Imaginea evreului in cultura romana - Andrei Oisteanu

In urma cu 4-5 ani am descoperit un nou unghi, un alt filtru, prin care poti privi istoria lumii: din perspectiva evreilor, a prezentei si a migratiei lor dintr-un teritoriu in altul. Aproape nici un eveniment major al istoriei, cu precadere cea a lumii occidentale, nu poate fi pe deplin inteles fara a se lua in calcul rolul jucat de reprezentantii acestui popor.

Cunoscusem prin “Dumnezeu, evreii si istoria” (Max I. Dimont) si prin “Mituri fondatoare ale antisemitismului” (Carol Iancu) tratarea ideii la nivel macro, european si mondial. Prin cartea lui Andrei Oisteanu am ajuns la specificul acestei idei in Romania.

Fascinanta lucrare pentru oricine vrea sa stie ce neam suntem, cum ne-am lasat condusi de mimetism sau cum am dat dovada de inventivitate, toleranti sau, mai cu seama, antisemiti, in marile sau micile aspecte ale iudaismului.

“Imaginea evreului in cultura romana” a lui Andrei Oisteanu este “o excelenta si docta exegeza, situata la interferenta dintre imagologie si antropologie, privind imaginea evreului in cultura romana si central europeana” (Zigu Ornea), unde “cititorul va petrece cateva ceasuri de lectura pasionanta si, daca e om intreg, va cadea pe ganduri” (Andrei Plesu), intalnindu-se cu “formele uneori hidoase si nocive, alteori hilare si beningne, pe care le poate lua o reprezentare a “evreului” contopind prejudecati, stereotipuri si stravechi deprinderi ale demonizarii intalnite in cultura europeana”.

P.S. Pentru eventualii carcotasi: nu sunt evreu, doar ateu, “om intreg”, vorba lui A. Plesu si "nu vreau sa mor prost", dupa cum zicea Alexandru Dragomir. :))

(Dati click pe imagini si le puteti vedea mai mari.)


muzica imnului statului Israel are radacini in "Cucuruz cu frunza sus"


casatoriile mixte


culoarea roscata a pistruilor - legende


"evreul-furnica" si "romanul-greiere"


cum au detronat bauturile tari vinul in Tarile Romane






Desi se interzicea calatoriile in zilele de Sabat, rezolvarea a venit de la apa pusa sub sezut





etimologia cuvantului "iarmaroc"



“Imaginea evreului in cultura romana”, Andrei Oisteanu. Editura Humanitas, 2001. 490 pagini, ilustrata alb-negru.