Julie & Julia (2009), sau "Totul trece prin gura"

Am vrut sa scriu in acest prim text pe blog, din 2010, despre cat de foarte mult urasc mancarea si de ce. Apoi mi-am dat seama ca sunt prea patimas si furia anchiloza scriitura, asa ca o las pe alta data.

Am avut de mult un nestavilit dezgust :)) fata de orice activitate care este legata de mancare, insa dupa ce am vazut filmul Julie & Julia, tot ce credeam domolit in aceasta repulsie a izbucnit. Azi noapte, pe la 2, dupa ce s-a terminat, ma tot miram cum se poate ca dintr-un asemenea subiect, pasiunea pentru retete culinare, sa se nasca un film, pornit dintr-o carte, care, la randul ei, a fost scrisa pe aceeasi idee. Cum se poate ca intr-un film pe un asemenea subiect atat de mic si prapadit, sotul sa ii spuna sotiei cam asa: “O sa scrii o carte mare, care va schimba lumea. O sa vezi!” CUM, cand era vorba de o prapadita de carte de bucate? Sotul era atasat cultural la ambasada SUA, iar viitoarea autoare a best-sellerului, din prea mult timp liber si independenta financiara, devenea preocupata doar de culinarie.

Dupa ce m-am indignat ce m-am indignat, nocturn si matinal, :) mi-am dat seama ca Julie& Julia marcheaza sigur si precis o mentalitate a momentului. Filmul este cea mai de sus expresie, laudativa – cum altfel? - a febrei culinare de care este cuprinsa societatea noastra.

Invatarea unui noi retete a devenit de mult o modalitate de a-ti arata superioritatea: “vino la noi sambata, iti fac o placinta cu struguri, de mori”. Cu un restaurant bun arabesc iti dai pe spate iubita de la marketing, care trudeste juma’ de zi la birou, un sfert prin restaurantele de lux si ultimul sfert in salile de fitness sa isi dea jos bucataria arabeasca de pe burtica. “Hai se vedem un film la noi” e pe cale de a iesi din moda, desi se fac tot mai mult comedii usoare si proaste. Ce sa mai vorbesc despre “ce carti ai mai citit?”

Totul trece prin gura, iar Jamie Oliver este unul din zeii noii religii. Gurmanzi si cvasi-inactivi intelectual, contemporanii nostri au acasa doua rafturi cu carti: unul cu retete, celalalat cu diete pentru slabit. Monstruozitatea inseamna exagerare, asa ca filmul asta celebreaza monstrul care nu se mai ascunde in bucatarie, ci danseaza din limba si buricul uriase pe masa, incepand din bucatariile inghesuite ale blocurilor, pana in marile si scumpele restaurante din centrul Marelui Oras.

Ca totul sa fie cat se poate de actual, filmul mai include, in paralel, si povestea unei bloggerite care nu si-a gasit nici o alta vocatie decat aceea de a scrie un blog despre retete culinare. Mariledrame ale celor doua femei, obsedate de deliciile mentionate intr-un retetar ridicat la rang de capodopera, sunt jenante, superficiale si greu credibile, dar sunt sigur ca, asa monstruoase cum le numeam, vor face deliciul multor spectatoare, artiste… :)))) gastronomice. Iar daca acele artiste au si blog, satisfactia este ca si garantata.

Peste 100 de ani, pariez ca, in societatile gurmand-civilizate, expresia “mi-a trecut o idee prin cap” va fi inlocuita cu “mi-a trecut un gust prin gura”, unde cuvantul “gust” va acoperi sensuri confuze, baloase si instinctuale, pentru ca notiunea de “idee” va fi de mult inghitita si disparuta undeva intre omulet si colon. Pofta buna!


P.S. Maine despre pantera neagra cu palarie la fel de neagra in supermarket, cu promisiunea ca voi scrie in fiecare zi aici, in afara de sambata!

Later edit: Am uitat sa precizez un detaliu pe cat de important, pe atat de inspaimantator: filmul de bazeaza pe fapte reale, dupa cum este anuntat inca de la inceput.