Dincoace de aparente

Prima imagine reprezinta ilustratia articolului "Nostradamus, poet dadaist", din cea mai recenta "Dilema". A doua e, evident, o reclama. Mi-a placut ansamblul, intentionat sau nu, al celor doua vecine de pagina. Si doar atat voiam sa zic in acest post. Apoi m-am "lasat" o vreme pe expresia "dincolo de aparente". De ce nu "dincoace de aparente"? "Dincolo" suna mai periculos, mai aventuros? Cum ar veni, te duci pe taram strain sa descoperi marile secrete? Salasuieste sensul dincolo de zidul impresiilor? Ai fi tentat sa raspunzi "da". Mai periculos insa mi se pare sa cauti sensul iluzoriu chiar din mijlocul cetatii, inconjurat de zidurile ei. Mai riscant este sa te declari cautatorul unui ceva invizibil pentru ceilalti, incriminandu-i astfel, fatzis sau nu. Cand zici ca te duci "dincolo", lasi posibilitatea (sau visarea!) celorlalti ca, doar urmandu-te, pot deveni asemenea tie - ceea ce nu e deloc obligatoriu. Sa esuezi in gasirea sensului de dincolo e iertabil - nu cunoasteai terenul. Sa nu gasesti adevarul de dincoace, pe care il declari diferit de cel general acceptat, e moartea propriei tale credibilitati.

Sper sa imi iertati micul meu frecus dincolo si dincoace de aparente... :)
Si ceva concret, totusi: va mai amintiti sloganul de acum cativa ani de la radio rfi "asculta ce mica e lumea"? Aflam la un an dupa ce sloganul a fost schimbat ca inca multi si-l revendicau cu mandrie in discutii particulare. In aparentza, au reusit. In realitate, eu il scrisesem, asteptand un taxi pe o caldura imensa.

P.S. Nici pomeneala de a compara actualul concept de promovare a radio rfi Romania cu al meu. Au fost elaborate pe platforme de comunicare diferite, cu obiective diferite.

6 Responses to "Dincoace de aparente"

Anton says
2 iulie 2010, 21:26

Adaug şi eu un comentariu cam patetic şi poate - iarăşi! - cam lung.

Recunosc cu mâna pe inimă că am o anume dragoste şi totodată o curată obsesie pentru acest "dincolo". Poate cel mai corect ar fi să-l caracterizez pe "dincolo"-ul de care vorbesc ca pe un mit personal şi nu neapărat secret.
Pe undeva poate că-i de înţeles, îmi zic. Nu de alta, dar orice scriitor crează un anume "dincolo" în care trăieşte cu fiecare plăsmuire a lui, pe care-l alcătuieşte din idei şi cuvinte, pe care vrea să-l reveleze* şi să-l împărtăşească şi celorlalţi. Iar asta nu de pe poziţia descoperitorului de mari adevăruri "originale" pe care să le impună sagace celorlalţi. Faţă de această poziţie am resimţit întotdeauna doar repulsie. Adevărurile pe care cineva trebuie să le impună cu forţa, la o adică, mi se par adevăruri de inchizitor.
Ca scriitor nu pot decât să ofer o călătorie într-un "dincolo" propriu poveştii mele. Cititorul poate să mă urmeze în această călătorie sau se poate plictisi (cel mai grav, după părerea mea, deşi sunt conştient că nu poţi fi interesant pentru toţi), revolta sau renunţa finalmente să mă urmeze. E una din cele mai libere oferte.
"Dincolo" e mai fecund, oarecum mai la îndemână şi oarecum mai puţin riscant în arta plastică. Îndrăznesc să afirm asta de pe poziţia cuiva care chiar a sălăşuit destul în desen şi în grafică. "Dincolo"-ul artei plastice e acceptat relativ mai uşor, fiind asimilat ca o condiţie creatoare mai naturală şi cumva mult mai firească, decât "dincolo"-ul literar**. Acesta din urmă poate fi privit ca o evadare ce presupune pericolul unei rătăciri într-o lume străină. Nu toţi cititorii simt aceeaşi chemare către necunoscut şi nu toţi sunt deschişi către cunoaşterea unor lumi prea din cale afară de altfel decât cea cu care sunt obişnuiţi.
Acum deh, poate ca uit uneori, luat cu construcţia şi cu popularea a tot soiul de "dincolo"-uri, cât de important e şi rolul de călăuză. Vechea poveste: cititorul cu un biet păcat - chpurile al lipsei de rezonanţă - iar scriitorul cu o sută. Şi alea grele de tot...

*Când spun să reveleze, mă refer la condiţia modestă şi minunată a străvechiului revelator fotografic, nu la cei ce se simt cuprinşi de adevăruri aproape mistice, de presupuse revelaţii care trebuie neapărat împărtăşite şi de ceilalţi.
** Asta nu înseamnă nicidecum că artiştii plastici ar fi nişte fortunaţi, mai înţeleşi sau mai bine primiţi de public.

Liviu Drugă says
3 iulie 2010, 09:50

Sunt absolut de acord cu deloc pateticul tau comentariu-pledoarie. Si cat timp internetul e cvsi-infinit, nu stiu de ce ar deveni o problema lungimea comentariilor cand ele "zic" bine :)


Eu puneam insa in discutie frecventa sintagma "dincolo de aparente" fatza de "dincoace de aparente", expresie pe care nu am auzit-o, dar care, in capul meu, face sens in limba romana, daca e sa o decupezi in stilul lui Noica. Recunosc ca nu am fost nici eu prea clar in text.

Dincolo-ul artistic este asa cum il prezinti tu, dar el nu trece in mod necesar peste o limita general acceptata. Creatorul poate sa inventeze tot: granita, lumea pe care o paraseste si pe cea care o construieste. In schimb, in cazul aparentelor, creator sau observator-critic, individul se lupta cu un dat. Un dat pe care el vede ca nefiind ceea ce altii il considera. Realitatea doar PARE sa fie aia, adevarul e iluzie pentru ceilalti.

"Dincolo de aparente" declara limpede conflictul, pe cand "dincolo" din creatie nu presupune necesar (am mai zis) asa ceva - ar fi si stupid. Cum spui si tu: "Cititorul poate să mă urmeze în această călătorie sau se poate plictisi".

Pe "aparentza", iese cu bataie: eu nu sunt de acord cu imaginea "voastra". E fight pe fatza cu majoritatea, cu aparentza ei! :)

sper sa fi fost mai clar de asta data!

Iti multumesc pentru comentariu pentru ca, astfel, ai adus in discutie nuantze nesesizate initial cand m-am gandit la "dincoace de aparente".

Anton says
3 iulie 2010, 13:57

Subiectul "dincolo de aparenţe"/"dincoace de aparenţe" ar putea fi neaşteptat de vast. Îmi permit să haşurez uşor doar un punct de pe harta acestuia.
În psihologie există povestea lui "I'am.../you are..." care mi se pare a avea o oarecare legătură cu observaţiile făcute aici.
Setul întreg de cazuri sună cam aşa:
Primul şi cel mai mulţumitor caz ar fi eu sunt OK/ tu eşti OK. Al doilea spune că eu sunt OK/ tu nu eşti OK, iar al treilea zice eu nu sunt OK, tu eşti OK, astea două presupunând că s-ar putea să existe niscaiva problemuţe. Cazul ultim se prezintă ceva mai nasol şi zice răspicat eu nu sunt OK, tu nu eşti OK, cu corolarul că nimeni pe lumea asta nu e OK.
Ei, între eu sunt... şi tu eşti... există un gard. Pe acest gard scrie : dincolo de aparenţe.

Liviu Drugă says
4 iulie 2010, 14:13

Nu cunosc povestea lui "i am" / "you are", dar pare sa se cocoatze confortabil pe gardul dintre "eu sunt" si "tu esti".

Imi amintesc acum de o scena dintr-un film gen sandra brown in care el ii zice ei, intrand intr-o sala de bal:
- Incearca macar in seara asta sa pastram aparentele in fata oamenilor astia, da?

A? "A pastra aparentele" = "A pastra adevarurile pentru noi, lor sa le vindem iluzii, minciuni" ?!? :)) Si uita asa, ne ratacim pe drumul plin cu aparentze :)))

Şerban Tomşa says
7 iulie 2010, 13:23

Foarte frumos şi adevărat ce spune Anton...
Deşi pentru foarte mulţi nu există decât ceea ce cade sub simţuri, nimic nu este ce pare a fi, iar "dincolo" s-ar putea să fie adevărata casă a fiecăruia dintre noi...
Însuşirea unor sintagme sau idei ţine de un fel de normalitate în România. Ani de zile am văzut la tv o emisiune, "Cafeaua cu sare", făcută de o doamnă care mai mult ca sigur că împrumutase expresia din poetul Ion Stratan. Când trăia, Nino avea o rubrică într-o revistă literară care se numea la fel şi care a dat şi titlul unei cărţi de aforisme...

Liviu Drugă says
9 iulie 2010, 18:27

Serban,

Sintagmele, folosite prea des, tradeaza o lene a mintii. Publicitatea este prima care se foloseste de ele. si nu mereu creatorii de publicitate trebuie blamatzi pentru banalitatea acestor mesaje, ci proprietarii marcilor respective. Toti producatorii spun ca ai lor consumatori sunt cei mai destepti, insa nici un producator "de masa" nu e interesat de un asemenea cumparator.

Cum excelent remarcai, o societate este mai lesne de condus daca ea e CAZUTA SUB SIMTURI, daca e formata din animale. Dar si aici pericolul e permanent, pentru ca o astfel de haita, scapata de sub control, isi devoreaza propriul stapan care i-a hranit cu apa, paine, circ si multime de banalitati delicioase.