Sa punem cerul la incercare

Cam din acelasi timp ma urmareste si amintirea unei zile cand am pus la incercare cerul. Umbland o data pe ulita cu ochii in sus, am bagat de seama ca cerul venea tot cu mine. Zenitul se misca din loc – tinandu-se neintrerupt deasupra mea! Era o descoperire cu totul noua, pe care ma simteam obligat sa o pastrez ca un mare secret in cel mai ascuns ungher al inimii. (…) In fiecare zi puneam zenitul – la incercare, daca se mai tinea pe urmele mele sau nu”.

Gandind asa, Lucian ii marturiseste totusi prietenului sau, Adam al Vicii, descoperirea. Spre uluirea si dezamagirea lui Lucian, prietenul ii spune “Si cu mine vine cerul !”. Apoi: “Daca cerul se tine de tine, cum zici, si vine si cu mine, cum zic, atunci crapa si zarim ce-i acolo inauntru. Poate o sa vedem chiar ingerii. Si Adam, induplecat si el de logica mea, ce parea inchegata si fara gres, o lua pe ulita in sus, iar eu pe ulita in sus. Dupa ce mantuiram suta de pasi, fara de a auzi nici un pocnet de grinzi ceresti in inalt, ne opriram. Taria albastra nu s-a despicat. Ne-am apropiat iarasi unul de celalalt. “Mergea cerul cu tine?” il intreb. “Mergea”, zise Adam. “Si cu mine mergea, raspund eu, dar atunci de ce nu crapa in doua?”

Inca nu implinise 7 ani, cand punea cerul la incercare Lucian Blaga, asa cum scria mai tarziu in “Hronicul si Cantecul Varstelor”. Azi orizontul pare sa fi disparut din ochii copiilor. Departarea lui, incantatoare sau terorizanta, nu mai conteaza, nu mai exista. Cu ochii in computer si pe hainele “de firma” din vitrinele magazinelor năclăite de lumina neoanelor, absorbiti de micimea displayului de telefon pe care pre(a)scurteaza cuvinte al caror sens de multe ori le scapa sau ii bulverseaza, fotografiind locuri pentru a si le aminti mai tarziu, extaziati la gandul unei plimbari prin mall-ul garnisit cu miros de ulei prajit amestecat cu parfumuri scumpe, laudand filme 3D, cu decoruri construite de profesionisti care lucreaza la computer 24 din 24, obisnuti cu turismul de lux care sa le ofere camere confortabile din care ies mai ales sa manance dupa lasarea intunericului, copiii de azi nu mai simt cerul. Cerul nu mai are pentru ei nici o functie. Nici estetica, nici mitologica, nici macar meteorologica (afla temperatura zilei de la tv, internet, ceasurile din intersectii, ceasurile de la mana, discutiile introductive dintre adulti). Azi, multi dintre copii sunt, nu doar metaforc, lipsiti de orizont. Ce sa mai zic despre zenit sau de nadir...



P.S.

Bunicul: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii… Stii cine a zis asta?

Nepotul: Corola?! Corola?!? Poate Corona, mah... Nu e vreun slogan mai vechi a lu' Corona, berea aia?