Mon Oncle (1958)

Pentru că pe acest blog intră oameni cu un simţ bun al artei (aşa puţini câţi sunt!) şi pentru că urmează zile cu frig, când mulţi stau în casă, m-am gândit să vă recomand un film excepţional. “Mon Oncle” al lui Jacques Tati, actorul şi regizorul, cel cu o fantastică înţelegere a povestirilor despre limită, apropiere şi despre depărtare. Delicat, fără ostentaţia holywoodiană, dar cu atât mai convingător şi mai memorabil. Un umor special, care aduce a Chaplin, dar nu e de acolo.

Filmul a fost obsesia mea din această vară. Rareori mi se întâmplă să fiu atât de încântat şi să promovez înspre prieteni un film, riscând momente penibile prin insistenţă. Ultima dată când am păţit aşa ceva a fost cu Boodock Saints. Acum “mă” risc şi aici. Dacă nu l-aţi văzut cumva deja, el fiind faimos până peste poate, căutaţi această capodoperă. Dacă l-aţi văzut, poate că v-am dat o idee bună să îl revedeţi.

Despre film am aflat după ce Alex. Leo Şerban a povestit într-un interviu că şi-a adus pelicula în ţară pentru o vizionare privată într-o sală de cinema. Mi s-a părut un moft iniţial, dar, după ce am văzut filmul, mi-am dat seama de motivele omului.

Îmi pare foarte rău că nu mi-am făcut timp să scriu mai pe larg despre Mon Oncle. Trebuie să revin într-o zi asupra unchiului care are grijă să fericească păsărica din colivie cu raza soarelui reflectată de geamul mansardei.

O secvenţă, prin care să intraţi în atmosferă:

4 Responses to "Mon Oncle (1958)"

als

ce ma bucur k l-ati vz!!
invidiez orice om care-l vede pt prima data - desi, desigur, a-l REvedea e si mai frumos pt k anticipezi placerea care te asteapta la destinatie ;P
ps a fost vizionare privata, dar nu l-am vz singur, pacatele mele! mi-am invitat prietenii & au umplut o sala :)

Liviu Drugă says
1 octombrie 2010, 19:01

als, buna precizarea legata de vizionarea privata. Se putea intelege f. usor ca ati vazut filmul in sala goala. Nu am fost eu destul de clar in text, desi stiam cu ce ocazie a fost facuta proiectia.

Anton says
1 octombrie 2010, 19:11

Ah, da! pe acesta l-am văzut chiar şi eu. Nu într-o vizionare privată, ci mult mai plebeian, la cinema "Drumul Sării", alături de cinefilii din piaţa Rahova, care se odihneau aici, până să prindă rata din Alexandriei. E un film cu un farmec şi o poezie aparte. Mă mărginesc, cuminte, să spun, de data asta, doar atât.

Liviu Drugă says
4 octombrie 2010, 15:48

Anton, am apreciat la film, in primul rand, absenta accentelor, desi, la o prima vizionare, ar putea deranja linia de demarcatie pe care o traseaza intre cele doua zone ale orasului