YI YI / A One and a Two (2000)

"Pot sa vad doar ce este in fata mea, nu si in spate. Deci pot sa vad doar jumatate de adevar."

YI YI (A One and a Two) este o supa lunga care are parti enervant de bune, memorabile chiar. Un “soap opera” de 173 de minute, care descrie viata unei numeroase familii din mediul urban taiwanez. Dramele lor sunt dramele omului contemporan, le auzim la fiecare pas, le vedem in multe filme, ne-am saturat de ele pana peste cap. Si totusi de ce l-am rabdat pana la capat?

Apare, in cotrapartida plictiselii, un pusti, al carui rol merita toata stima. Aparent apatic si neimplicat (din familia fetitei Alice din “Alice in the Cities”), cu gesturi retinute, el exploreaza idei care celorlalti le sunt total straine. Fotografiaza tantari prin casa, pentru ca numai asa o poate convinge pe mama lui de existenta lor. In parcarea subterana are acest dialog cu tatal lui:
- Tata, eu nu vad ce vezi tu, iar tu nu vezi ce vad eu. Cum pot sa stiu eu ce vezi tu?
- Buna intrebare. Niciodata nu m-am gandit la asta. De aceea avem nevoie de un aparat de fotografiat. Vrei sa ai unul sa te joci cu el?
- Tata, putem sa stim doar jumatate de adevar?
- Nu inteleg.
- Pot sa vad doar ce este in fata mea, nu si in spate. Deci pot sa vad doar jumatate de adevar, corect?
Dezarmat de intrebarile filozofice ale pustiului, tatal revine cu picioarele pe pamantul mlastinos al realitatiii imediate, intrebandu-l unde sa o scoata pe maica-sa la plimbare pentru ca era prea depresiva in ultima vreme. Mai tarziu, pustiul chiar sa apuca de fotografiat cefele oamenilor. Cand unchiul sau isi descopera spatele intr-o poza il intreaba de ce, iar baietelul ii raspunde inocent:
- Tu nu poti sa o vezi, asa ca te-am ajutat eu.

O adolescenta isi surprinde mama in pat cu profesorul de pian si se intreaba retoric si tipand:
- Cum se poate ca tu, mama mea, sa te culci cu profesorul meu de muzica?
La care profesorul, un agarici, alergand dupa adolescenta prin casa, incercand sa linisteasca spiritele, in timp ce isi baga in pantaloni camasa, raspunde incredibil:
- Si profesorii sunt oameni.

Un adolescent, ca sa isi impresioneze iubita, face urmatoarea afirmatie, preluata de la unchiul sau: “Traim de 3 ori mai mult, dupa ce s-au inventat filmele. Filmele de ne dau de 2 ori mai multa experienta decat luam din viata cotidiana” Ca sa exemplifice, se refera la faptul ca stim din filme atat de mult despre crime ca si cand le-am fi facut noi, deci, cum ar veni, suntem mai bogati in stari sufletesti prin intermediul artei. Tipul, oricum o prezenta trecatoare in poveste, isi anunta inca devreme dereglarile emotionale, pentru ca in final chiar sa ucida o femeie.

Puse una peste alta, gasiti in acest foarte aclamat film de catre critici o poveste de dragoste elucidata dupa zeci de ani, drame adolescentine, conflicte banale intre soti, epuizari nervoase la serviciu, lume interlopa, nunta, nastere, moarte, karaoke etc… As putea spune ca are din toate cate putin, chiar si sex, amintitindu-mi si de zgomotele iesite prin peretele vecinilor de bloc.

Pentru cine se incumeta, urmariti in cate cadre apare culoarea portocalie (ca in exemplele de mai jos), ca o pata izolata - de cele mai multe ori, aparent nesemnificativa, care focalizeaza atentia in cadrele respective. Si mai important chiar, ca joc al camerei, este pozitonarea acesteia fata de usile deschise sau intredeschise, usi care abunda in film, ca simbol al sufocarii in spatiile mici, interioare.