu fundul pe un sac cu bani – avaritie; a pune fundul la bataie – a risca; a-l manca in cur – neastampar, imprudenta; in fundul gol – sarac; a te duce cu mana in fund in vizita – fara cadou; a sta dupa curul cuiva - a-i face poftele; a sta in fundul cuiva - a incurca, a incomoda, a fi cu fundul in sus - indispus; a gandi cu curul - a gandi anapoda...

De exceptie mi se pare populara autosuficienta si nuanta de independenta din zicala "pu**-n cur si ban de drum", aproape ca sens de "ti-ai pus palma-n cur si ai plecat". Sigur mai sunt expresii care sa arate ca in limba romana, preluand mentalitatea crestina, fundul este disociat de notiunea Bine si de Armonie. Ceea ce, recunoasteti, este un afront adus esteticii multor posterioare,... in special de "vrajitoare"! :))

Text inspirat si bazat pe "O istorie a Diavolului" de Robert Muchembled, Editura Cartier, 2002

LATERT EDIT: Mi se atrage atentia (multumesc, Maria!) ca am uitat poate cea mai frecventa traire romaneasca: "durerea in cur"!