Festivalul de Literatura Bucuresti 2010 - ziua 1

M-am decis in ultimul moment sa ma duc la Festivalul de Literatura de la Muzeul Taranului Roman. Din curiozitate. Ma asteptam sa fie intr-o sala de cinematograf, ceva mai mica. Cand colo, o sala mica de bar. Il numesc ei “club” probabil pentru ca are o scena mica in fatza. Acolo s-au urcat, pe rand, si au ramas, la invitatia lui Ovidiu Simonca, Adam Bodor, Petru Cimpoesu, Cristian Teodorescu si Varujan Vosganian. Au mai urcat cativa, dar eu doar pentru cei 4 scriitori am avut ochi.

Ok, hai sa zicem ca am remarcat si stradania lui Ovidiu Simonca de a fi o gazda buna si un organizator care a vrut sa se tina de planul de acasa, de aceea mi-a si parut prea rigid in comparatie cu ce se intampla pe podium. De departe, Varujan si Cristian au fost cele mai copilaroase personaje. Dezinvolti, sopocaindu-si mereu la ureche cate ceva, ciocnind discret si nu prea (cate doua) pahare de vin rosu, au aratat ca sunt obisnuiti cu publicul, poate prea obisnuiti. :) Cand au citi insa din cartile lor, baietei Varujan si Cristian au devenit barbatii Teodorescu si Vosganian, intorcandu-si fetzele lor de barbati in floarea varstei spre trecutul neamului lor si spre tineretea lor. Si in intoarcerea asta s-au aratat nu doar nostalgia si respectul pentru cele trecute si povestite de ei, dar si munca pe care au pus-o in scriererea lor.

M-a impresionat felul intim, straniu – de alchimisti - in care isi cautau prin carti fragmentele pe care sa le citeasca publicului. Chiar luminati de reflectoarele salii, mi-i imaginam, ca asa stateau si acasa, la o masa, intr-o lumina mai domoala, recitind ce tocmai scrisesera. In cautarea asta printre paginile propriilor creatii, ei, zic eu, nu se mai simteau prezenti in sala celor cateva (4?) zeci de persoane. Trebuie sa fie tare ciudat sa stii ca trebuie sa alegi un text, din sute de pagini, toate ale tale, un text care are ca unic scop impresionarea, prin lectura, a unei audiente

Lectura lui Varujan Vosaganian a fost senzorial-militaroasa, ca intotdeauna. Rostea apasat si delicat, la fel cum – lucru probabil observat de toti -, isi mangaia genunchiul, (poate din prea multa concentrare) in timpul unei interventii catre public. Senzorial a fost si cand si-a trecut, insesizabil aproape, degetele peste supracopera lucioasa a cartii lui, impinsa grijuliu apoi pe un colt de masa. Gestul lui a fost mai mult o mangaiere plina de respect pentru obiect in sine, pentru trecutul adunat in acele pagini si, de ce nu?, pentru rezultatul muncii lui de autor. Tot ca o mangaiere a fost si cand si-a aranjat parul, cat mai e, :) alene si amplu, dintr-o de inteles grija pentru propria imagine.

Se vedea ca, la momentul elaborarii, Varijan isi CITISE textul in gand, ca il scrisese sa si sune bine, daca era ROSTIT. Spre deosebire de Cristian Teodorescu care se bucura de fiecare data cand ajungea sa citeasca un dialog. Izbucnea, metamorfozat, in temperamentul personajului pus sa vorbeasca in carte, in timp ce pe parcursul descrierilor citea mai relaxat – mai neglijent, poate ar fi totusi incorect sa zic.

L-am lasat special deoparte pe Petru Cimpoesu, scriitorul moldovean. La acea masa, a fost singurul care a respectat subiectul serii – “In casa parintilor mei”. A venit, cum a si marturisit, “cu temele facute”. La inceput timorat, poate sub complexul provincialului, a sfarsit prin a contrabalansa necontrolabilele si haioasele iesiri ale celor doi bucuresteni printr-o exactitate laconica a comentariilor (si acida uneori). Si Cimpoesu se bucura cand intalnea liniuta de dialog, si in vocea lui intervenea o prospetime a tonalitatilor cand trebuia sa se imprumute vreunui personaj.

Petru Cimpoesu spunea ca el nu are contacte cu lumea literara, fiind 30 de ani parca, inginer petrolist la Roman (?). Cred ca si din acest motiv, lumea din sala l-a apreciat si mai mult. Poate ca multi s-au identificat cu el, nu stiu. Oricum, el a fost marea descoperire a serii pentru mine. Sa nu se inteleaga ca ceilalti au fost mai prejos, insa pe el nu il stiam nici de la tv, nici de la radio, asa cum ii cunosteam pe Teodorescu si pe Vosganian.

Au mai vorbit ei despre relatiile familiilor lor cu actul scrierii. Varujan a pomenit-o pe mama lui, Teodorescu sotia, iar Cimpoesu, daca nu ma insel, tot sotia. Nefolositoarele si eternele discutii despre piata de carte de la noi au fost scurte, ceea ce am apreciat extrem :))

Desi nu am auzit pana acum de el, Adam Bodor, nascut in 1936, in Romania si plecat in 1982, a fost prezentat ca un posibil candidat la Premiu Nobel pentru Literatura!!! Cimpoesu a si remarcat ca, daca autorul ungur o sa ia premiul, romanii se vor bucura ca Nobelul a fost luat iar de unul de-ai nostri. Evident ca dupa poanta asta, spusa pe un ton mucalit, au urmat aplauze :)) Au aparut in Romania deja luna asta 3 carti ale acestui Adam Bodor, mai mult tacut in aceasta seara si putin vorbitor de limba romana, cunoscut in alte tari (vreo 20), dar prezentat noua abia acum. Tot e bine! Si Bodor a spus ca se tine departe de lumea literara si de cititorii sai de teama de a nu parea neinteresant, lasand cartile sa vorbeasca in locul lui.

In ansamblu, a fost o seara placuta, la final cu doua intrebari din public, nu fantastice, care ori nu au fost intelese, ori au fost privite prea de sus si tratate superficial… Ma rog.

Concluzia fireasca: scriitorii sunt niste oameni normali! :))

P.S. Imi cer scuze pentru eventualele greseli din text, corectez maine, daca e cazul. Ma grabesc sa plec de acasa. Nu stiu daca ma mai duc si in aceasta seara la Festival. Parca da… Va tin la curent… alternativ :)))

8 Responses to "Festivalul de Literatura Bucuresti 2010 - ziua 1"

karina says
29 octombrie 2010, 16:57

ce ochi de artist ai avut asupra personajelor. impresionanta descrierea ta...

Anton says
29 octombrie 2010, 17:58

Cei trei prozatori români invitaţi sunt - după mintea mea - cel puţin remarcabili. Ca prezenţă, ştiu că domnul Cimpoieşu frapează tocmai prin firescul său. Despre Adam Bodor, spre ruşinea mea, nu ştiu absolut nimic.
Observ în schimb, cam stânjenit, că asupra domnului Ovidiu Şimonca tocmai s-a dezlănţuit o ploaie de şrapnele trase în serii scurte şi dese de către domnul Pleşu, asistat de pe paginile altei reviste de domnul consul Ioan T. Morar. Domnul Şimonca a fost gratulat cu următoarea caracterizare de domnul Pleşu: "... scrib nărăvaş, incapabil să sară peste propria lui umbră". Sau: "Autorul mai curând placid şi incolor până la o vreme, s-a descoperit brusc năpădit de hormoni. O unsuroasă poftă de succes(dacă nu cumva un oportunism servil) îl face să sară etapele şi să ridice sever degetul mai sus decât i-o îngăduie propria lui statură". Domnul consul Ioan T. Morar apreciază ca elegante spusele de mai sus şi completează salva maestrului Pleşu cu un: "Incolor până la o vreme, dar proaspăt vopsit în culorile războiului cu valorile care nu convin celor ce-l plătesc". (Sic!)
Şi astea-s doar câteva ziceri ale unor fruntaşi ai culturii noastre, surprinse tocmai în această săptămână.
Ana Ahmatova îşi amintea la un moment dat despre tinereţea petersburgheză a lui Mandelstam şi Pasternak, într-o plină dispută, încă tineri: "insuficient de siguri pe sine pentru a fi plicticoşi". Finesse!

În rest, mă bucur sincer pentru privirea ta limpede şi pentru participarea ta degajată dar pătrunsă de curiozitate.

Şerban Tomşa says
29 octombrie 2010, 23:15

Îmi place Cimpoeșu. Am citit Simion Liftnicul și am fost încântat. E un roman cu care putem „ieși” și afară...

Anton says
30 octombrie 2010, 07:44

@ Şerban Tomşa
Vă anunţ că, spre a mea bucurie - deşi evident că n-am absolut niciun merit -, Simion Liftnicul a ieşit deja. În Cehia, nu numai că a fost editat, dar a primit şi un premiu important pe plan naţional pentru literatura străină, iar în Germania aud că a avut un asemenea succes de public încât i se pregăteşte o a doua ediţie.
Umblă vorba - pe surse!- că sunt interesaţi atât franţuzii cât şi britanicii. Aripat cum e, ca mâine o să treacă şi oceanul...

Liviu Drugă says
30 octombrie 2010, 19:24

Karina, uneori e misto sa ai ochi de artist :))

Anton, nu stiu nimic despre acuzele care i se aduc lui O. Simonca. CIudat mi se pare ca ele vin si de la Plesu. O.S., de la tv si de pe scena clubului de la Muzeul Taranului Roman, parea un tip la locul lui, usor retras si, din aceasta cauza, o oarecare nepotrivire cu rolul pe care si l-a asumat, de persoana cat de cat publica.

M-am apucat sa citesc Zona SInistra a lui Adam Bodor si e promitatoare dupa primele 30 de pagini. Cartea e mica si sper sa am timp sa zic despre ea aici doua vorbe.

Serban, cum am mai zis SImion Liftincul e o carte buna care chiar a si fost apreciata la vremea lansarii. Din ce zice Anton, succesul ei continua si pe alte meleaguri. Cimpoesu spunea la Festivalul Literaturii ca subiectul romanului cel putin, daca nu chiar toata cartea a fost lucrata inainte de Revolutie.

aici sunt mai multe detalii, pentru cine are chef de aprofundari http://petru.cimpoesu.ro/

Anton says
31 octombrie 2010, 09:03

Ciuidăţenia care te intrigă pe tine are o explicaţie cât se poate de simplă. Puţină istorie recentă:
Ultima vizită a doamnei Herta Muler a stârnit multă vânzoleală pe la noi. Nu numai cea firească întâmpinării unui oaspete de seamă, ci şi una rezultată din anumite puneri la punct ale doamnei Muler vizavi de amfitrionul şi editorul ei din România, domnul Liiceanu. Din scânteile acestei discuţii publice au fost alimentate şi nişte luări de poziţie critice la adresa directorului Humanitasului. Unul dintre cei ce a luat asemenea poziţii - în niciun caz laudative, să ne înţelegem - a fost şi domnul Şimonca. Iar domnul Pleşu este prietenul de-o viaţă al domnului Liiceanu... De aici, fandaxia-i gata, iar grenada pamfletară a scriitorului angelolog a fost detonată în Dilema veche (numărul trecut).
Eu unul îl apreciez în mod deosebit pe domnul Pleşu - nu că ar avea dumnealui nevoie de aprecierile mele, dar îmi exprim o opinie - considerându-l de departe unul dintre cei mai buni şi expresivi vorbitori ai limbii române. În rest, sigur că toţi cititorii săi pot fi de acord sau nu cu scrierile sale. Teologii, spre exemplu, n-au fost deloc încântaţi de eseul domniei sale despre îngeri, aşa cum anumiţi antropologi sau istorici ai artei au avut obiecţii majore faţă de alte scrieri ale dumisale. Eu nu sunt expert în aceste domenii aşa că mi s-ar părea o neobrăzare (şi totodată o prostie) să m-apuc să critic lucrările domnului Pleşu. Asta cu toate că am şi eu părerile mele despre aserţiunile sale, dar prefer să le păstrez pentru mine şi să cercetez mai mult şi mai adânc. Oricum, admiraţia mea pentru atât de elegantul orfevru al limbii române rămâne neştirbită.
Acum, poziţiile critice ale domnului Şimonca faţă de domnul Liiceanu, deh, au o oarecare întemeiere (le găsiţi în Observatorul cultural). Nu mai discut de cele ale doamnei Herta Muler care a aruncat niscaiva sare pe nişte răni încă dureroase şi de la care a pornit totul.
În afară de toate aceste considerente spirituale, cei de la Observatorul cultural nu sunt agreaţi de cei din jurul Humanitas-ului fiindcă revista lor apare sub oblăduirea Poliromului...
Domnul consul I.T.Morar - Biju pentru amici - joacă într-o divizie inferioară, măcar din punct de vedere al literaturii, dacă socialmente e pe cai mari. Eu îl ştiu mai degrabă ca imitator al lui Ceauşescu în trupa Divertis, decât ca pe vreun mare scriitor (!?) ori teretician literar (??), chit că-i citesc clătinând adesea din cap articolele din Caţavencu, unde are onoarea de a semna în aceeaşi pagină cu Ştefan Agopian şi Cristian Teodorescu.
După cum vezi, teoria grupurilor are aplicaţii nu numai în matematică, ci şi în literatură. În cea română în mod special.

Anton says
31 octombrie 2010, 09:32

P.S. Şi aşa m-am întins într-un comentariu nesfârşit, dar tot mai am ceva de adăugat.
N-am dat degeaba citatul Anei Ahmatova. Anumite divergenţe de idei, zic eu, se mai pot rezolva şi în discuţii personale, fie şi aşa cum şi le rezolvau Mandelstam şi Pastenak pe vremea când Sankt Petersburgul nu devenise Leningrad, sau cum o făceau spumos şi strălucitor Camus şi Cioran, despre care îşi aminteşte Simone de Beauvoir. În orice caz, e necesară şi un pic de fineţe, măcar în lumea culturii, dacă în rest grobianismul domneşte, chit că toţi artiştii - scriitorii aşişderi - sunt de cele mai multe ori nişte copii mari şi nespus de orgolioşi. Iar în afară de fineţe ar mai fi nevoie şi de o cântărire mai atentă a însoţirilor pe care intelectualii rasaţi şi le permit.
Altminteri, să nu ne mirăm că un Gioanîă-Mihaela-dragostea-mea sau o Udrea-mop se bat pe burtă cu Cărtărescu. Zicerea românească despre amestecul în troaca porcilor nu-i vorbă goală...

Liviu Drugă says
1 noiembrie 2010, 23:12

Anton, iti multumesc pentru deschiderea pe care mi-ai efectuat-o inspre luptele dintre cele doua grupari, Humanitas si Polirom. Aproape ca uitasem ca Observatorul are inclinatii poliromistice. Cum nu il mai citesc de mult pe Observator, nici nu ma prea intereseaza cu cine voteaza. Din toate astea cel mai mult ma mira implicarea destul de agresiva lui Plesu. Dar, ca si tine, raman fanul scriiturii lui, chiar daca o mai da si el de gard, ca orice om :)

p.s. si totusi e trist daca nici greii momentului nu sunt in stare sa treaca peste simpatii personale. De fapt, ce dracu tot zic aici, asa a fost dintotdeauna :(