Pata bej din supermarket

Femeile moderne au in instinct asortarea in culoare. Prin cartierele mohorate ale oraselor, predomina hainele gri si maronii – cenusiul blocurilor si maroniul gunoaielor putrezite. Se inconjoara de alta nuanta de gri cand se duc in birourile inox-ate ale cladirilor din centrul Marelui Oras, isi agata multicolore textile cand stiu ca vor fi vecine, chiar pret de o clipa, cu lanurile de maci de la marginea soselelor.
Am senzatia ca e mai mult decat o armonizare cu decorul, mai mult decat o incercare de a impresiona mascul prin integrarea lor in relativ. Prin felul in care se imbraca, majoritatea femeilor nu fac decat sa se puna la adapost, accepta conditionarea exterioara. De aceea se si ridica ele impotriva celor extravagante, care doresc impunerea de noi “apucaturi” in moda, care nu respecta culoarea decorului (vezi povestea panterei negre aici).
Cum ziceam, femeile actioneaza din instinct chiar si in acest cazuri.
O dovada in plus ca asa este am descoperit tot in supermarket… Poate v-ati plictisit de subiectul asta pe blog, dar, desi il urasc, ii descopar acestui colcaitor spatiu calitati din ce in ce mai interesante.

Femeia era la standul de oua. Ridicata pe varfuri, ca sa poata vedea mai bine, isi alege cele mai frumoase si mai mari oua din cele 3 micro cofraje aliniate in fata ei. Ce alege pune in cutia din mijloc. Cerceteaza ouale, toate bej, cu atentie, sufla peste ele, le mangaie gratios si le culca, grijulie, in cuiburile din carton bej. Isi trece firele de par blod si scurte dupa urechi, incetinind miscarea in dreptul tamplelor masluite cu fond bej, dupa care face un pas inapoi. Se pare ca lipseste ceva. Supermarketul isi vede de treaba lui, de intermedierea hranei intre rafturi si burtihanuri. Pe femeia slaba, relativ tanara, in incremenirea contemplativa (precum pantera neagra cu pomelo), cu piciorul drept usor dat in spate nu o baga nimeni in seama. In afara de mine. Pe femeia nici frumoasa, nici urata, manuind magistral ouale de gaina, nu o aduce nici un barbat in imaginatia lui bolnava si nativa.
Femeii, aproape nevazuta, ii mai vine o idee. Desface o cutie in spatele celei in care isi alesese deja niste oua minunate, lucind in lumina de neon a supernarketului. Se da inapoi cativa pasi si se ridica din nou pe varfuri, in pantofii bej. Imi dau seama, intr-un tarziu, ca vrea sa vada daca in cutia abia desfacuta din spate sunt oua mai mari decat cele alese de ea. Se joaca putin, ganditoare, cu lantisorul auriu de la gat.

Da, un ou este mai inalt decat ale ei, poate cu un milimetru-doi.

Il schimba. Mai face un pas inapoi, cauta din nou alinierea varfurilor rotunjite, in timp ce isi trage in jos, instinctiv, puloverul bej inchis peste talia joasa a pantalonilor bej deschis. “Asta e!”

Ia cutia cu cele 10 oua si se departeaza de raft. Abia acum, un barbat o mangaie in imaginatia lui bolnava si nativa, abia acum cand femeia – blonda spalacit, cu ambalajul de carton strans la pieptu-i de pitulice – se profileaza, pe albul gresiei de supermarket, ca o pata bej, o uniforma de camuflaj perfecta pentru culesul, neprogramat si nesimtit, al celor mai frumoase 10 oua, in coaja bej, din supermarket.

De dragul povestii, ar fi fost bine ca ea, dupa ce le-a platit, sa se impiedice si sa le sparga. Nu s-a intamplat asa: căcăniul bejuliu al femeii a ramas fără pată!