Mi-am desenat personaje din romanul meu


M-am reapucat, de vineri, sa scriu la roman - asa ca mai "subtire" cu blogul, macar o perioada, cat voi putea sta pe scris. Pentru cei multi care nu stiu, e vorba de “Concert in Si Bemol pentru Cainele Pamantului” (cu varianta “Concert in Si Bemol Major Pentru Cainele Pamantului). Il scriu cu gandul sa iasa ceva inexistent pana acum in literatura romana. Cum mai ziceam, unii il vor iubi, altii il vor distruge fara nici cea mai mica remuscare. Evident, cu minima conditie sa aiba subiectul adoratiei sau respingerii, :) adica publicarea aventurilor din lumea fantastica si ascunsa care la suprafata este de o banalitate si normalitate care ii face… cinste.

Daca ultima data, in etapa incheiata in august, de cand nu am mai putut scrie, grija cea mare era sa nu uit detalii dintr-o secventa in alta, pentru a le uni in final intr-o constructie pe care am conceput-o in urma cu mai mult de 4 ani, de data asta m-am concentrat asupra unui singur episod. Sunt de 3 zile cufundat in intalnirea celor 4 pensionari din fata blocului H8, le revad chipurile si gesturile aproape in fiecare pauza de citit. Da, paradoxal, am si citit destul zilele astea: am terminat excelenta carte a lui Radu Aldulescu “Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare” si la fel de impresionanta “O coborare in infern” de Doris Lessing.

Intre timpii de lectura, ma opream si mi-i imaginam pe Nea Misu – fost profesor de istorie, Nea Ghenadie - fost maistru, si Nea Nelu Dumitru – fost contabil (celebru pentru problemele sale cu “gazele”) cum stateau ei in fata blocului si, la umbra ciresului si blocului plin de banalitati aparente, isi beau berea oferita de ticnitul dar respectatul “om al ploii”, mecanicul auto Nea Pompiliu.

Vineri, inainte sa ii “vad” pe toti foarte clar, cand inca erau doar niste personaje-idei, le-am facut o schita pe care am lipit-o pe perete sa ii am mereu sub nasc cand scriu. Poate si din cauza ei, poate si pentru ca sunt absorbit doar de scena asta, barbatii si mediul care ii inconjoara, intalnirea lor “baieteasca” imi este deja, de sambata seara, un film finit, impartit bine pe cadre. Punerea filmului in litere inseamna, dincolo de cautarea celui mai bun amestec de cuvinte, efortul de a-mi reaminti ce a facut imaginatia lasata sa se fugareasca singura, atat prin jurul blocurilor din Marele Oras, dar si pregatind drumul subteran spre Micul Oras, acolo unde fantasticul, tot ascuns, este miez suculent si tulburator.

Doamnelor si domnilor, in imaginea de mai sus ati facut cunostinta cu cei 4 pensionari, o parte din personajele “Concertului in si bemol major pentru cainele pamantului"

Pentru o intelegere mai usoara a… capodoperei, in stanga se afla un bloc cu o bancuta in fata; tot in stanga, sus, intre primii doi, e un cires batran, iar in dreapta nu o e o scara, ci un rand de garaje :)) “H8” e numarul blocului, iar Ghenadie tine subrat o cutie de table.


P.S. Nu stiu cum am ajuns sa scriu din nou... Sigur o parte din "vina" apartine cartii lui Radu Aldulescu.


Later edit (28 ianuarie 2010) A doua jumatate din “O coborare in infern” de Doris Lessing nu mi-a placut aproape deloc. Incantarea mea enuntata mai sus (cand inca nu terminasem romanul) tinea doar intalnirea cu acea lume fantastica de la inceput. Dupa ce se trezeste asa-zisul profesor, puteti sa inchideti cartea si sa o lasati deoparte.