Supermarketul inseamna haos

Prima data cand am vazut un supermarket a fost in 1993 - am fost fascinat. Mi-am cumparat cateva tampenii de care strainii ce ma insoteau s-au mirau foarte tare. Acum, dupa atatia ani, imi dau seama ca lucrurile (ieftine, normal) cumparate erau de fapt expresia prin care eu ma “bagam in seama” cu acel univers intangibil pana atunci. Sa fiu in supermarket in Anglia anilor ’90 era ca si cum as fi intrat in filmele vazute la cinematografele din Romania. Rafturile pline si colorate, puternic luminate, in comparatie cu albul goliciunii din magazinele comuniste de la noi, imi pareau de poveste, aproape ireale. Treceam printre standuri ca printr-un muzeu din care imi era permis sa cumpar exponatele, daca aveam bani. Dar nu-i aveam. :)

Eram un salbatic coborat din munti. Obisnuit, in Romania, cu spatiile goale si deschise, unde produsele avea distante mari intre ele, m-am trezit in civilizatia vest-europeana cu departarea dintre produse redusa la zero. Trebuia sa pasesc mai rar, sa intarzii in fata fiecarui stand, sa ma las prada detaliului dar si al deliciului de a vedea ciocolata, ceasurile sau casetofoanele in zeci de variante despartite de doar 2-3 milimetri. Intram in buluceala de amanunte “odihnit”, participam la delirul acela vizual ca un marinar care nu mai vazuse niciodata muntele si acum explora fiecare creasta, pana ce ochii ii explodau din cauza luminii soarelui, in cazul meu lumina de neon.

Pe cand eu vibram, confruntat cu decorul din filme, prietenii mei englezi care ma insoteau abia asteptau sa iasa din supermarket, dar ma asteptau din politetete si, poate, si din compasiune pentru un salbatic coborat din copacul est-european. Ii credeam plictisiti si obisnuiti cu atmosfera aceea. Nu, ei erau doar vlaguiti de agresivitatea locului.

Ieri, mi-am dat si eu seama de ce. Ieri, in supermarket, am constientizat in detaliu si eu de unde osteneala occidentalului obligat sa treaca prin monstruoasele magazine. (Shoppingul, pasiunea mea, este o boala psihica)

Multime de culori, din toata gama, inghesuite unele in altele si toate inghesuite peste tine, cumparatorul, nu iti lasa nici un spatiu unde sa iti odihnesti privirea. Inconstient, fugi de la una la alta, cautand refugiu. Fiecare bucatica de spatiu este imbacsita cu mesaje, uriase sau minuscule, de nimeni citite, percepute si ele doar ca niste pete de culoare. Linii, groase sau subtiri, curbate sau drepte, (iti) refuza orice fel de armonie, unitatea de stil functionand doar in… afara constructiei. Miezul ei insa e atacat de culorile vii ale putrefactiei si de haosul liniilor. In miezul acesta intram noi.

Nu doar hotarul dintre produse a disparut, dar insasi limita raftului dinspre cumparator, acolo unde ar trebui sa se opreasca blugii sau sticlele de ulei, nu mai exista. Marfa e vecinul tau, transformat intr-o caracatita. Marfa aproape ca vomita pe tine. Te priveste de sus sau lungita pe diagonala, cracanata sau sparta. In supermarket gasesti orice forma.

In fata acestui atac, nu ma mai mir cum de oamenii stau paralizati la coada cu privirile ratacite sau se enerveaza cu spume la gura doar pentru ca i-a fost atins cosul din greseala. Si asta, pentru ca mintea omului creeaza, involuntar si fara intrerupere, ordine in jurul sau, lucru care ii consuma imensa energie. Mintea femeilor, in general, as zice ca nu se da in vant dupa asemenea organizari, daca ma iau dupa abandonarea lor pasionala in calea shoppingului :))))

…Si mai sunt multe alte detalii alienante aici, dar poate alta data despre ele.

Pana atunci insa, am ramas cu o mare nelamurire: acest disconfort vizual este anume intretinut pentru a anihila ratiunea cumparatorului, spre a-l controla mai bine, sau este determinat de tampania managerilor care se mangaie :) la gandul ca oricum au vanzari mari?

6 Responses to "Supermarketul inseamna haos"

SOmeONE says
1 iunie 2010, 20:09

Liviu, cred ca ai raspuns tu insuti, "marfa e vecinul tau, transformat intr-o caracatita". O fi avand ea capul crescut direct din picioare, dar nu face nimic la voia intamplarii...
Felicitari pentru acuitate! :)

Liviu Drugă says
2 iunie 2010, 09:51

Aha, deci si aici e o conspiratie... :) Si daca e asa, iti dai seama ce in mintea creatorului ei, cat e ala de genial... :)

SOmeONE says
2 iunie 2010, 12:38

Absolut! Conspiratia cefalopodelor contra tribului Sho-Pping. Unde "sho", vine de la o eleganta expresie de incitament, partea a doua a numelui avand legatura cu manevrarea unei specifice ustensile cu rotite. Ma mir cum de nu ai observat analogia izbitoare dintre un carucior de supermarket cu o cusca. Zabrele, portita posterioara... Daca il rastorni, si te prinde dedesubt, esti fript! Iata ca astfel, ajungem la o alta componenta fundamentala a filozofiei moderne: simbolistica. Semnele sunt pretutindeni, e suficient sa le punem cap la cap, cu putina sansa (recte o coada suficient de lunga la casierie) meditatia ne va lumina!
:)))

Liviu Drugă says
2 iunie 2010, 17:35

1) de unde si expresia "Sho pe ele!" :))

2) F. buna comparatia ta intre cusca si carucior. Insa as vedea-o tot ca o iluzie a puterii pe care o sugereaza cumparatorului. El vede marfa in cusca, in parnaie, el. stapanul ei,o poseda, atotputernic, de sus. Cumparatorul e zeul marfurilor pe care tot el le alege ca pe niste proprii ofrande. Cand, de fapt, cumparatorul nu e decat un tampit anesteziat de vacarmul din jurul lui.

Ok, are nevoie sa isi satisfaca niste nevoi, dar in jungla supermarketului devine si el un salbatic.

Asa e: semne sunt peste tot. Conteaza daca le vezi dar, mai ales, conteaza CAND le vezi. Sa nu die prea tarziu

Marin Anton says
3 iunie 2010, 09:23

Îndrăznesc şi eu o părere ceva mai altfel:
Cred că cetăţeanul consumator nu este în poziţia de zeu, ci în cea opusă.
La azteci, victimei ce urma să fie sacrificată i se propunea un program de vis: mâncărică, băuturică, tutun, mescal şi fete. La soroc, hopa sus pe piramidă, cuţitul de obsidian şi inima scoasă din piept, încă papitândă.
Azi, Marele Preot al Consumismului aflat în Templul Mall-ului ţine în mână nu inima cetăţeanului, ci creierul. În orice caz, e o religie mai blândă, victima nu moare ci trăieşte mulţumită aşa, respectând entuziastă toate preceptele prescrise de Marele Preot. Acuma, de!, cam majoritatea suntem practicanţii acestui cult. Măcar- Minima Moralia, nu? - să nu cădem la fanatism.

Liviu Drugă says
3 iunie 2010, 09:51

@Marin Anton

Completarea ta este la locul ei. Si eu spuneam ca pozitia de zeu a cumparatoului este doar iluzorie. Nu stiu daca aztecii il informau pe sacrificat de scopul ultim al imbuibarii si onorurilor. Daca da, macar aia erau cinstiti. La noi, ti se da senzatia ca tie, in calitate de consumator, ti se acorda toate onorurile, ca pentru tine se fac cercetari de marketing sa te simti tu bine si sa ai toate beneficiile - Bulshit total! Am fost in miezul publicitatii atatia ani si stiu mizeriile astea f bine.

Consumismul nu e consumul de marfuri - cum s-ar crede -, ci de consumatori, de creier de consumatori :) Ai dreptate: Mare Preot al Consumismului, mai blanda religie decat a aztecilor sau a altor culturi bazate pe cultul sacrificiului, lasa victima sa creada ca e inca in viata, cand, de fapt, e anesteziata inca de la intrare de haosul magazinului, ca, la momentul cumparaturilor dezlantuite, sa fie "ucisa".

Suntem cu totii practicanti ai cultului, cum bine zici, dar macar sa ne permitem luxul unei revolte, asa, macar din cand in cand, din blog in blog :)