Walden - Henry D. Thoreau

In facultate, Thoreau in sus, Thoreau in jos. Traducerea ei nu prea se gasea, iar engleza mea de atunci era neindestulatoare pentru a ma avanta in textul original. Am citit-o tradusa abia dupa ce examenul trecuse. M-a impresionat atat de mult, incat de fiecare data cand vad o casuta izolata in mijlocul naturii, imi aduc aminte de Thoreau si de Waldenul lui. Dupa strazile din Philadelphia (din clipul piesei lui Bruce Springsteen), al doilea spatiu american pe care as vrea sa il vad este balta Walden cu imprejurimile ei. Zilele trecute am dat din nou peste aceasta carte, un fel de jurnal, retiparita (cu o groaza de greseli de dactilografiere) la noi, in 2004, la editura Aldopress.

Scriitor american la jumatatea secolul 19, Thoreau a incercat un experiment – sa se izoleze de civilizatie si sa duca un trai cat se poate de elementar, muncind pentru fiecare farfurie de mancare. Asa se si intelege din scrierile lui, in fapt, omul isi alesese izolarea destul de aproape de casa parinteasca unde se mai ducea sa mai consume niste bunatati ale civilizatiei :) Pentru 2 ani si 2 luni si-a dus traiul intr-o casuta construita de el in padure, pe marginea unei balti. Mai jos sunt cateva extrase din Walden, considerata o “clasica” a literaturii americane.

In ciuda catorva excese, precum respingerea cailor ferate (“V-ati gandit vreodata ce sunt acele traverse care stau la baza caii ferate? Fiecare este un om: un irlandez sau un yankeu. Sinele sunt puse pe ei si sunt acoperiti cu nisip”), ideile si atitudinile lui Thoreau privind solitudinea, fuga din calea civilizatiei sufucante, sunt de mare actualitate si azi, chiar daca nu la fel de constientizate ca in cazul refuzului lui Thoreau de acum 150 de ani.

Cartea se citeste usor, iar dupa pragmatismul tipic american din prima treime, putin deranjant (calcule si comparatii), se umple de o linistitoare atmosfera, de multe ori ca o feerie, care face si mai evidenta despartirea lumii in doua: natura si civilizatie!

Mai multe despre autor gasiti aici.

Eram mai mult prietenul decat dusmanul pinilor
“Zilele mele in paduri nu au fost foarte lungi, totusi aveam cu mine de obicei cina compusa din paine si unt si citeam ziarul in care era impachetata, la miezul zilei, sezand in mijlocul crengilor tinere de pin pe care le taiasem, iar painea mea prindea aroma lor, deoarece mainile mele erau acoperite cu un strat gros de rasina. Inainte sa termin eram mai mult prietenul decat dusmanul pinilor, desi taiasem o parte din ei, ajungand sa ii cunosc mai bine.”

Stirile sunt indispensabile ca si micul dejun
"Un om de-abia motaie jumatate de ora dupa cina, dar cand se trezete si isi inalta capul si intreaba “care-s noutatile?” de parca tot restul omenirii statuse de santinela pentru el. Unii dau instructiuni sa fie treziti la fiecare jumatate de ora (…) Dupa un somn de o noapte, stirile sunt indispensabile ca si micul dejun. “Rogu-te, spune-mi orice noutate i s-a intamplat unui om de pe acest glob”. (…) Pentru un filosof toate stirile sunt barfe, iar cei care le editeaza si le citesc sunt femei batrane la ceai, (…) stiri pe care cred in mod serios ca un spirit vioi le-ar putea scrie cu douasprezece luni sau doisprezece ani in avans cu suficienta acuratete.”

Un om care gandeste sau munceste este intotdeauna singur
"Un om care gandeste sau munceste este intotdeauna singur, oriunde s-ar afla el. Solitudinea nu se masoara in milele de spatiu care intervin intre om si semenii lui. Studentul cu adevarat silitor dintr-unul din roiurile Colegiului Cambridge este la fel de solitar ca un dervis in desert. Fermierul poate munci singur pe camp in padure toata ziua, sapana sau taind, fara sa se simta singur, pentru ca este ocupat. La fel, studentul “sta singur in casa toata noaptea si in cea mai mare parte a zilei fara plictiseala”, muncind pamantul ca fermierul.

“Traim inghesuiti si suntem in drumul fiecaruia si ne impiedicam unul de altul si cred ca in acest fel ne pierdem respectul unul fata de celalalt. (…)Valoarea unui om nu sta in pielea lui ca sa o putem atinge”

Satul, o uriasa agentie de stiri
"Dupa cum mergeam prin padure sa vad pasarile si veveritele, la fel mergeam in sat sa vad oamenii si, in locul vantului printre pini, auzeam carutele scartaind (…) Mergeam acolo deseori ca sa le observ obiceiurile. Satul imi parea mie o uriasa agentie de stiri."

Bunatatea, singura investitie care nu da faliment niciodata.
"Intreaga noastra viata este surprinzator de morala. Niciodata nu exista nici un armistitiu de o clipa intre virtute si viciu. Bunatatea este singura investitie care nu da faliment niciodata."

Serenada sau blestemul vulpesc
“Uneori, dupa ce stateam intr-un salon din sat pana cand toata familia se retrasese, m-am intors in padure si, partial in vederea cinei de a doua zi, petreceam ore de miez de noapte pescuind dintr-o barca la lumina lunii, cu bufnitele si vulpile facandu-mi serenade si auzind, din cand in cand, vocea scaraitoare a vreunei pasari”. “Uneori auzeam vulpile cand cutreiereau peste crusta zapezii, in noptile cu luna in cautarea unei potarnchi sau altui vanat, latrand aspru si demonic precum cainii salbatici; caci daca luam epocile in considerare, nu ar putea exista o civilizatie printre animale, la fel ca la oameni? Ele imi pareau mie oameni rudimentari, de vizuina. (…) Uneori una venea pana la fereastra mea, latra un blestem vulpesc spre mine si apoi se retragea.”