Casa de hartie - Carlos Maria Dominguez


„Eu apuc fiecare carte si, daca nu e marcata, n-am orgasm”

Nu ma indoiesc ca orice pasionat de carti va indragi micul roman “Casa de hartie”. In pur spirit latino-american, Carlos Maria Dominguez e obsedat de carti. In acelasi spirit, inteles si insusit doar de cei care se infioara la atingerea literei tiparite, argentinianul autor se arata, fara pic de indoiala, un maestru al scrisului.

Pe scurt: Bluma Lennon, profesor universitar, e accidentata mortal la Londra de o masina in timp ce, traversand strada, citea un poem de Emily Dickinson. Naratorul, cel care urmeaza sa o inlocuisca la catedra, primeste, prin posta, „Hotarul din umbra” de Joseph Conrad. Plicul e pe numele Blumei si vine din Uruguay. De aici, drumul este facut inapoi, in abordare clasica, cu intentia de a se descoperi adevarul, taina si trecutul celei suspect disparute, dupa ce l-a intalnit pe uruguayanul bibliofil Carlos Brauner.

Un mister bine dozat, desi in prima treime e mai diluat, pentru ca finalul sa zbârnâie. Tensiunea din ultimele pagini e prezenta atat la nivel epic, prin adaugarea de noi intamplari, cat si la cel stilistic. Romancierul erupe in descrierile finale, tinut parca in frau pana atunci de grija pentru constructie.

Viata bibliofililor si a cititorilor obsedati. Vag cunoscuta, necuprinsa si neinteleasa. Cu stranii apucaturi, care-i poate inspaimanta pe neintitati. Cu toate acestea, lumea cartii nu e deloc o initiere in universul livrescului, ci o potentare a misterului, chiar si cu usoarele accente ironice, inevitabile totusi, cand e vorba de exces. Dupa scena finala, iti dai seama ca autorul te-a dus usor de nas. Daca iti place unde te-a dus si cum te-a dus, rememorand, ganditor si zambitor, locurile si ideile prin care ai fost, inseamna ca esti un cititor inteligent (si model – dupa U. Eco). Iar eu ma bucur ca ai descoperit cartea, trecand, la fel de misterios, prin blogul asta. Si acum, fara gluma: cata lectura, atata evaziune si tot atata „nebunie”. Cititi-o pentru nebunie si pentru cel putin un orgasm... intelectual :)

P.S. Va veti fi dorit, cu siguranta, ca romanul sa fi fost de mai mare intindere. Pana atunci, pana la aceste regrete, va ofer cateva extrase:

„Desi, trebuie sa marturisesc, sunt un cititor extrem de limitat. Simt nevoia sa citesc intregul angrenaj de note, sa clarific sensul fiecarui concept in parte, si din aceasta pricina, cu greu ma apuc sa citesc o carte fara sa-mi iau inca vreo douazeci langa mine, uneori pentru a imbogati interpretarea unui singur capitol.”

„Baia avea carti pe toti peretii, mai putin la dus, care nu se deteriorau, caci renuntase la spalatul cu apa calda, pentru a evita producerea aburilor. Vara sau iarna, facea dus cu apa rece”

„De exemplu, nu indraznea sa puna un Borges langa un Garcia Lorca, pe care argentinianul il calificase drep un „andaluz profesionist”. Si nici un Shakespeare langa un Marlow, date fiind insidioasele acuzatii de plagiat dintre cei doi...”

„Eu apuc fiecare carte si, daca nu e marcata, n-am orgasm”

Casa de hartie - Carlos Maria Dominguez. Editura RAO,2005 (format mic, 118 pagini, din care 23 sunt prefata)