Fundul, o chestie absolut diabolica

Atentie: contine termeni considerati de unii drept vulgari!

Errores Dazariorum (1437)


Fundul a fost mereu un tabu, iar Crestinismul a plasat subiectul imediat in sfera ideii de Diavol, a nedumnezeirii. Dupa ce grecii antici au fost ultimii mari toleranti ai conceptului in discutiile si in viata publica, Crestinismul, incepand din evul mediu vest-european, a aruncat pentru totdeauna anatema asupra extremitatii rectului. Curul e al Dracului! Apartine celor rele, murdare, periculoase, nefiresti. Iar firea, nu-i asa?, nu este decat una singura – cea crestina!

In povestile populare medievale, poate si mai inainte, sotii care se stiau inselati si totusi nu reactionau erau purtati, in batjocura, pe cai sau pe magari cu fatza spre coada animalului. Mai tarziu, femeile erau acuzate de vrajitorie daca se spunea despre ele ca au dansat, au calarit sau au mers invers, aiurea sau in procesiuni sabatice conduse de Diavol, ca uzurpator al tronului dumnezeiesc. In Errores Dazariorum (1437) apare un desen in care Satana este pupat fix in cur de o vrajitoare, intr-un ceremonial al dezmatului, pus pe seama evreilor, conform ideii larg raspandita in epoca.

Compendium maleficarum, Milan, 1626

In alt desen (pe care nu l-am gasit pe net), credinciosii erau provocati sa pupe dosul unei maimute. Imaginea sarutului rectal se raspandeste repede drept moment important al ceremoniilor sabatice, mai ales ca, odata cu aparitia protestantilor, acestia se intreceau in ineptii cu Biserica de la Roma, incercand sa arate fiecare ca raul este in curtea celuilalt.

Dupa ce nuditatea renascentista incepe sa deranjeze papalitatea (sec 16), damnatii sunt imbracati iar vrajitoarele sunt cele cu popoul la vedere, dovedindu-se ca, pentru scoaterea sexualitatii in public, se gaseste mereu o solutie, o explicatie “moralizatoare”, care sa devinovateasca pe toata lumea :))

…Si de atunci, fundul blamat si-a urmat drumul sau incapatanat prin istorie, pana cand reclamele tv cu popouri misto de dama apar in miezul zilei, iar gay-i se confeseaza dezinvolti prin studiorile de televiziune. Bisericile mai mormaie doar prin altare sau la microfoanele protestante, temandu-se sa nu se afle cat de multe dintre luminoasele lor fetze practica ceremonialul sarutului dorsal fara insa sa fie semn de aderentza la nici un cult sanatic, ci dintr-o salbatic impuls uman.

Deci… cand indemnati pe cineva “sa ma pupi in fund”, nu uitati ca sunteti de partea Raului, a Hosului, ca, daca ma gandesc bine, intai aspirati la tronul Satanei (potrivit ceremoniei din Evul Mediu) si apoi, concluzie implicita, al lui Dumnezeu. Cam naspa, zic! :)) Nu traducea oare Irina Margareta Nistor pe VHS-urile comuniste “kiss my ass” drept “du-te dracului!”? :))

In limba romana, fundul, cu sens anatomic, e prezent in expresii care definesc finalurile negative, nefericite, periculoase: a sta cu fundul pe un sac cu bani – avaritie; a pune fundul la bataie – a risca; a-l manca in cur – neastampar, imprudenta; in fundul gol – sarac; a te duce cu mana in fund in vizita – fara cadou; a sta dupa curul cuiva - a-i face poftele; a sta in fundul cuiva - a incurca, a incomoda, a fi cu fundul in sus - indispus; a gandi cu curul - a gandi anapoda...

De exceptie mi se pare populara autosuficienta si nuanta de independenta din zicala "pu**-n cur si ban de drum", aproape ca sens de "ti-ai pus palma-n cur si ai plecat". Sigur mai sunt expresii care sa arate ca in limba romana, preluand mentalitatea crestina, fundul este disociat de notiunea Bine si de Armonie. Ceea ce, recunoasteti, este un afront adus esteticii multor posterioare,... in special de "vrajitoare"! :))

Text inspirat si bazat pe "O istorie a Diavolului" de Robert Muchembled, Editura Cartier, 2002

LATERT EDIT: Mi se atrage atentia (multumesc, Maria!) ca am uitat poate cea mai frecventa traire romaneasca: "durerea in cur"!


9 Responses to "Fundul, o chestie absolut diabolica"

abbilbal

Interesant articol. Pot spune că am îmbătrânit degeaba. Până acum n-am făcut legătura între "cur" (cum îi zicea fără ocoliş Alexandru Graur, Dumnezeu să-l odihnească-n pace)şi "drac" deşi am cunoscut semnificaţiile zicalelor şi am ştiut diferenţa între "cur" şi "fund".

Liviu Drugă says
18 septembrie 2010, 11:39

abbilbal, si mie mi s-a parut f misto legatura pe care a facut-o lumea intre cur si drac.


p.s. dupa observatia ta, am pastrat doar zicerile despre fundul anatomic. M-am lasat dus de cuvant si nu mi-am dat seama ca scapasem, gresit, si 3 cu fundul, ca si capat opus, deci nu necesar in sens de cur.

Şerban Tomşa says
20 septembrie 2010, 20:10

Foarte mișto postare !
Apropo de durerea în cur, să știi că e groaznică. Știu cazuri de oameni care au fost operați acolo și au înnebunit. Li se părea că au curul de sticlă !...

Liviu Drugă says
20 septembrie 2010, 21:15

Serban, "cur de sticla" are un usor aer... :) oximoronic

Anton says
21 septembrie 2010, 10:49

Privitor la sensibilul subiect - vorba proctologului: numai cine n-a pătimit glumeşte pe seama asta - aflat în discuţie, amintesc şi eu de spusele unuia trecut prin ciur şi prin dârmon:

"Eu sunt Francois - şi de-aia-s breaz -
Făt din Paris lângă Potoise
În ştreang va şti bietu-mi grumaz
Cât trage curul la necaz.

Evident, e vorba de Francois Villon şi al lui catren gândit pe post de... eptiaf.

Anton says
21 septembrie 2010, 22:07

Scuze! Pontoise, desigur. Uite că şi la un text aşa de mititel mi s-a strecurat o greseală. Întotdeauna recunosc cu o invidie pe care nu o am decât faţă de ele: greşelile sunt mult mai isteţe decât mine!

Liviu Drugă says
22 septembrie 2010, 09:03

@Anton, bun comentariul tau, pentru ca arata ca treaba asta e mult mai complexa, ca postarea mea este doar un inceput care trebuie sa dea de gandit. De gandit, zc, dar nu cu curu... :)

Anton says
22 septembrie 2010, 11:03

Cât despre fundul vrăjitoarelor am scris şi eu ceva mai amănunţit într-un roman de-al meu (Corăbii de fum, corăbii de lumină). Fireşte, şi despre măturile lor care au o foarte interesantă poveste şi care nu sunt în niciun caz doar o chestie de recuzită livrescă sau o fantezie a gravorilor medievali.
Ehe, ce mături aveau vrăjitoarele pe vremurile alea! Acum, de când cu supermarketurile astea, nu se mai face aşa ceva.
Bine, şi vrăjitoarele de azi umblă mai mult cu Mercedesul, fiind ele mai toate urmaşele "lu' mama Omida"...

Liviu Drugă says
26 septembrie 2010, 02:13

@Anton, si eu am vrut sa ma extins asupra vrajitoarelor in postarea asta, dar mi s-a parut ca incarc subectul. Insa, cum bine zici, maturile si poponeatza vrajitoarelor contemporane merita un studiu mai aprofundat... :)))

Apropo de vrajitoarele de azi, in gluma fie vorba, ai vazut o reclama la nu stiu ce tava de bucatarie, intr-un fel de teleshoping, in care personajele, romance plinutze cu colacei asortati la hainele de doi banuzti? Ele au aerul acelor vrajitoare care acum mai an erau invitate permanente ale televiziunilor si aveau anunturi publicitare, color, in ziare de mare tiraj. Concluzia: vrajitoria de azi nu mai e ce-a fost - s-au dat farmecele din bobi pe boabele din cratita minune :)))