Din jurnalul unui bordurist bătran

“Nu imi amintesc in ce conditii am descoperit mersul pe bordura. Era sigur in adolescenta. Poate cand, parte din gasca numeroasa de la bloc, batand, fara grijile maturitatii, strazile oraselului dintre dealuri, mi-am gasit o cale mai libera pe marginea trotuarului… Poate intr-o zi de 23 August sau 1 Mai, cand lumea se bulucea sarac-extaziata pe strazi, in cele 2 zile de mari sarbatori comuniste… Nu stiu!

Sigur e ca odata descoperita bordura, am gasit si locul din care mi se deschidea o alta perspectiva asupra locurilor prin care treceam zilnic. Parca totul se schimbase in jur. Sa merg, de exemplu, pe bordura aproape un kilometru, intre Parcul cu Rockeri si casa, chiar si cand strazile erau goale, ajunsese sa fie echivalentul unei calatorii printr-un taram necunoscut. Inainte de toate era senzatia de echilibru sau, daca vreti, de dezechilibru: sa te mentii pe “cararea” lata de doar 20 de centimetri. Apoi sa te pastrezi echidistant intre ritmul lenes al trotuarului si carosabilul, care, poate si din cauza masinilor, emitea un pericol potential. Dar eu eram deasupra pericolului. De la inaltimea celor aproape 30 de centimetri, ma simteam in siguranta. Si ma simteam asa NU pentru ca mergeam pe o bucata de drum inaltata la nivelul trotuarului, pentru ca si trotuarul imi devenise destul de repede o zona straina - mai apropiata, e adevarat -, dar totodata si mai plebee.

Bordura era poteca-hotar pe care o aflasem doar eu, singurul dintre toti muritorii aia care treceau la cativa centimetri de ea – asa gandeam cu mandrie dar si egoist, pastrand descoperirea numai pentru mine. Si-apoi cine ar fi putut sa inteleaga starea asta?

Toata lumea o calca pe lat, eu o insoteam pe lung. In timp, ajunsesem sa ma enerveze intreruperile ei, lipsa bordurilor din intersectii sau din caile de acces spre curti si garaje ma scotea din starea de calm – abia asteptam sa ma urc, sa calc din nou pe bordura, sa fiu din nou intre cele doua teritorii. Acum, la batranete, imi dau seama ca starea aceea de calm, adolescentina, cand calatoream pe bordura, iar strazile orasului erau aproape pustii, era vecina (la limita!!) cu extazul drogatului.

Si-apoi a venit asfaltarea, iar pericolul difuz al carosabilului a urcat mai aproape de poteca-hotar. Iar raportul intre trotuar si zona auto s-a schimbat, si numai eu puteam sa simt asta cel mai bine. Peste inca o vara, poate doua, s-a asfaltat din nou, iar diferenta intre cele doua zone parea ca si inexistenta in ochii celorlalti calatori. Nu si pentru mine, care duceam dorul delimitarilor clare. Cand totul parea pierdut, am descoperit textura, la care nu ma gandisem niciodata pana atunci. Bordura era din alt material, diferit de cele doua care o incadrau, si asta o facea si mai speciala si mai libera. La fel cum ma simteam si eu. La o inaltime de doar 5 centimetri de carosabil, bordura se transformase intr-o delimitare si mai subtila, mult mai subtila.

Cand m-am mutat in Marele Oras, m-am aruncat hamesit pe bordura care inconjura un parc si am mers asa, cunoscand noi hotare si stari, multi kilometri. Asta se intampla acum 25 de ani. Acum am ajuns sa scriu cu nostalgie despre borduri. Poate veti cred ca sunt nebun, dar e doar o lipsa voastra de intelegere a limitei accesibile tuturor dar accesata doar de o mana de oameni. Hotarele astea apropiate, de unde lumea se vedea altfel, nu mai exista: sunt calarite de masini. Si pe lung si pe lat. A mai fost anulat un hotar, o limita. Lumea e astfel, pentru mine, parca si mai limitata, si mai privata de perspective”


Din ciclul "Povestiri de Seara din Marele Oras"

6 Responses to "Din jurnalul unui bordurist bătran"

karina says
21 octombrie 2010, 16:23

da..e o senzatie unica...eu inca experimentez textura sinei de cale ferata:))

SOmeONE says
21 octombrie 2010, 22:52

Iata explicatia atator si atator oglinzi de masini rupte, atarnand in tendoanele lor de sarma... :))

Liviu Drugă says
22 octombrie 2010, 08:50

karina, peste sina de cale ferata nu prea risca lumea sa isi parcheze masina :))

SOmeONE, din cauza Batranului Bordurist crezi? :)) Eu zic ca e de la aceeasi forta misterioasa care il atragea pe Batran. Benefica pentru el, malefica pentru masinile parcate peste bordura... :)))

SOmeONE says
22 octombrie 2010, 22:09

La asta nu ma gandisem... Parca poti sa stii ce ii trece prin cap unei borduri? :)))

Liviu Drugă says
23 octombrie 2010, 17:26

SOmeONE, habar n-am, dar poate il intreb pe bordurist. Cine stie la ce intimitati o fi ajuns cu bordura... :)))

SOmeONE says
24 octombrie 2010, 12:20

Sa speram bine! Adica, ca nu au ajuns sa discute "tete à tete". :)))