A condus toată viaţa o maşină văzută doar de el

Adevărata tragi-comedie a unui nebun

V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să stai la volan toată viaţa?

Aşa aş zice că a trăit omul despre care o să vă povestesc aici. Cu dreapta schimba vitezele, apoi întindea mâinile în faţă, uşor flexate, ca ţinândându-le pe volan, cu coatele lipite de corp: o poziţie perfectă pentru alergat. Mârâia în surdină şi devenea mai zgomotos când schimba vitezele. Era mereu în mişcare, mereu cu un rucsac decolorat, şi cred că ar fi câştigat uşor orice maraton din lume. El nu era însă decât un biet nebun, pe care toată lumea îl ştia drept “Gigi Traseu”. Gigi Traseu a fost unul dintre personajele celebre din nordul judeţului Dâmboviţa. Îl vedeai peste tot, din Fieni, până pe străzile din Târgovişte, sau alergănd apatic, pe şosea, ca şi când timpul şi spaţiul nu ar fi existat pentru el. Nu se grăbea niciodată.

Uneori cerşea, dar niciodată explicit. Încetinea lângă tine, lăsând motorul la ralanti (mormâia înfundat), şi dacă îi dădeai ceva, bine, dacă nu, „baga” calm în viteza întâi şi pleca fără să spună nimic, fără să te privească. Femeile, de obicei cele mai vârstnice, îşi făceau cruce “Ferească Dumnezeu, maică” şi îi intindeau un bănuţ. Nu am aflat niciodată cu certitudine cauza nebuniei lui, deşi mulţi presupuneau că de vină ar fi fost un accident auto din care el abia a scăpat.

Circulau două istorioare foarte faimoase despre Gigi Traseu, în urmă cu 20 de ani. O băbuţă îi intinde un covrig, de pomană, după ce el o depăşise cu puţin, băgând într-a doua:
- Ia, băiete, un covrigel de la baba.
Gigi, fără să încetinească, privind-o detaşat cu coadă ochiului şi aratând cu mâna dreaptă înapoi:
- Aruncă-l în remorcă.

Altădată, cineva, în centrul Târgoviştei, şi-a lăsat bicicleta, între două maşini. Nici n-a apucat să se departeze omul de lângă bicicletă, după ce i-a blocat roata cu un lanţ, că Gigi Traseu apare de niciunde, gesticulând şi alergând dezordonat, ridică bicicleta deasupra capului şi o aruncă în mijlocul străzii, în faţa maşinilor:
- Băi tâmpitule, nu vezi că ai PARCAT PESTE maşina mea?

Prima şi singura mea întâlnire directă cu Traseu a fost stranie si inexplicabilă. Eu eram pe un trotuar, el pe celalalt. Puţină lume pe stradă. După cum alerga mărunt şi cu mâinle pe strânse la piept, părea un sportiv, mai ales că era şi în pantaloni scurţi. Îl privesc mai atent o secunda – atât! Înţeleg că ceva nu e în regulă cu el, când mi-am dat seama că mima schimbatul de vitezele din mers. Mă fixează imediat şi începe să alerge către mine, ambalând tot mai puternic motorul lui imaginar. Se îndreaptă spre mine, din ce in ce mai repede. Mă uit în spate, nimeni. E clar, sunt singurul vizat. Chiar dacă nu înţeleg ce se întâmplă, aveam doar 17 ani, mă decid să fug şi eu. La început mai incet, apoi tot mai repede – doar eram urmărit de un şofer, evident nebun, la volanul unei masini invizibile. Şi am tot fugit cu maşina aia după mine câteva străzi. Şi mai straniu - am înţeles abia după ce urmărirea s-a sfârşit - a fost că Traseu nu voia să mă prindă: a păstrat mereu aceeaşi distanţă între noi. Părea că fusese o joacă pentru el. Pentru mine, nu. Nimeni n-a putut să explice motivele comportamentului sau de atunci, pentru că era recunoscut ca fiind, de obicei, un tip liniştit.

Odată la câţiva ani mai pomenim, prin taclalele noastre evocatoare, de Gigi Traseu, faimosul personaj-maratonist al adolescenţei noastre, întrebându-ne, penibili, dacă, sărac de atunci, azi mai trăieşte. "Ar trebui să bată spre 60 de ani, nu?" Acum trei săptămăni, la ieşire din Târgovişte, la fel de atletic, cu coatele pe lângă piept, dar căzute, cu privirea rătăcită înainte, alerga pe marginea carosabilului Gigi Traseu.

P.S. Trăia?!

10 Responses to "A condus toată viaţa o maşină văzută doar de el"

Jovi says
7 octombrie 2010, 13:17

Superba povestirea ta de astazi.
Este dezvaluita perfect atat frumoasa "nebunie" a unui om, dar si atmosfera unui orasel de provincie ca atatea altele in care fiecare se cunoaste pe fiecare (generalizand un pic) si stie povestea celor din jur si amanuntele picante.
Feluri de nebunie sunt multe si le intalnim peste tot: imi aduc aminte la Campina, oraselul meu de provincie, ca intalneam in fiecare dimineata un barbat aparent distins, voit neglijent in imbracaminte si putin neingrijit, care solicita la aceeasi intersectie o tigara. Cum nu sunt fumator il refuzam mereu si uneori il urmaream cu privirea: dupa ce capata tigara, intra la 50 metri mai incolo in propria curte, in care era o vila deloc neingrijita si destul de opulenta. Nebunie, probleme de sanatate, nonconformism? Nu stiu, am pierdut legatura.

abbilbal

Şi la noi în Bălgrad este un personaj identic. "Omul maşină" Este mereu îmbrăcat cu fel şi fel de zorzoane. Vara, când este cald, el este tot gros îmbrăcat. Transportă materiale. Dar, din nefericire al nostru este uneori agresiv. A făcut puşcărie pentru că a agresat un bătrân.

karina says
7 octombrie 2010, 20:31

Cred ca fiecare targusor are nebunul sau:)
Si noi am avut un tacanit cu studii care era trimis mereu la minister sa rezolve problemele spinoase. Era omul care nu avea teama de securitate, nu avea trac la intalnirea cu oficialitatile de pe vremea raposatului. Se povesteste ca iesind odata de la ministru si vazandu-l pe acesta ca urca singur in masina, s-a dus repede la el si l-a rugat sa-l ia cu masina pana la gara. Odata asezat in masina, pe scaunul din fata, ii spune: " Dom' ministru, sunt mai ceva decat un ministru. Dumneata ai sofer...un sofer, eu am sofer ...un ministru:)

Liviu Drugă says
8 octombrie 2010, 11:04

Jovi, ma bucur ca ti-a placut si, dupa cum vezi si din comentariile de mai jos, lumea e plina de nebuni: unii mai agresivi, altii mai inocenti - dupa cum le-a fost norocul. Faza cu tigara mi-a amintit de alta intamplare pe care o voi povesti aici saptamana viitoare.

abbilbal, am senzatia ca multi nebuni au, incipient, un stadiu de rautate. Nefiind "gandita", constientizata, cred ca este vina celor care ii provoaca, desi de multe ori nu ai cum sa afli ce i-a deranjat.

Karina, excelent exemplul. Cum se foloseau ei, mititei, de un nebun. Si, din ce povestesti tu, omul era puternic dus cu pluta. De fapt, cred ca lumea il lua in serios, necrezand ca poti merge cu nebunia asa departe. Poate unii isi ziceau ca omul e prea "bazat", ca "are spate", de isi permite asa ceva :)))

karina says
8 octombrie 2010, 11:38

Exact, ai intuit bine...omul ers tacanit rau. Si cei din jur profitau...Era imbracat la patru ace, costum, cravata, super elegant si avea un vocabular elevat. Nu lipseau din vocabularul lui nici aluziile la rubedeniile lui (inexistente) cu familia raposatului Ceausescu:) Nimeni nu statea sa cerceteze arborele lui genealogic...Toti spuneau: aproba-i nebunului, sa nu avem complicatii:))
Povestea este reala...
Hazliu a fost momentul cand lumea si-a dat seama cat de departe merge nebunia lui...
Nebunul s-a certat cu familia nevestei lui,Maria. Fiind incoltit de relatiile reci ce se instalase intre el si nevasta, s-a gandit dupa o perioada sa-si reuneasca familia pentru a reinstala pacea si linistea conjugala...A dat un anunt in ziarul local: "Steagul rosu" la decese, in care anunta familia ca Maria lui a decedat si sunt asteptati la inmormantare...La momentul aparitiei rudelor, individul s-a evaporat din apartamentul conjugal pentru cateva ore:))
Imaginati-va...aparitia rudelor invesmantate in haine cernite la usa apartamentului lor, cu fetele transfigurate de bocete:)) dar si momentul cand s-a deschis usa si in usa statea moarta:))
De prisos sa spun ca s-a ospatat din curcanii rudelor adusi pentru pomana o luna..Pe vremea aia era mana cereasca:))

Liviu Drugă says
8 octombrie 2010, 11:44

karina, inventiv nebunul "tau" :)))

Şerban Tomşa says
8 octombrie 2010, 20:04

Frumoasă poveste ! Ai putea să introduci personajul într-o carte.

Liviu Drugă says
8 octombrie 2010, 20:09

Serban, dupa ce am scris aici, m-am gandit si eu la asta. :)

SOmeONE says
9 octombrie 2010, 02:04

Unica diferenta dintre nebunul "tau" si multi altii este ca aceia, din nefericire, chiar conduc masini, adevarate. Da fapt, poate diferentele sunt chiar doua: Gica traseu nu e agresiv...
Nu vreau acum sa dechid cutia pandorei cu reflectii asupra conceptului de nebunie, dar mi s-a intamplat de multe ori si mie sa rad cu pofta in fata "reprezentatiilor" anumitor reprezentanti ai categoriei. Dar ca si cum cel dinaintea mea ar fi fost un actor si nimic mai mult. Nu am simtit nevoia sa rad de omul in sine si nici macar de a-l compatimi. Pentru ca ramane de vazut, pana la urma... :)

Liviu Drugă says
9 octombrie 2010, 16:53

SOmeONE,este si asta o perspectiva: sa il vezi pe nebun doar un actor interpretand un rol. Traieste rolul vietii lui sau viata lui chiar e in rol respectiv. Interesanta mutare de accent pui in discutie. :) Si de aici sa vina si indecizia spectatorlui de a rade sau nu de reprezentatia nebunului sau de a-l compatimi? De gandit!