Din jurnalul unui bordurist bătrân (2)

Toamna, fluturii-s ciudati

"Azi, octombrie, 22, ora 9.10. O pubela maronie, pe una din strazile marginase ale Marelui Oras. Din ea se revarsau, caracaticeşte, pungi slinoase, pline de zoaie maronii, verzulii, rosiatice. Din ea, pline de tehnica moarta, ieseau capete de cabluri groase, decojite de plasticul izolator. Peste pubela asta, in aerul sticlos de dimineata, zbura un fluture rosu-negru. Delicat! Cred ca era ultimul fluture traitor din anul asta. Ultimul fluture nascut - si mort - in libertate, atata cat putea veni din partea unei strazi urbane, in anul 2010. Insecta se incapatana, cu batai anemice de aripi, sa se aseze pe capacul pubelei. Imi parea putin indecis, putin obosit si putin cam fraier.

Septembrie, 11, ora pranzului. Imbracat fiind eu cu un tricou puternic-albastriu, am fost urmarit vreo 30 de metri de un fluture rosu-negru, identic cu cel de pe pubela. Voia sa se puna pe umarul meu drept, in conditiile in care sufla un vant teribil pe plaja pustie de la Vadu. Nu putea. La un moment dat, m-am intins pe nisip, intre tufe, cu speranta ca vantul bate mai slab acolo jos. „Animalul”, daca nu a mai fost haituit de suflarea de vant, dupa trei aterizari ratate, mi s-a asezat pe umar. Eu tolanit pe burta, burta pe nisip, cu capul intors spre el. El si-a strans aripile, obosit poate... S-a inclinat spre dreapta, ca si cand si-ar fi cautat cea mai buna pozitie pentru a ma studia. Am stat asa nemiscati vreo 30 de secunde. Apoi, cand vantul a incetat sa ma bata, a dat scurt din aripi si s-a carat. Directia parea sa fie spre Marele Oras.

Azi, octombrie, 22, ora 9.11. M-am asezat pe bordura si m-am gandit, cu ochii la "animal", pana cand gunoierii au venit si-au rasturnat slinosenia aia de pubela. Fluturele parca asta astepta: s-a urcat pe masina de gunoi, si-a lipit aripile, ca atunci, la Vadu, si s-a carat fara sa mai priveasca inapoi."

4 Responses to "Din jurnalul unui bordurist bătrân (2)"

Anonim

Faină istorisire!
Oricum fluturii îşi permit să fie mai zbanghii. Gândeşte-te că bieţii de ei îşi petrec cea mai mare parte din viaţă în stadiul de omidă târâtoare şi veşnic fomistă, care roade tot timpul la frunze, chestie pentru care sunt urâţi de moarte de oameni şi vânaţi într-o veselie de tot păsăretul. Abia când devin fluturi pot să zboare şi să guste deliciile florilor, nu mai zic că-s veşnic îndrăgostiţi.
Condiţia de fluture e un bonus al vieţii lor de până atunci. Paradoxal, fluturii ajung la beatitudinea adolescenţei tocmai când ies la pensie...
Oricum, la fel ca toţi boemii sunt nişte ciudaţi extrem de simpatici. Eu unul recunosc cinstit că am o afinitate... electivă către domniile lor.
P.S. Nu-s anonim, dar nu ştiu cum de nu am înnemeritără pe aici cu semnătura cea electronicească. Pentru conformitate: Anton Marin

Liviu Drugă says
23 octombrie 2010, 17:24

Anton, istoria e adevarata 98%. Ca sa merg si eu pe ideea "recunoasterii" :) : nu am fost prea atras de fluturi. Culorile lor extrem de vii ii fac sa para, in ochii mei, din alta lume. Parca sunt facuti sa te oftice :))) Nu am asociat niciodata evolutia fluturilor, ca organisme vii, (inclusiv apetitul sexual) cu frumusetea si delicatetea lor. Ma incanta instanateu, dar nu ma marcheaza intalnirea cu ei prea mult.

Se pare ca borduristul a avut parte de o experienta mai rara fiind alergat de fluturele ala pe plaja :))

SOmeONE says
24 octombrie 2010, 12:49

Iata un fluture categoric ciudat! In afara unuia galbui si caruia ii place varza, toti ceilalti se pare ca prefera florile. Ma rog, in orice caz, chestii strict din natura. "Saltul de calitate" pe care l-a facut acesta descris de tine, ma ingrijoreaza. Daca si insectele (animalele au facut-o deja, in mare parte) incep sa prefere pubelele si, in speta, orasele... Dumnezeu cu mila! Bucuresti - Desert - Ploiesti - Desert - Brasov - Desert - si tot asa pana la Copsa mica, dar acolo deja este desert, deci nimic neobisnuit pentru ei. Deserte frumos demarcate cu borduri, de ce nu, vopsite, una cu alb, alta cu rosu. Gospodareste... :)

Liviu Drugă says
24 octombrie 2010, 22:49

SOmeONE, eu cred ca deruta vine de la temperatura scazuta, toamna fiind. Adica le acord circumstante atenuante. Inca! :) Ii voi urmari si la anu', apoi ma pronunt :)